Unul dintre poeţii adevăraţi ai noului val scriitoricesc afirmat în ultimii 4-5 ani este, fără îndoială, Ionuţ Caragea. Născut la Constanţa (1975), rugbist de performanţă mondială (este triplu campion al provinciei Québec, echipa „Parc Olympique”), poetul şi-a urmat destinul dincolo de ocean, în Canada. A debutat cu poeme pe internet, iar editorial în 2006, cu volumul Delirium Tremens (Iaşi, Editura „Ştef”).

Cea de-a doua carte, apărută tot la editura ieşeană Ştef, cu titlul M-am născut pe Google, a impus rapid un poet de mare forţă ideatică, constructor de stări lirice, aflat pe drumul descoperirii marii poezii. Atins până la rană de civilizaţia recentă, de cuceririle comunicării, poetul spune: „m-am născut pe Google / am deschis ochii şi-am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească” (M-am născut pe Google). Sau, în poemul Download: „Doamne / am primit mesaj de la tine / în timp ce mă spovedeam pe hârtie / s-a înfiripat un link între cer şi pământ / prin care mă hrăneam prin care te downloadam / poezie // am învăţat să iau totul de la început / primul cuvânt a fost / amintire”.

Poet de o forţă debordantă, tumultuos şi temperamental, Ionuţ Caragea face ca poezia să ţîşnească precum apa bogată în săruri din gheizere fierbinţi. Cărţile sale dau impresia unei stări poetice neîntrerupte şi, mai ales, dau impresia că poetul scrie un poem fără de sfîrşit.

În 2007, a mai publicat încă două cărţi de hîrtie: Donator universal (Editura „Ştef”, Iaşi) şi Omul din cutia neagră (Editura „Fides”, Iaşi).

Poemele din cartea pe care o avem în faţă şi pe marginea căreia încercăm aceste cuvinte de predoslovie suavă, îl înfăţişează pe tînărul Ionuţ Caragea ca pe un poet proteic, în stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nu mai îndrăznesc. Mi s-a făcut astfel de bucurie să descopăr un virtuos al versului clasic, cu rimă şi ritm, instalat într-o metafizică originală, ce stă bine poetului autentic. Temele sunt cele mari: Dragostea, Libertatea, Naşterea, Exilul, Moartea.

Asemenea lui Ovidius din Tristele şi ponticele, Ionuţ Caragea, aflat la peste şapte mii de kilometri de vatra natală, se confesează astfel: „Exil în camera obscură/ Acolo unde timpul static/ Încremeneşte o figură/ Sfârşitul unui enigmatic// Exil în camera de gardă/ Înconjurat de reci halate/ Lumina-ncepe brusc să ardă/ Pupila-n ochiul stâng se zbate// Exil în atriu şi ventricol/ Globule roşii decedate/ Între magnific şi ridicol/ Se află sferele pătrate// Exil în camera de veghe/ Exil în starea hibernală/ Exil la miile de leghe/ Exil în groapa comunală” (Exil)

Sau: „mă întâlnesc prin vise cu fostele amante/ şi ele mă întreabă… şi nu vreau să le mint;/ de la atâtea gânduri şi gesturi dezarmante/ voi celebra cu crucea – o nuntă de argint.” (Nunta de argint)

Ionuţ Caragea iubeşte poezia, aşa cum iubeşte şi viaţa (chiar şi cea de exil benevol) cu patimă de ibovnic. Spune poetul: „trăieşti singur înconjurat de libertate/ iubeşti nespus jungla omului contemporan/ ce te mai miri că multe lucruri sunt ciudate/ ai construit o lume ca meşterul cancan.” (Meşterul cancan)

Transmigrat prin acest volum, Negru sacerdot, spre adevărurile simple, spre cîntecul primordial, spre dicţiunea presocratică a ideilor lirice, Ionuţ Caragea îmi întăreşte credinţa că prin căutările sale în care-şi poartă harul, prima sa problemă este Poezia, iar ultima, tot Poezia. Nu pot să închei acest excurs prietenesc fără a cita un poem trubaduresc, dar şi uşor bacovian, care m-a umplut de încîntare, pre numele său Moartea n-are flec la tocuri: „de trăit, trăim prin vise/ sau prin jocuri de culise;/ viaţa este-un schimb de focuri,/ moartea n-are flec la tocuri.// gândul morţii ne apasă/ şi ne smulge o grimasă;/ suntem predispuşi la şocuri:/ moartea n-are flec la tocuri.// am rămas fără cuvinte…/ morţii strigă din morminte:/ hai să facem schimb de locuri!/ moartea n-are flec la tocuri.”

De altfel, poezia lui Ionuţ Caragea e traversată de o febră a căutării, de o cohortă de nelinişti, o nemulţumire fiinţială şi o angoasă de fond, atribute ale poetului blestemat al acestor timpuri agresive. Cum boema scriitoricească are loc acum pe Internet, Ionuţ Caragea (cel care şi-a alcătuit un dicţionar al suferinţei, cel care practică „sadomasochismul poetic” şi susţine că el ar fi plămădit de-a dreptul „din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus”) poate fi găsit oricînd pe Google („m-am născut pe Google şi voi muri în inima lumii”) la o mare fereastră luminată: www.ionutcaragea.ro.

DANIEL CORBU

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s