O activitate, de excepţie, cu largi deschideri către regie de film, publicistică, activităţi şi turnee literare naţionale sau contacte cu mari personalităţi internaţionale îl recomandă pe N.N.Negulescu ca o individualitate cu totul remarcabilă. În rarele răgazuri ale periplului său internaţional, care i-a permis o largă cunoaştere a fenomenului uman şi o şlefuire spirituală în istoria doctrinelor filosofice creştine dar şi orientale, N.N.Negulescu întors către propria interioritate a aflat prilejul de a se exprima prin mai multe volume de poezie bine cotate de critica literară, unele dintre ele aflate deja în prestigioase biblioteci din Europa (Vatican, Anglia, Suedia etc.).

Evoluănd de la volum la volum poetul, permanent aflat la o înaltă combustie, oferă un nou opus liric, sub un titlu simbolic şi semnificativ, bogat în conotaţii – “Ochiul de foc” – amplă meditaţie în primul rănd metafizică, reflex al impresiilor provocate de călătoria sa în India, acel “imperiu” asiatic ce şi-a păstrat o identitate unică. Volumul are o arhitectură structurată pe cinci cicluri care se justifică prin titluri semnificative: “Omul gnostic”, “Roua hierogliptică”, “Întruparea luminilor”, “Misterele Verbului” şi “Făntăna Panomphee”.

Intermediar între carte şi cititor, poetul pendulează între propria interioritate şi fantasticul descoperirii, pentru care manifestă o permanentă mirare asupra miracolului oferit de o civilizaţie cu puternice inflexiuni în cultura milenară a unui popor dominat, încă, de tradiţii ancestrale: “Auzeam suspinele Duhurilor,/ Kali/ şi beam ecoul topit/ de deasupra embrionului/ înflăcărării Uranice/ Umbra mea uitată/ pe safirele Lotusului/ o împărţeau în Kala/ cobrele Dakshineswarului”.

Poemele se consonează, curg unele din altele, şi mitologii amestecate comunică idei proaspete despre lumi diferite oferind simboluri adănci, asupra valorilor umane, căutănd o “heraldică a sufletului”, care îi oferă, poetului, revelaţia înălţării, a devenirii spirituale: “Cu îngăduinţă vestită/ scriu viaţa Cerurilor/ în centurii luminoase/ Germenii grăunţelor ei/ de argint/ îmbracă cuvintele/ Intru uimit/ în centrul focului/ cărţii Lam/ cu naşterea lui Isis/ pe inimă/ Gwyon iniţiatul/ îmi aduce mantii nabha/ din sephira atlanţilor”.

Monolog al stărilor de conştiinţă, poemul care dă titlul volumului exprimă nelinişti în căutarea şi determinarea identităţii prin tentaţia dialogului cu Dumnezeu: “Aici stă toată neliniştea/ vieţuirii: / dedesuptul smaraldului/ din scorbura palmei-/ între maluri tăiate/ de arcaşii văltorilor/ …/ Hai, Doamne, să privim/ prin ochiul de foc/ peste aurul Edenic/ din moaştele mele…/ să privim, să privim/ la penele netezite/ ale Îngerilor”.

Fulguraţii de gănd ale unui eu frămăntat, poetul se confesează într-o profesiune de credinţă “Eu iubesc/ o grădină de aripi/ o pădure de fulgere/ şi ploaia spicelor/ de culori/ făcută păine/ pe sacrariu Bisericii/ eu iubesc/ piramida făntănii/ sunetului/ prin care ne reflectă Dumnezeu”. Consecvenţa autorului în raport cu sine este exprimată ferm în spiritualizate cadre care polarizează cuvintele: “Caut templul/ măreţiei Cuvintelor/ înafara timpului/ înafara temeliei/ materiei/ Îmi îmbrac gura/ în Foc alb/ şi o trimit/ să înveţe rostirile/ o miilor de Lumi/”.

Poet al stărilor extatice, între motivele înălţării (muntele), al neliniştilor (lacrima, umbra, văsla) acordă un loc privilegiat “luminii”, ca simbol al dragostei, al vieţii, salvării, elevaţiei spirituale: “De-aş mai şti/ că umbra veacului/ pe care merg/ izvorăşte din munţii/ arşi în ascuns/…/ Că uneori umbra/ fără căinţă/ adoarme vicleană/ la adăpostul mantiei/ Îngerului căzut/ cu vărstă înfricoşătoare/ De-aş mai şti/ să semăn seminţele/ Luminii fierbinţi/ pe altarul Pămăntului/ mi-ar creşte aripi”.

O revărsare de stări, amintiri, reverii îl readuc pe N.N.Negulescu în zonele magice ale existenţei ca în poeziile “Stampă patriarhală” sau “Deschiderea lacrimei”: “Odată mi-a deschis/ lacrima/ o Îngeră/ cu dimineaţa/ vieţii mele/ în păntece”. Visul capătă un nimb existenţial: “Cănd mi-am dezgropat/ visul/ dinaintea naşterii/ pe dinăuntru/ eram icon/ în cuibul Crucii; / pe dinafară/ eram fosforul/ umbrei freatice”; dar şi o sugestie aluzivă, angoasantă a sfărşitului previzibil: “Duc cu mine/ arborescenţa timpului/ mut ca o piatră/ pe văntul fierbinte/ şi noaptea-mi/ scurtează drumul/ “Savium meu, / saturni sacra dies”/”.

Erosul, mai puţin prezent în volum, devine cufundare paradisiacă, ritual al măntuirii: “Fulger cum sunt/ mă ia în stăpănire/ fuga lacomă a femeii/ şi mă ţine ferecat/ în bătaia pleoapelor/ Ca să crească noaptea/ cade cu mine aplecat/ în ecoul baldachinului/ să ne cufundăm/ într-o puritate rituală/ să îi beau vulcanii/ sănilor/ plini de făgăduinţi/ pe harfele tinereţii nestăpănite”. O topică modernă, personalizată, discursivitatea incantatorie polarizează cuvintele în ritumuri abil controlate.

Volumul “Ochiul de foc”, suplu scenariu liric, absorbind teme şi motive inedite dintr-un spaţiu / timp exotic şi ezoteric se remarcă şi prin structurile stilistice atăt de fin polimerizate.

Versurile lui N.N.Negulescu, prin naturaleţe, lipsite de stridenţe afective definesc un temperament, devenind efigia eului liric sensibil la nunaţe. Joc subtil între identitate şi alteritate, meditaţiile sunt modulaţiile interogative ale unei conştiinţe care-şi caută împăcarea, liniştea, în faţa unei realităţi ultragiate.

PETRE CIOBANU – critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s