“Toate înfloresc la atingerea mâinilor noastre/ toate/ dulce ne curge lacrima se îmbată/ sturzul dacă soarbe din ea/ până şi cele douăsprezece inimi ale ceasornicului/ privindu-ne se auresc fără vârstă/ toate.” Acest poem intitulat metaforic: Sărbători fără vârstă – ni-l apropie de sfera posibilelor fi-liaţii poetice – şi numesc aici pe: George Bacovia sau Georg Trakl cu trimitere clară şi vădită la expresionism. Eugen Simion identifica mai întâi o poezie de “nataţie” apoi una “bucolică”. A urmat în creaţia lui Petre Stoica o poezie de tip avangardist, sugerând o personalitate poetică “proteică”, excelentă posesoare a formulelor cele mai variate de exprimare artistică, de la sensibilitatea meditativă la… luciditatea existenţială, poetul reuşind să treacă uşor, cu dezinvoltură, prin aşa-zisul registru melancolic şi chiar prin tonul ironiei şocante. Astfel, poemul “marca Petre Stoica” “îmbra-că” varii forme, cum ar fi: cu-minţenia romantică sau “frus-teţea proaspătă” a notaţiei ludice, exercitându-şi funcţiile semantice şi pragmatice, totodată.

Păstrându-şi disponibilă materia lexicală, prospeţimea şi frumuseţea prozodiei remarcabile, poetul Petre Stoica beneficiază de o rigoare poetică individualizatoare: “Nu ştiu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea/ era caldă şi limpede şi mănuşile de pe masă încă erau/ pline de somnul degetelor tale şi clopoţelul/ adus/ când afară fulguia/ mereu şi mereu ne spunea/ poveşti cu portocale cu pescăruşi cu o fotografie/ în care urma să ne aşezăm/ unul lângă altul pe ţărm/ privind o corabie mică îndreptată spre noi/ şi s-a făcut dimineaţă geroasă/ nu ştiu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea/ era caldă şi limpede.” (Rememorare umilă)

Poetul Petre Stoica, născut la 15 februarie 1931, în comuna Peciul Nou, jud. Timiş, remarcă o nuntă de cenuşă printr-o gravitate ce nu respinge, cum se vede, ludicul, misterul şi chiar umorul…

Adept al esteticului dintotdeauna, Petre Stoica şi-a confecţionat un timp – un cilindru-caleidoscop – propriu prin care priveşte lumea doldora de nuanţe şi dimensiuni, alcătuind – spectaculos – desene de tip gotic, dar şi – spectacole – în stil baroc. În fine, pot afirma că poezia lui Petre Stoica din această carte configu-rează un spaţiu al intimităţii visătoare şi melancolice unde “cotidianul” este, deopotrivă, îndepărtat şi regăsit: “La uşa mea nu se mai bate/ nu mai aştept pe nimeni/ pe masă mere ceapă şi o bucată mică de carne uscată/ voi împărţi totul cu şoarecii/ beau puţin din votca oraşului/ versurile se târăsc îngheţate/ nu mai aştept pe nimeni/ afară cineva taie lemne curând/ cade ninsoarea voi ieşi în curte/ să ascult clopotul din sat îmi cântă viitorul/ azi e vineri sau luni sau nu e nici o zi/ la uşa mea nu se mai bate/ noaptea când dorm/ luna îmi pune pe sub uşă o scrisoare parfumată/ s-o citească geana ta de altădată.” (La uşa mea…)

VICTOR STEROM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s