Marin Ifrim a înaintat în literatura română energic şi inteligent ca un alpinist înzestrat nu numai cu muşchi , ci şi cu har. Piesele din Gloria locală , antologie apărută în 2007, apreciată ca cea mai bună carte de poezie a unui autor buzoian în cadrul acţiunii Primăvara poeţilor, arată că a schimbat de la debutul din 1986 semnul artistic – frenezia – care îl îndemna spre consumarea triumfătoare de sine. În 1990, când era încă socotit copilul teribil al poeziei buzoiene, M. I. se legitima ca un baconskian îndrăgostit de nostalgii şi viziuni solipsiste arcuite frumos spre sat şi oraş. Acum el împinge în prim-plan decepţia vieţii şi eşecul artei, punând la cale de fiecare dată un mic spectacol pentru intimidarea solemnităţii. Deficitul de împlinire prin creaţie are, în acest fel, proiecţii patetice şi aspiraţiile rămân mereu fără răspuns. În Alfabet de tranziţie (1995), ca şi în Fotografii cu cântec (2001), stanţele au o tăietură fericită, poetul nu mai e pus pe harţă. Sufletul acestui inadaptabil în care se trezeşte când şi când copilul e locul unde s-a cuibărit un porumbel. Triumful curentului marin îl constituie Suprafaţa lucrurilor (2004) în care fiecare piesă are cel puţin un grăunte de frumos şi de inedit poetic, precum şi Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru (2006) în care îşi estetizează imaginile mai mult, coborând asupra lor umbre grele, existenţiale.

Ca publicist, M.I. luptă pentru a impune o morală în cultură. El militează şi în favoarea unei funcţii sociale a literaturii, cu fenomenele ei văzute şi nevăzute. Lupta lui este zadarnică? Desigur că e în zadar, orice scriitor ştie asta, dar el continuă să se afle în prima linie. A scrie pamflete ca să pui lucrurile la punct e ca şi cum ai intra în debitul de tutun ca să te laşi de fumat. La ce bun să-ţi baţi capul cu etica, oricum ne ducem de râpă, îşi spun unii. Nu trăieşti atât de mult ca să afli dacă îi pasă cuiva, îşi zic ceilalţi. Cu toate astea, scriitorul nu vrea să pună stavilă conştiinţei, chiar dacă sorţii de izbândă ai luptei sale nu înseamnă mai mult decât flacăra unui băţ de chibrit în iad.

GHEORGHE POSTELNICU

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s