“Virgil Mihai face dovada unui talent în plină dezvoltare, sensibil la realitatea imediată, modern în spirit, cultivând cu rigoare un limbaj faţă de care ştie să se distanţeze.” (Ion Pop)

Versul alb, neîncorsetat, redus la esenţa de exprimare poetică, epitete metaforice, simboluri relaţionale, comparaţii sintagmatice cu multe imagini asociative inedite dau poeziei lui Virgil Mihai continuitate în valoarea ideatică şi artistică, au puterea de convin-gere. Reflexiv deopotrivă, sunt dese clipele miraculoase, când autorul parcă spune un monolog fără sfârşit sub aripa marei poezii contemporane, interferându-se cu realitatea spiritului său. De aici, “vorbirea” într-o imaginară oglin-dă, constituie zestrea structurală a poemelor, traducând o esenţială cunoaştere ce rezidă în metafora senină, în semnificaţii, în ordinea echilibrului spiritual şi psihic.

“să aibă un corp de-o asemenea natură/ încât atunci când se lipeşte de aer/ să simţi că este învăluită/ exact în mantia momentului/ să o ştii îngurgitată de secundele ardente/ călcâiele să-i împingă picioarele extatic/ spre viitor/ acesta împlântându-i-se cu fiecare mişcare/ în pântece/ în vibraţia şirei spinării întinsă până la sunet/ cu cât mai senzuală/ cu atât mai inconştientă/ deschisă ţie definitiv pentru că şi dalia/ îşi negociază prospeţi-mea/ prin fiecare petală a aerului.” (pag.13)

Sunt aici, în acest poem portretizat, stări de încordare, dar şi de meditaţie -uşor- stresantă. Dis-continuitatea reacţiilor afective, marcate prin cu-vânt, ori prin libertăţile şi chiar limitele sale, capătă dimensiuni subiective.

“numai o uniune în jurul televizorului/ poate reprezenta încununarea/ supremă a zilei/ abia încheiată/ cumpărăturile şi serviciul/ masa ţigările discuţia despre concediu/ marile experienţe copilul pe care familia îl creşte/ viitorul/ nucă de cocos/ copertă ilustrată cu edificii tulburi/ suprarealismul nostru cel de toate zilele.” (pag.33)

Încărcătură vădit reflexivă, discretă sau insinuantă melancolie, trăirea persuasivă a confruntării cu realitatea diurnă intră în relaţie conotativă cu poemul însuşi, pe de-o parte, cu timpul în care a fost creat, pe de alta. Poetul Virgil Mihai pare că se doreşte a fi – în subsidiar – un ermetic, dar un ermetism cult, descifrabil, a cărei impresie e sporită de materia estetică “ascunsă” într-o aluzie sintagmatică: “nelinişte insinuată în fisurile liniştii/ sub pelicula săgeţilor albe de pe asfalt/ drum spre serviciu/ privit din perspectiva deceniului centenarului/ orice an îşi pierde relieful/ noile ge-neraţii îşi au problemele lor/ la un moment dat/ se trece peste un punct de sprijin/ alcătuit imperceptibil/ în timpul juneţei cu nisipul clepsidrelor/ scurs printre degete.” (Forţa reme-morării)

VICTOR STEROM

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s