Un scriitor şi publicist care vibrează la rezonanţele evenimentelor este Constantin Mustaţă, autorul a peste 16 cărţi constituite într-o enciclopedie de fapte, evenimente, oameni şi operele lor.

În majoritatea cărţilor sale, autorul ştie să se ridice uşor deasupra obiectului investigat şi să-l analizeze în şiruri de conexiuni care iluminează o epocă, o personalitate, o mentalitate, un fenomen, are înzestrare pentru analogia rapidă şi pentru scenariul de idei, iubeşte coerenţa şi armonia teoretică în interfernţă cu faptele.

În interviurile luate la diferiţi oameni de cultură de către Constantin Mustaţă, investigaţia este dublată de empatie, exprimarea sclipitoare are savoare polemistă, care incită convivul la destăinuire, mod de abordare a discuţiei ce duce spre o extragere a esenţialului, asemeni unui burete îmbibat de apă şi stors.

Investigatorul stă sub semnul raţiunii, dar şi analistul Constantin Mustaţă lucrează sub zodia intelectului. Acest fapt îl descoperim în cartea „Dialoguri cu Raoul Şorban”, apărută la Editura „Anotimp”, 2002, ce conţine 17 interviuri, luate omului de cultură, scriitorului, analistului politic, istoricului de artă şi nu în ultimul rând pictorului Raoul Şorban.

Trebuie subliniată tehnica reporterului care înainte de a pune întrebările, „construieşte” un preambul esenţial, introductiv, asemeni unui vestibul, care, subtil, ne introduce în atmosfera temei discuţiei.

Aşa cum ne mărturiseşte autorul cărţii, aceste dialoguri au fost rea-lizate în etape diferite, fapt ce dă posibilitatea cititorilor şi istoricilor li-terari să compare, să urmărească evoluţia unei concepţii şi mentalităţi în contextul istoriei contemporane. Dicţiunea ideilor exprimate în interviuri îşi au originea, practic, în felul şi conţinutul întrebărilor puse de reporter, este un mod de expresivitate a intelectului.

Astfel, Constantin Mustaţă prin întrebările puse, obţine răspunsuri pe măsură, care construiesc coerent evantaiul imaginii unei personalităţi de seamă din cultura şi istoria recentă a noastră: Raoul Şorban născut la Dej, în 1912. Acesta fiind fiul compozitorului şi pianistului Guilelm Şorban, autorul cântecelor: „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ” (Eminescu), „Numai una” (Coşbuc), şi a altor cântece pe versuri de Bolintineanu şi diferiţi poeţi clasici. Fiind descendent al unei vechi familii nobiliare din Ardeal, menţio-nată în 1266 de Regele Bela al IV-lea. Face studii la Dej, Cluj, Conservatorul „Gh. Dima” din Cluj, la Milano şi Facultatea de Drept la Cluj. Debutează publicistic în ziarul „Patria” din Cluj. Are expoziţii personale la Botoşani, Bucureşti, Baia Mare, Cluj. În perioada 1936-1956 picturile sale s-au bucurat de atenţia criticilor de artă. În 1938 este numit Director al Cabinetului Rezidentului Regal al Ţinutului Someş şi preparator la Catedra de Istorie a Artei, a Universităţii din Cluj. În perioada 1939-1944 este ataşat de presă la Ministerul Afacerilor Străine. În 1940 este arestat de Poliţia legionară la Bucureşti. În 1942, este arestat de autorităţile statului ungar. După un an, înfiinţează singura Editură Românească din Ardealul de Nord. În 1944 organizează şi participă la acţiunea de salvare a evreilor din Transilvania de Nord, aflată vremelnic sub autoritatea Ungariei. Pentru aceste fapte, la 7 aprilie 1987, Institutul Comemorativ al Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, cu sediul la Ierusalim, îi acordă titlul de „Drept între popoare” ca neevreu care a salvat evrei de la moarte. Este Cetăţean de Onoare al Statului Israel. În 1990, publică „Fantasma imperiului maghiar şi Casa Europei”. În perioada 1945-1946 este Consi-lier de presă la Preşedenţia Consi-liului de Miniştri. Organizează Sindi-catul Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor din Cluj. În 1946, este numit Director al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, iar în 1947, organizează împreună cu academicianul Virgil Vătăşianu şi prof. Gyula László, primul Salon de Artă Plastică al Transilvaniei.

În anul 1949, în semn de revoltă faţă de atitudinea potrivnică a regimului comunist, este eliminat din viaţa academică şi exclus din viaţa socială. În 1950, este zugrav la o cooperativă din Cluj, pentru reeducare. În 1952, este arestat de către Securitate. În cele 4 arestări din 1940, 1942, 1945, 1952. totalizează şase ani de privaţiune de libertate, fără a fi judecat şi condamnat. În timpul detenţiunii comuniste, Ion Iliescu avea funcţii politice mari. În 1956 îl găsim redactor principal la Editura de Stat pentru Literatură şi artă, după care, în 1963, este reintegrat şi în învăţământul academic, ca profesor şi secretar ştiinţific, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.

Conferenţiază la Budapesta, Paris, Haifa, München. În 1986, publică o carte-document „O viaţă de artist, între München şi Maramureş”. Este cetăţean de onoare al mai multor localităţi. În 1999, i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Este autorul a aproximativ 20 de cărţi de critică şi istoria artei, , de istorie şi atitudine.

Toate aceste sumare date pe care le-am expus aici sunt extrase din textul mărturisirilor al cărţii lui Constantin Mustaţă.

Subliniez aici faptul că atât Raoul Şorban, cât şi Constantin Mustaţă, fac parte dintre acele personalităţi provenite din România profundă care în tăcere şi cu migală, construiesc fără să agaseze „electoral” consumatorul de cultură pe micile ecrane, sau pe primele pagini ale revistelor.

Această panoplie de evenimente trăite contribuie la conturarea pregnantă a personalităţii Omului care a fost Raoul Şorban, ce a avut un rol însemnat în istoria noastră recentă, având o mentalitate şi o educaţie de adevărat român, dar şi de european.

Cartea semnată de prestigiosul publicist Constantin Mustaţă, membru al unor organizaţii profesionale naţionale şi internaţionale se constituie într-o frescă de istorie cu un personaj pe aceeaşi măsură. Fiind o sinteză exemplară de lecţie de viaţă, de instrucţie şi talent, deopotrivă prilej de încântare, cunoaştere şi iluminare culturală.

AL. FLORIN ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s