Un intelectual specific satului românesc “mare iubitor de muzică şi îndrăgostit de natură şi locurile natale”, (“Personalităţi române şi faptele lor” de C.T.Dârţu), este Alexandru Cristea, un cunoscut publicist din zona comunei Bobâlna, având poezii, eseuri şi proză publicate în “Gazeta Someşană”, “Adevărul de Cluj”. “Monitorul de Someş”, “Transilvania Jurnal”, “România literară”, “Tribuna” etc.

Activitatea publicistică a acestuia, însă, are rădăcini mai adânci în anul 1984, când autorul acestui roman îşi încearcă condeiul în proză scurtă, eseuri şi poezie.

Debutul editorial l-a avut cu romanul “Revelaţia”, apărut în anul 2000, la Editura “Cartimpex”, din Cluj-Napoca, acesta fiind la a III-a ediţie. În acelaşi an, îi apare volumul “Poezii”, la Editura “Alfa Press”, din oraşul de la poalele Feleacului.

În romanul “Revelaţie” regăsim trăirile sufleteşti ale autorului, care ne mărturiseşte în “Cuvântul autorului”, la ediţia a II-a, că acesta a fost scris în anii ‘80, “dar cunoscând condiţiile de atunci, nu putea fi publicat”. Fiind un roman autobiografic, această caracteristică este un pretext pentru conflictul de idei, autorul a “redat exact ceea ce s-a întâmplat. Am descris aşa cum le vedeam eu în acele momente”.

“Revelaţia” se deschide ca o inflorescenţă, aducând în prim-plan personajul principal Alex, care, fiind soldat, era internat la Spitalul Militar din Craiova. Plecarea în permisie, atmosfera călătoriei, rememorarea unor momente de pe un şantier hidroenergetic, în ritmul sacadat al trenului, sunt tot atâtea procedee narative şi, mai ales, un fel comun de a privi viaţa. Întâlnirea cu mama sa, cu tatăl său şi cu alte rude sunt pretexte de a derula un “film” din existenţa personajului principal. Preocuparea pentru reacţia spontană şi imprevizibilă a comportamentului personajelor e minimă, autorul nefiind un psihologist, aşa încât avem un roman radiografic al mişcării vii, autenticiste. Interesul cade pe ecuaţia reală şi emblematică din biografia autorului.

Întâlnirea cu Cristina şi secvenţele discuţiilor dintre Alex şi această fostă studentă la Drept în anul III, se constituie într-un adevărat poem romantic. Tragismul unor întâmplări din viaţa personajului accentuează gradual tensiunea romanului. Autorul ştie să coboare în imediata apropiere a vieţii, să-i simtă freamătul şi să-i descifreze misterul ascuns. Efectul, în astfel de cazuri, nu e, totuşi, de autenticitate clocotitoare, ci de cristalizare a realului în imagini.

Romanul este un “concert simfonic” dedicat iubirii, fiindcă aşa cum spune autorul în încheierea naraţiunii “În faţa iubirii, diavolul se înfioară. Să dăm prilejuri fiinţei noastre de a putea capta cât mai multă iubire. Fiindcă atunci vom fi mai puternici şi de neînvins”.

ALEXANDRU FLORIN ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s