Există între cele două războaie mondiale o tradiţie în rândul intelectualilor din mediul rural să abordeze şi creaţia literară. În scopul promovării acesteia au existat reviste şi edituri, destul de cunoscute, care au ţinut aprinsă flacăra culturii din acest mediu atât de reflectat în literatura română. Nu puţine sunt acele reviste şi edituri, care au pus umărul la iluminarea săteanului, cum ar fi: “Cugetarea”, “Cartea şcoalelor”, “Patria”, “Transilvania”, “Unirea”, “Viaţa socială”, “Cuget românesc” şi multe altele.

Având în vedere ceea ce scria Bielinski că: “Dacă un popor posedă forţe interioare, n-are de ce să se îngrijească de originalitatea sa naţională: ea se va manifesta de la sine ca şi natura”, putem afirma că vâna creativităţii neamului nostru nu a dispărut şi că ea va dăinui chiar dacă tăvălugul integrării europene şi cel al globalizării va trece peste noi.

Spunea în primul capitol al istoriei sale Eugen Lovinescu: “cum nu reprezintă valori absolute, ci valori relative, li-teratura unui popor nu trebuie studiată în fixitatea unei idei platoniciene, ci în mobilitatea ei: nu există o ştiinţă a literaturii, ci o istorie a ei, care n-o cercetează prin raportare la un imutabil ideal estetic, ci prin raportare la momentul istoric, adică la congruenţa tuturor factorilor sufleteşti ce i-au determinat stilul”.

Din acest punct de vedere, am abordat romanul “revelaţia” de Alexandru Cristea, aflat la a 3-a ediţie, şi apărut la Editura “Euro Graph”, Cluj-Napoca, 2006, cu o prefaţă de Al. Florin Ţene.

Inclus în “Personalităţi române şi faptele lor” de Constantin Toni Dârţu, autorul acestui roman a ucenicit publicând poezii, articole, eseuri şi proză în diferite ziare şi reviste, inclusiv la unele posturi de radio.

Romanul “Revelaţia”, este radiografia unor destine angrenate în circuitul social al vieţii, cu toate complicaţiile pe care le presupune acesta: reîntoarcere din armată, greutăţi şi chiar dramă fami-lială, criza morală şi sentimentală. Eroul romanului, Alex, trăieşte momente de tensiune sufletească urcând frământările sale până la poemul în proză.

Însă, pronind de la semnificaţia cuvântului “revelaţie”, din titlu, care vine de la francezul rèvèlation, care înseamnă dezvăluire, descoperire (neaş-teptată a unui adevăr ascuns, a unei taine; în acest fel se pune întrebarea, firească care este adevărul ascuns, taina acţiunii acestui roman. Revelaţia tânăului Alex este femeia, Cristina, care împreună descoperă pe Dumnezeu. Ideea romanului, cu o temă ce dezbate atitudinea faţă de iubire, dragoste, datorie şi divinitate, mai există o complicată temă a căutării autenticităţii fiinţei într-o lume care cultivă conformismul şi dedublarea. “Revelaţia” lui Alex are ceva prezumţios cu nuanţe declamatorii, cu toată filosofia corectă pe care se bizuie. Tema aceasta, de extracţie rememorativă a mai făcut-o Ivasiuc. Prozatorul pune stările sufleteşti şi întâmplăile vieţii sub lupa analizei, împingând percepţia până la graniţa autobiograficului. În această situaţie, proza capătă o poeticitate savuroasă cu un halou pe măsură. Din păcate, autorul se pierde prea mult în prolegomene narative, în ceremonialuri declarative, care lasă o senzaţie de repetiţie. Situaţiile sunt, totuşi, directe ca o prelungire în desfăşura-rea epică Naraţiunea se reconstituie fluid din remember şi senzaţii. Stilul este coerent cu înclinaţie spre cercetarea interiorităţii. Depoziţia, mărturia, amintirea sunt forma de recuperare a realităţii prin retorică. Proza este pigmentată cu efervescenţe, ca nişte închipuiri melancolice.

Obsesia trecutului, din biografia lui Alex, a interiorităţii tulburi, în care s-au sedimentat sechelele biografiei, e etma predilectă a autorului. Reme-morarea, ca trăire a prezentului, punerea în oglindă a depoziţiilor, introspecţia refle-xivă sunt procedeele la îndemână pe care prozatorul le foloseşte pentru a ilumina faţa nevăzută a biografiei personajului umbrele ei întune-cate, dar şi luminoase, pentru a aduce în conştiinţa cititorilor biografia filtrată a personajului. Confruntarea cu realul e un mod de a redeştepta mişcarea sufletească, de a-i verifica vibraţia. Dialogul este direct şi frust, adică natural.

Alexandru Cristea este un prozator cu o decantare artistică promiţătoare, care trebuie continuată prin alte romane.

ALEXANDRU FLORIN ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s