Aparuta in colectia « Mileniul 3 – RO », aceasta carte de proza intareste impresia lasata de lucrarile anterioare, si anume ca autorul stapaneste o forta remarcabila de a prezenta, credibil, autentice fapte de viata, si nu pretiozitati, artificii sau vulgaritati, de care piata literara este plina.

« Piticii » sunt – dupa cum insusi distinsul prozator precizeaza, cuvintele, de care s-a ocupat inca din vremea copilariei si tineretii, strunindu-le in directia literaturii.

Intr-un « Avertisment », Constantin T. Ciubotaru precizeaza ca a pastrat, in numele sau, initiala tatalui, semn de adanc respect pentru neamul sau romanesc, originar din Reusenii lui Stefan cel Mare. Autorul s-a nascut in Udesti, judetul Suceava si are calitatile inegalabile ale povestitorului moldovean si bucovinean. Sa nu uitam ca aceasta zona etnografica, folclorica si culturala ne-a dat, pentru temeliile spiritualitatii romanesti, pe Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga , Nicolae Labis si cati alti celebri pictori, sculptori, scriitori sau compozitori. Student la Iasi, la cursurile de zi, cu durata de cinci ani, ale Facultatii de Litere de la Universitatea « Al.I.Cuza », prozatorul a practicat profesiunea de dascal de limba nationala aproape cinci decenii, fiind trimis undeva, in tara, pentru a-i invata pe copii tainele exprimarii frumoase si farmecul textului poetic. Izolat, ca toti dascalii fara « pile », intr-un mediu necunoscut, Constantin T. Ciubotaru a supravietuit, ca noi ceilalti, regimului opresiv care, cu greu, insa totusi si-a dat sfarsitul. Prin comparatie, valorile sadite de profesorul Constantin T. Ciubotaru vor exista pentru totdeauna in sufletele copiilor educati de el. Fapt vizibil si in gestul recent al unora dintre fostii elevi, de a-l ajuta pe Domnul Profesor, care are o pensie infima, sa publice aceasta carte. Cinste lor, ca si educatorului de peste ani !

Autorul a publicat carti tarziu, atunci cand a cazut cenzura comunista si abia dupa ce s-a facut, cu geu, vizibila, o relaxare financiara, in 1998 (« Mica barbariada », 1998, la o editura mica). A mai scris teatru, dovedindu-se un fin cunoscator al artei dramaturgului, carti de umor si este inclus in antologia de proza « Nepotii lui Moromete. 13 scriitori din Teleorman » ,iar lucrarile de istorie literara, enciclopediile si dictionarele il inregistreaz ,intre scriitorii contemporani : « Dictionarul scriitorilor si publicistilor teleormaneni » de Stan V. Cristea si « Enciclopedia Bucovinei » de Emil Satco, ambele in 2005.De asemenea, Vasile Andru, Constantin N. Calin, Horia Garbea si alti scriitori remarca personalitatea si literatura scrisa de Constantin T. Ciubotaru.

Semnificativa este includerea fatetei biografice in textele prezentate, ceea ce da autenticitate prozei. Astfel, in textul « In loc de prefata », autorul se refera la propria copilarie, pornind de la imaginea copilului asupra consecintelor razboiului. Ele par minore si placute, daca proiectilele gasite pe camp pot fi folosite drept popice. La fel armele de foc gasite de copii. Insa consecintele jocului cu aceste obiecte sunt grave, mor caini, oi, gaste si chiar copii.Aceasta este adevarata fata a razboiului, un « joc » ucigator.

In continuare, autorul prezinta alte « jocuri », precum vanatoarea de paduchi din vremea razboiului,care, in fond, era un joc cu moartea, cu tifosul exantematic.Ocupatia a adus « paduchi bolsevici, creati de Miciurin », mult mai mari si mai periculosi. Sugestia este puternica in aceste texte literare, aducand in mintea cititorului asocierea cu marii povestitori Ion Creanga, originar din Moldova, si Zaharia Stancu, originar din Teleormanul in care autorul se afla si in prezent. Naratorul stapaneste tehnica evocarii si il castiga pe cititor cu fiecare pagina parcursa, insuflandu-i dragostea de adevar si de dreptate si compasiunea pentru taranul roman, oropsit de milenii sau evocand lumea de neregasit a copilariei.

Foametea a fost alta « jucarie » care a adus foametea, cu mamaliga din orz plina de tepi. Incepea si vanatoarea de oameni, ca sa fie deposedati de motivul demnitatii lor, adica pamantul. Elev de liceu, autorul a stat cum area frica de a nu fi dat afara, pentru ca tatal sau nu voia sa se faca colectivist. A urmat perioada studiilor universitare, pe drept cuvant considerata de prozator « cinci ani fericiti »(p.5). Totusi,pericolul plutea in aer, deoarece vanatoarea continua, pentru a face din tineret o armata docila de « ciripitori », multi cedand acestei presiuni. In acele conditii de hartuire continua a mintii oamenilor, scriitorul marturiseste ca si-a construit o jucarie secreta, « o jucarie numai a mea : CUVINTELE. » Si cu acest volum, el demonstreaza ca stapaneste la nivel profesionist, aceasta « jucarie ».

Dintre piesele de rezistenta ale volumului, pentru a arata maiestria de adevarat dramaturg a lui Constantin T. Ciubotaru, rara printre prozatorii de azi, exemplificam cu textul « Hai, Afrodito ! », in care autorul este personajul urmarit intr-o imprejurare cat se poate de realista, dar si in trecut. Parca ar vrea sa sugereze faptul ca, in timp, dimensiunile deciziilor si gesturilor omenesti se augmenteaza si se clarifica. Pe scurt, o tanara profesoara are prilejul de a dezvalui faptele urate ale unui « zbir de scoala », care o santajase, o batjocorise si o umilise pe cand era tanara si nestiutoare. Dosarul ipochimenului este dezvaluit chiar cu concursul acestuia, care isi construieste de fapr esafodul. Din dialogul, cu destule accente naturaliste (asa cum este in realitate in unele cancelarii, dar fara ca prozatorul sa agreeze vulgaritatea si trivialul) purtat dupa caderea satrapului din functii, reiese partea luminoasa a celui care, atunci cand fata, exasperata, vrusese sa se sinucida, fusese salvata printr-un cuvant de solidaritate umana.

Intr-o cancelarie care tace « mormant », se mai dezvaluie si caracterul sotiei lui Gaie-Potaie (supranumit « vierme »), o adevarata tata de la mahala, cu care individul se insurase, fiind obligat de faptul ca aceasta il santajase ca este insarcinata, nicidecum din sentiment. Ea este o « bivolita de mahala », « madam Inox » si « guiteaza ». Prozatorul reuseste, in ciuda conflictului, sa pastreze o atmosfera de umor si destindere, ceea ce inseamna pastrarea increderii in biruinta binelui, pana la urma. Fara a fi reportaj, pasajul trebuie sa provoace dureri de cap multor « fiinte » descoperite, in acest fel, prin « piticii pe creier », la caracter.

Constantin T. Ciubotaru este un prozator talentat, care sustine coloanele templului artei, adica Binele, Adevarul si Frumosul.

CORNELIU VASILE

Reclame

Un răspuns to “13 Martie 2008 – CONSTANTIN T. CIUBOTARU: „PITICI PE CREIER“, Editurile Artpress şi Augusta, Timişoara, 2005 (Corneliu Vasile)”

  1. zarculea (stanciu) mihaela Says:

    Constantin T. Ciubotaru – Un om deosebit, un profesor care a stiut sa-i faca pe tinerii pe care i-a avut elevi sa iubeasca literatura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s