”Acest studiu este o încercare de a pune exrerienţele trăite de bărbaţii şi femeile din Italia şi România, care, indiferent de motiv, au fost consideraţi un pericol pentru sistemele politice care conduceau pe atunci destinele “ţărilor care au suferit, în consecinţă, un tratament aspru şi inuman, în contextul mai amplu al acelor crime contra umanităţii care mai sunt, sau cel puţin ar trebui să fie, una din preocupările noastre principale azi” (p. 22). Astfel îşi prezintă autorul, în Introducere (p. 21 – 40), volumul Mărturii de după gratii. Experienţe române şi italiene, apărut la Editura Sedan, în anul 2007, volum care impresionează nu numai prin dimensiune (însumează 464 de pagini, peste 280 de note la cele 13 capitole, o listă de bibliografie extinsă pe 20 de pagini) ci, îndeosebi, prin multitudinea şi gravitatea aspectelor tratate. Autorul utilizează, cu siguranţă şi dexteritate, o informaţie uriaşă.

Michael H. Impey este profesor le University of Kentucky, Lexington, USA, şi, în acelaşi timp, după cum îl caracterizează profesorul Mircea Borcilă de la Universitatea “Babeş – Bolyai”, în densul Cuvânt înainte din deschiderea volumului, ”unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai studiilor româneşti din Statele Unite şi din întreaga lume” (p. 5). Teza lui de doctorat este despre opera lui Tudor Arghezi, dar a scris şi despre Marin Preda, Augutin Buzura, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Tristan Tzara etc.

Traducera volumului este realizată de profesorul Dan Brudaşcu de la Universitatea “Avram Iancu” a cărui colaborare cu autorul este, dincolo de traducere, foarte importantă. Dan Brudaşcu i-a sugerat autorului teme deosebit de grave din istoria suferinţelor românilor supuşi comunismului cum sunt: deportarea forţată a românilor din Bucovina de Nord în Siberia, deportările din Banat în Bărăgan, interzicerea Bisericii Greco-Catolice, persecutatrea mişcării Oastea Domnului şi altele. De asemenea, i-a facilitat legătura cu persoane, organizaţii şi pubicaţii semnificative din România în domeniul abordat în carte. (Despre deportările românilor, din zonele ocupate de URSS, în Siberia autorul apreciază că ”aceste deportări masive (…) pot fi descrise doar drept crime clective împotriva umanităţii”- p. 10).

Intenţionând să-şi extindă cercetările privind scrisorile din închisori din Spania, Franţa, Regatul Unit şi Statele Unite la cele din România, autorul a constatat că “scrisori trimise din puşcărie sau lagăre de muncă nu există” ceea ce, spune el, “Pentru mine a fost o descoperire surprinzătoare, un adevărat şoc cultural” (p. 9). Astfel Michael H. Impey a ajuns la o abordare comparativă “care să permită cititorului să măsoare gradul în care un set de experienţe e comparabil cu altul şi dacă e posibil să se spună (…) că gulagul românesc poate fi situat, faţă de sistemul închisorilor fasciste ale Italiei, la un nivel superior pe stâlpul infamiei” (p. 7) Se compară, deci, ceea ce au trăit şi suferit în închisori luptătorii antifascişti din Italia şi cei anticomunişti din România.

Dacă, în cazul Italiei, el s-a putut referi nemijlocit la scrisorile din timpul detenţiei ale antifasciştilor, în cazul României toate scrierile analizate de autor sunt ulterioare detenţiei, deci semnate numai de cei care au supraviţuit închisorilor şi lagărelor comuniste.

Din Italia sunt analizate pe larg mai ales scrierile bine cunoscuţilor Antonio Gramsci, Carlo Levi şi Cesare Pavese, dar se fac numeroase referiri şi la personalităţi mai puţin cunoscute în străinătate, dar foarte importante în Italia, cum sunt Augusto Monti, Giulio Einaudi şi Leone Ginsburg.

Din România este prezentată o bogată literatură din închisoare datorată supravieţiutorilor închisorilor şi lagărelor comuniste din care se remarcă scrierile lui Ioan Ioanid, N. Steinhardt, Nicolae Mărgineanu, Ion Diaconescu, Constantin Giurescu şi mulţi alţii. Este analizat fenomenul Piteşti care “se evidenţiază drept unicul şi cel mai oribil experiment al controlului minţii şi trupului din oricare dintre Gluagurile comuniste, inclusiv cele din Uniunea Sovietică, comparabil doar cu experineţele asupra copiilor şi adulţilor la Auschwitz” (p. 390), dar şi rezistenţa anticomunistă armată din munţi.

Sunt apoi aduse în discuţie şi argumentate scrierile unor membri ai familiilor celor încarceraţi sau ale altor autori. Se evidenţiază şi un alt tip de rezistenţă anticomunistă, ca cea a lui Onisifor Ghibu a cărui Chemare la judecata istoriei (două volume) nu a benefciat de recepţia şi aprecierea cuvenite nici la data apariţiei, nici ulterior.

Din păcate, în România de azi, întrebarea acută formulată de Michael H. Impey: “dacă şi cât ar fi posibil să fie aduşi în faţa justiţiei principalii vinovaţi ai acestor orori” (p. 18) rămâne, oarecum, retorică.

Cartea la care ne referim aici este prea densă, cu un număr impresionant de exemple de cruzime, suferinţă şi agresiune pe care, dacă nu le-ai citi aici nu ţi le-ai putea imagina. Ea poate fi înţeleasă şi apreciată cum se cuvine numai dacă este citită. La complexitatea ei se adaugă un număr covărşitor de asocieri, corelaţii şi comparaţii, care, toate, influenţează forţa impresionantă de analiză a autorului şi subliniază calităţile sale indiscutabile de profound şi avizat analist. Pentru a facilita orientarea cititorului în această operă vastă credem că ar fi fost util un Indice de nume.

Datele şi faptele prezentate în volum ne demonstrează cu prisosinţă că represiunea comunistă în România a atins forme şi dimensiuni cutremurătoare susţinute, permanent, de atitudinea criminală şi cinismul conducătorilor, pe de o parte, şi cruzimea executanţilor, pe de altă parte. Dar, aşa cum spune autorul, “Principala răspundere pentru ororile Gulagului românesc n-a revenit vinovaţilor imediaţi, celor ce i-au schngiuit, maltratat şi înfometat pe aşa zişii ”duşmani a poporului”, ci celor ce-au pus bazele sistemului, au dat ordine pentru aceste orori greu de exprimat în cuvinte…” (p. 69). Cinismul este, apoi, ilustrat sintetic într-un citat preluat de autor din cartea istoricului Constantin Giurescu, Cinci ani şi două luni în penintenciarul de la Sighet, “Noi, comuniştii, nu omorâm, avem metodele noastre care te fac să te dai singur cu capul de pereţi” (p. 67).

Din toate cele prezentate şi analizate, Michael H. Impey este îndreptăţit să concluzioneze că închisoile comuniste din România au însemnat “exterminare şi chiar mai mult” (p.245).

Dacă ar fi să spunem succint ce este cartea profesorului Impey credem că cea mai potrivită este aprecierea lui Mircea Borcilă: “o carte monumentală, profund revelatoare şi adevărată, ce se deschide, acum, uimirii şi recunoştinţei noastre.”

Cu certitudine, lucrarea Mărturii de după gratii. Experienţe române şi italiene, la scrierea şi lărgirea problematicii căreia profesorul Dan Brudaşcu are “vina” pe care însuşi autorul nord-american o recunoaşte cu onestitate şi probitate, reprezintă una dintre cele mai substanţiale şi valoroase analize comparate, datorată unei personalităţi marcante a vieţii universitare nord-americane, a fenomenului ventennio-ului fascist, precum şi a Gulagului românesc, apărută după 1990. Ea va rămâne un reper major al studiilor viitoare în acest domeniu, oriunde ar fie ele întreprinse, iar opiniile pertinente şi argumentate ale lui Michael H. Impey un îndrumar avizat, obiectiv, extrem de utile pentru extinderea şi aprofundarea cercetării.

Prof. univ. dr. VOICU LĂSCUŞ,

Universitatea “Avram IANCU”, Cluj-Napoca

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s