În complementaritate expresionistă şi, totodată, bine temperat-paradoxistă, la Femeie în faţa lui Dumnezeu, se iveşte, fără a cădea în ceea ce se cheamă „producţie de serie”, romanul Graal (Cluj-Napoca, Ed. Nico, 2007), cu un cuvânt înainte, Între Melania şi Varvara, de Nicolae Băciuţ, din care, fie-ne îngăduit a pune sub lentila receptoare o radiografie „de mare fidelitate”: «Ce e frapant la Melania Cuc, de la bun început, e modernitatea scriiturii. Siguranţa scrisului, dincolo de toate cochetăriile autoarei. […] Aparent, romanul refuză, dintr-o prudenţă juridică, opţiunea pentru ficţiune aducând „linişte”, protecţie, autorului, deşi acesta se hrăneşte din real, chiar dacă e un realism magic, mai degrabă. Iar spaţiul în care se localizează acţiunea romanului iese din geografie, Satul fără Nume, cu toate referinţele sale istorice, acesta fiind greu reperabil. Şi personajele îşi refuză identitatea, prevalând încărcătura lor simbolică: Lebăda, Mirele, Regizorul etc. Satul îşi pierde nu doar dimensiunea sa definitorie, ci devine platou de filmare, iar „filmul” este unul din polii romanului. […] Disputa autoarei nu este doar cu personajele sale, ci şi cu ea însăşi. Cele două feţe ale autoarei, partea ţărănească (Varvara) şi cealaltă, urbană (Melania), scriitoarea, nume îngemănate, îşi revendică priorităţile (Melania – „prenume blând ca mielul hrănit la turmă”, Varvara – „prenume primit la cristelniţă şi pe care îl trag după mine de-o viaţă, ca pe o trenă plină de scaieţi vineţi”…)…» (p. 5 sq.)

În ţesătura romanescă se angajează expresionist personajul-autor / narator „dicotiledonat”, „vocile jumătăţilor” – „jumătatea-Varvară” ca expresie a universului agrest / rural şi „jumătatea-Melanie” ca rod al cosmosului urban în „dialog” (dar la apreciabilă distanţă de „ecourile soresciene” de pe limitele tragic-existenţiale din «Iona») –, un „topos” al interferenţialităţii, al mutaţiilor „genetice”, al miracolului, al reificării, al alienării, ca „platou de filmare” – Satul fără Nume –, câteva personaje-simboluri – ca Lebăda, Mirele etc. –, spre a se releva, în ultima instanţă naratologică, în vectorizări / „rezolvări” paradoxiste, având drept centru gravitaţional Graal-ul, dar nu adevăratul potir de aur cu picăturile de sânge de la răstignirea lui Iisus Hristos, ca parte materială a Dumnezeirii rămasă pe pământ, ci „graal-ul din sine”, graal-ul din fiecare ens uman, simbol al aspiraţiei omeneşti conectate la realul Graal: «Vasul cu foiţă de aur mă atrăgea, mă incita să-l ating, să-i pipăi buza unsă cu uleiuri, să-l salt, să-l trag din întreg…» (p. 26); «..în căutarea a ceea ce cred eu că este Graalul meu…» (p. 56); «şi… dragostea este Cuvântul lui Dumnezeu ! Ăsta-i Graalul !»(p. 95) etc.

Paradoxist, de mare forţă plastică, este deznodământul „filmării” în căutarea Graal-ului: «Mirele prinde în gură cercelul Lebedei şi-i sparge perla scumpă-n măsele. Ea se agaţă cu braţele albe de gâtul lui şi aşa, ca în filme, împreună se tot duc cu tornada care mătură Satul fără Nume, ruina cetăţii medievale; saltă de la pământ caii şi şeile cailor, urcă direct la Dumnezeu figuranţii cei beţi de vin şi de glorie efemeră. […] Doar pocalul, în mâna actorului care-l jucase pe Regele Arthur – acolo, un recipient de recuzită şi în care băutura a prins sărătură de sânge – mai este întreg şi plin cu vin roşu ca sângele tânăr. Este Graalul…» (p. 172 sq.).

ION PACHIA TATOMIRESCU

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s