Cartea lui Alexandru Nemoianu – Semnele vremii. Gânduiri şoptite către Fratele Gavriil de pe Ceahlău (Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2005) poate fi socotită un alt fel de jurnal. De altfel, în Prefaţă, dr. Artur Silvestri sesizează acest aspect, arătând că notaţiile „apar în felul unor «culegeri» de eseuri, ce conţin reflecţii abreviate în jurul unei idei sau gânduri cu aparenţă de înşiruire de note de jurnal…“ (p. 4).

Din punctul nostru de vedere, avem de-a face cu un jurnal en miettes, problematica lui fiind variată, şi pe care o putem structura pe trei paliere: 1. însemnările despre Tradiţie, Familie şi Neam; 2. cele despre Borloveni – satul natal al autorului; 3. sfaturile întru Duh adresate Fratelui spiritual – Artur Silvestri.

Triada Tradiţie – Familie – Neam suscită câteva aprecieri esenţializate, având valoarea unor cugetări, remarcabile prin adevărul lor general. Pentru Al. Nemoianu, Tradiţia trebuie trăită, ea fiind o entitate vie. Indivizii – persoanele —, spune autorul, sunt cei care o fiinţează: „În cazul persoanelor, Tradiţia este încorporată mereu, de la naştere şi până la moarte, prin însuşirea modelelor din jur.“ (p. 8). Arătând că ea nu dispare, căci este definitorie unui Neam, Al. Nemoianu consideră că aceasta „este capabilă să se adapteze circumstanţelor“ şi „Se poate restrânge la esenţe, la arhetip“ (p. 8). Din aceste considerente, „fiecare persoană ar trebui să contribuie la îmbogăţirea ei“. (p. 8). Treapta următoare – păstrătoare a Tradiţiei – este Familia. În acest caz, se poate vorbi de o permanentă conlucrare a persoanelor (membrilor) Familiei, întru îmbogăţirea, păstrarea şi transmiterea „peceţii“, cea care defineşte identitatea de Neam, ca „expresia intenţiei din veşnicie“ (p. 9).

Pentru Alexandru Nemoianu, Borlovenii din zona Banatului, de unde scriitorul îşi trage obârşia, este un topos sacru, iar „casa din Borloveni pentru mine (declară autorul cu mândrie – n. n. ) este un sanctuar spiritual“ – s. n. (p. 38). Ideea de continuitate în spiritul Tradiţiei este fezabilă doar prin sfinţirea locului de către cei care vieţuiesc acolo: „O posibilă stabilire a legăturii dintre loc şi persoană, a destinului «locului», ar fi o nouă şi fascinantă regândire a însăşi ideii de continuitate la Români. “ (p. 39).

Prof. dr. CONST. MIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s