Există fără îndoială destin, Destine, iar multe dintre ele, prin voia Lui Dumnezeu, sau a împrejurărilor sunt cu adevărat excepţionale. Un asemenea  destin excepţional este cel al matematicianului Florentin Smarandache, din Bălceştiii Olteţului, născut la jumătatea veacului al XX-lea.
Despre dl  Florentin Smarandache am auzit cu mai mulţi ani in urmă, la Vâlcea, de la prietenii mei Ion Barbu şi Doru Moţoc, ca fiind autorul curentului Paradoxismului în literatură, despre care matematicianul scrisese o carte. I-am recenzat atunci elogios  lucrarea despre paradoxism, deşi încrederea mea în acest curent la ora aceea nu era maximă, el rămânând mai mult în zona speculaţiei. Aşa cum curentul Semănătorist, care a avut un moment al lui de glorie la începutul secolului XX nu a produs mari opere literare (de fapt nu a produs nici măcar o operă notabilă), rămânând doar o încercare teoretică ce aparţine de acum istoriei literare şi istoriografiei, este posibil ca nici paradoxismul să nu producă opere de valoare, şi în cazul acesta va rămânea şi el o pură speculaţie. Există, desigur şi posibilitatea ca acest curent, în cazul în care va fi deservit de scriitori talentaţi, de creatori de mare talent, care să dea mari opere, să devină într-adevăr un Curent literar în adevăratul înţeles al cuvântului, care să dea mari opere, aşa cum au dat clasicismul,  romantismul, simbolismul.  Tot ce este posibil în această istorie umană, absurdă, dureroasă, extraordinară, şi…paradoxală.
Iată că după câţiva ani,se produce în înţelesul profund al cuvântului, întâlnirea cu dl Florentin Smarandace. Întâi pe internet, apoi în modul cel mai revelator, prin lectura cărţii
„EXOTICA ŞI  CUTREMURĂTAREA  INDONEZIE”, probabil ultima carte a domnului profesor Smarandache, din foarte multele cărţi scrise (scriitorul şi matematicianul Florentin Smarandacje are înclinaţia către performanţă, către recorduri. A vizitat 25 de ţări, are publicate 101 cărţi, şi recordurile nu se opresc aici, etc)
Cartea aceasta este revelatoare, cum spuneam, atât pentru cunoaşterea unei lumi exotice ( a unui segment exotic şi tragic al civilizaţiei umane) şi spectaculoase, cât şi pentru cunoaşterea personalităţii lui Florentin Smarandache, dar mai ales a unui destin foarte spectaculos. Din acest punct de vedere am vorbi despre „săgeata epistemologică a Bălceştiului”, înfiptă în cerul universalităţii. Sau despre vocaţia de absolut a aşezării de pe malul Olteţului, cu nume atât de frumos, Bălceştiul (târg interbelic, cu prăvălii cu obloane scorojite, de o parte şi de alta a unei străzi largi, cu văzduh mirosind a iz de toamnă şi a mere coapte ), cel plin de melancolie şi umilinţă, comună mai răsărită, aflat lângă vestita aşezare Oteteliş, unde şi-a avut conaculcunoscuta familie de boieri Otetelişanu, cei care au înfiinţatşi au  ţinut terasa Otetelişanu din Bucureştii veacului XIX,  intrată în istoria culturii române, şi pe lângă care a trecut Tudor Vladimirescu în fruntea  unei părţi a oştirii sale
Din această Comună mai mare, care avea prin anii 70 prăvălii cu obloane mari şi scorojite de arşiţa verilor, cum îmi aduc eu aminte, rămase din perioada interbelică, a plecat matematicianul şi poetul Florentin Smarandache. Prin anii 1965-1968 autorul aceste recenzii era elev la Bălceşti, dar nu ne-am întâlnit.
Ne-am întâlnit, la modul profund, al comunicării empatice, atât de asemănători şi atât de diferiţi, acum prin intermediul cărţii lui, cu siguranţă o carte rară, exotică în istoriografia românească, „Exotica şi cutremurătoarea Indonezie”, carte apărută la Râmnicul Vâlcea (una dintre marile vetre de cultură din spaţiul românesc, şi asta de multe veacuri, dacă ne gândim la tipografia de la Govora), la editura Offsetcolor, în vara anului 2007, ( odată ce bunul de tipar este dat în iunie 2007)  în condiţii grafice foarte bune.
Cartea, de fapt un Jurnal amalgamat şi sentimental (turistic, cultural şi educaţional), este rodul, actul setei memoriei prin care fiinţa încearcă să eternizeze, să fotografieze imagini, repere, tablouri culturale, viziuni istorice, trăiri ALE AVENTURII SPIRTULUI,  însemnări ale profesorului de matematică şi ale scriitorului Florentin Smarandache în lumea fabuloasă şi exotică, pe cât de fascinată pe atât de tragică, atărâmului de basm numit Indonezia.
Invitat să participe la mai multe întâlniri ştiinţifice (la un Congres care-i poartă  numele, caz rar şi spectaculos pentru ştiinţa românească, şi un mod strălucit de a face cunoscută în lume, ţara,  cultura şi ştiinţa românească,  poporul romîn) cu studenţii şi profesorii de la câteva Universităţi din această parte a lumii, primit cu entuziasm de forurile ştiinţifice din această ţară, fiind o minte scotocitoare, omul de ştiinţă român  doreşte să cunoască întregul univers geografic, social, istoric, spiritual al acestui Continent format din mii de insule, care este Indonezia.

Primul gând mă duce la  Mircea Eliade şi la aventura lui în universul imens şi atât de bogat al Indiei. Florentin Smarandache continuă drumul înaintaşului său şi merge,  cu câţiva paşi mai încolo,  pătrunzând în universul fascinant al Indoneziei.
Cum şi în America  profesorii sunt săraci, abia îşi duc existenţa, am notat pentru că m-a izbit pur şi simplu  expresia folosită de autor,  (şi care este, nu ne îndoim, o realitate, dar nu atât de cumplită ca cea din România) aventura pe mapamond a d-lui Smarandache începe prozaic şi umil cu investigarea pieţei,  cu căutarea pe internet a celei mai ieftine rute până la locul de destinaţie, în urma invitaţiei primite de la universitatea STIK din Malong (este redata fotocopia Invitaţiei)
Notându-şi gândurile, Florentin Smaranadache are umorul şi naturaleţea olteanului autentic : „Aşa că n-am avut încotro decât plătind 1469 de dolari Companiei Cathag Pacific. Să vezi durere dacă nu-mi aprobă  ăştia viza după ce am plătit biletele ! Multe lucruri se rezolvă  astăzi pe internet. Ce bine, ce simplu, ce repede. Adresele consulatelor, ambasadelor, locurilor de vizitat.” (pag 7)
Florentin Smaranadache nu este preocupat de descrieri feerice de peisaje, de perspective geografice (gen pastel, sau peisaj, acuarelă), construite reportericeşte, nu, el îşi exprimă gândurile firesc, frust, aşa cum îi vin ele în minte, părerile sunt redate instinctiv, şi  îşi notează lapidar îngrijorările lui de fiinţă umană care va pleca într-o călătorie lungă, stările pe care le trăieşte, sentimentele născute de cine ştie ce întâmplare sau context care-i colorează fondul psihic. În epoca zborurilor cu avioanele pe meridianele planetei omul modern este stresat  de toate întâmplările sau riscurile care se ivesc la tot pasul : „ Dau telefoane… am aşteptat vreo oră în receptor. Până la urmă mi-au deplasat călătoria cu o zi : pe 14 în loc de 13 mai şi mă întorc pe 29, în loc de 28, stând o noapte în aeroportul din Albugrierque şi 17 ore în cel din L. A. „ (pag 7).
Urmează odiseea călătoriei cu avioanele, schimbatul rutelor şi al avioanelor, aşteptatul îndelung în aeroporturi, timp în care îşi notează în carnetul lui de memorialist impresiile, datele, cursele, gândurile, imagini disparate, amintirile care-i trec prin minte. Cu acest prilej autorul inserează în curgerea textului opiniile sale despre cărţile citite, meditează asupra unor teme care îl preocupă sau îl obsedează, majoritatea opinii  şi atitudini foarte realiste. Iată ce spune dl Florentin Smarandache despre cartea (din păcate celebră, căreia i s-a făcut o reclamă extraordinară) „ Ciocnirea civilizaţiilor” a lui Huttington : „Ciocnirea civilizaţiilor” este numai o propagandă dirijată în avantajul unui grup etnic şi împotriva altor culturi şi religii  [în prezent pe faţă împotriva musulmanilor, prezentaţi ca trăind în evul mediu, exploatând femeile]
Corectă, justă concluzia d-lui Smaranadache. Ea vine să confirme afirmaţia Biroului de Viitorologie de la Bucureşti că aceasta este o carte falsă, un instrument de manipulare cu bătaie lungă în viitor, că este o armă psihologică perversă, subtilă împotriva naţiunilor şi a civilizaţiilor (o armă psihologică în războiul dintre Societăţile dezvoltate şi Lumea musulmană, război aflat pe planşeta Proiectanţilor mondiali ), Război început de foarte mult timp. Război pe care noi l-am denumit Război mascat ( o sinteză de război informaţional, psihologic, economic, ecologic, cultural, educaţional, sistemic, axiologic, etc) si pe care sociologii şi strategii americani îl numesc război G 4, (Războaie din generaţia a 4-a)
Cel mai mare război mascat, proiectat şi  purtat împotriva Ţărilor din Europa de Răsărit, apoi a unei mari părţi din popoarele lumii a fost ceea ce noi am denumit Experimentul comunist, care nu a fost altceva decât p o formă foarte subtilă de război mascat, şi care a făcut în istorie  foarte mult rău multor popoare şi naţiuni, Civilizaţiei şi speciei umane însăşi.
Cartea lui Huttington este un Proiect teoretic, viitorist ca şi Teoria comunistă, care pregăteşte din punct de vedere psihologic popoarele pentru un război şi mai mare decât războiul dintre naţiuni, este vorba despre RĂZBOIUL DINTRE CIVILIZAŢII,  şi creează condiţii pentru aplicarea în practică a  REALITĂŢII DESPRE CARE VORBEŞTE  .
Cartea aceasta, care este şi prost scrisă şi insuficient argumentată vorbeşte deci despre o realitate îngrozitoare pe care cei care conduc lumea prin manipulare o proiectează de pe acum (de fapt ea a fost proiectată  demult) şi pe care vor să o realizeze în viitor. De fapt în mod mascat şi subtil acest RĂZBOI ÎNTRE CIVILIZAŢII A ŞI INCEPUT LUÂND FORMA RĂZBOIULUI ÎMPOTRIVA TERORIŞTILOR, FENOMENULUI TERORIST. ( Ben Laden a fost omul lui Busch,)
Cât se poate de corect se exprimă dl Smarandache şi despre ceea ce în cadrul Borului de viitorologie de la Bucureşti noi am denumit mai sus Războiul Mascat Mondial dus de către Vârful  Financiar, care conduce Civilizaţia umană. Şi omul de ştiinţă Florentin Smarandache are cunoştinţă de acest război mascat, cum l-am denumit noi sau Noile războaie din generaţia a 4-a ( a se vedea şi cartea lui JOHN PERKINS, ”Spovedania unui asasin economic” : „ Specialiştii de la Agenţiile de spionaj de pe glob sunt antrenaţi în folosirea de metode psihologice manipulative. Asistăm actualmente la războaie psihologice, culturale, religioase ( o nouă cruciadă cu mult mai sângeroasă decât cele medievale) politice, sociologice, literare, artistice, ştiinţifice, prin care marile puteri încearcă să şteargă memoria colectivă şi inconştientul naţiunilor mici, coloniilor şi să domine globul „. (pag 11)
Nu putem să nu subliniem  atitudinea curajoasă a omului de ştiinţă român, în faţa acestui fenomen, care este  acest tip de război. Dacă toţi profesorii şi oamenii de ştiinţă care trăim actualmente pe această planetă am lua atitudine, aşa cum o face dl Smarandache, împotriva acestui tip de război, mult mai  distrugător şi murdar decât războiul militar, poate că altfel ar arăta faţa acestei planete.
Şi continuă dl Florentin Smarandache : ”În multe ţări, chiar zise „democratice „ ( a se observa ghilimelele) mass-media este sub controlul unui grup restrâns care deţine Puterea. Mass-mdia este foarte importantă în societăţile democratice, căci  prin ea se manipulează opinia publică. Dreptatea-i o poveste, spune o zicală românească, nici n-a fost şi nici nu este”, o dă omul de ştiinţă româno-american pe româneşte.
Ceea ce mă intrigă şi mă îngrozeşte ( din păcate nu mă mai revoltă) , este faptul că ne-am obişnuit şi cu cele mai oribile ticăloşii făcute împotriva omului, este realitatea durroasa că marea majoritate a oamenilor de pe această planetă, ca şi marea majoritate a educatorilor lumii (educatori, învăţători, profesori de toate nivelele), ca şi marea majoritate a oamenilor de ştiinţă, a artiştilor, din toate domeniile, marea majoritate a intelectualilor planetei (şi această categorie a devenit demult o clasă socială planetară), cunosc acest adevăr imens  si teribil ( că Omul, omenirea, naţiunea, sistemele economice, culturile, popoarele) – că sunt victimele unui mare Război mascat  – dar nu fac nimic pentru a lupta împotriva lui, a Proiectanţilor şi a realizatorilor acestui război.
De altfel şi  dl Florin Smarandache trece cu uşurinţă peste acest adevăr îngrozitor. Este extraordinar însă faptul că îl notează şi îl subliniază !
În sfârşit autorul acestei cărţi porneşte către Indonezia. Cartea este structurată pe capitole mici. Iată-l pe hommo planetarus sărind din avion în avion, avioanele sărind şi ele ca nişte lăcuste pe meridianele planetei noastre, din ce în ce mai mică. „Sar dintr-un avion în  altul ca un cocostârc. Îmi creşte barba până când ajung în Indonezia. Trei zile şi trei nopţi : Atlanta – Phoenix – Jakarta. Biletul mai ieftin, traseul mai lung şi întortocheat. „ (pag 12)

În sfârşit scriitorul ajunge la Jakarta. Iată o „fişă” a Indoneziei : „Indonezia are un guvern moderat, iar extremiştii islamici sunt un  grup restrâns.” „Arhipeleagul se întinde de la est la vest aproape cât SUA, dar 60% este apă. Diversitatea este foarte mare, dintr-un loc în altul : : de pildă , în Irian, vestul insulei Papua, tribul Panntrăieşte încă în epoca de piatră ! Umblă în pielea goală şi ies din  junglă la marginea străzilor cu suliţele în mâini. „ (pag 17)
După lectura cărţii realizez că Florentin Smarandache reuşeşte să „picteze” cât se poate de bine imaginea ţării imense şi fantastice a cărei dimensiune fundamentală este diversitatea, exotismul, discrepanţa dintre regiuni, culturi, elemente.
Aceasta ar fi Dimensiunea geografică economică a Indoneziei.
Autorul cărţii reuşeşte însă la fel de bine să ne sugereze şi dimensiunea culturală, istorică, spirituală, religioasă a acestei ţări formată din mii de insule, jumătate nelocuite. „ În nordul insulei Sumatra, provincia cu capitala Mendan, adăposteşte tribul Batak, cu limbă proprie, în care fiecare familie îşi ţine socoteala arborelui genealogic până a la 5-a spiţă. Câte bordeie atâtea obiceie ! În religie predomină musulmanii (90%), creştinii 5% şi hinduşii(1%). Curios că există şi creştini ortodocşi, sprijiniţi de cei din Damasc (Siria).”
O altă secţiune redată cu amănunte pitoreşti este, calde este cea care se referă la întâlnirea cu profesorii şi studenţii universităţilor din Indonezia. Vic Crstiano este prietenul şi colaboratorul d-lui Smarandache, la fel  David Handriata, cu care autorul se fotografiază.
Dl Florentin Smarandache are ca orice gurmand instinctul şi plăcerea degustării mâncărurilor, a reţinerii numelor sonore şi ciudate ale mâncărurilor locale, aşa că la capitolul acesta ne dă destule informaţii despre talentul culinar al indonezienilor, spre bucuria papilelor noastre gustative.
Datele despre luxul hotelurilor în care a locuit, despre construcţiile moderne ale Indoneziei sunt şi ele destul de  bogate, astfel că al sfârşitul lecturii ai cât se poate de obiectiv perspectiva de  sus a unei ţări care te copleşeşte, (Exotica şi cutremurătoare Indonezie) prin paleta largă de culori, de culturi, de relegii, de tonuri, de peisaje urbanistice şi de junglă şi ape, obiceiuri, mentalităţi, idei. 
Am privit cartea până acum din punctul  de vedere al reporterului turistic, al Jurnalului cultural, dar cartea poate fi privită şi din punctul de vedere al unui roman.
Din acest punct de vedere avem  nu numai o perspectivă mişcată, dar şi o altă carte, holistică, meditativă, cu un alt personaj. Am putea vorbi despre omul de ştiinţă modern obligat de modul său de viaţă, de logica absurdă şi spectaculoasă a  existenţei moderne să semene cu o lăcustă care sare de pe un meridian  pe altul al planetei, îmbrăcat în avioanele moderne. Despre omul modern transformat în hommo turisticus, despre drama mondializării, despre pierderea  liniştii şi a tihnei omului clasic, despre ruperea de rădăcinile ontologice a fiinţei secolului XXI, şi a societăţii omeneşti, despre dimensiune de talmeş balmeş şi de Turn Babel a civilizaţiei şi a societăţii moderne.
Din acest punct de vedere avem imaginea omului viitorului, aruncat într-un tunel existenţial,  pendulând între spaţiu şi timp, pierzând multe zile din viaţa sa, sau o mare parte din viaţă aflându-se  mai mult în zbor decât de pământ ( drama lui Anteu), pierzând acel sentiment al  înrădăcinării, al locului.
În cazul cărţii, foarte interesante, şi subliniem acest lucru, instructive, mai importantă ni se pare performanţa extraordinară, a unui tânăr, plecat din spaţiul Olteniei de mijloc, care învingând  bariere enorme, ajutat de o sete  imensă de informaţie şi de o inventivitate desfăşurată  ca un evantai, calm şi păstrându-şi optimismul şi pofta de viaţă, ajunge un om de ştiinţă în America. Mutând limitele ştiinţei cu inventivitatea lui de ceasornicar, ajunge să ne propună noi concepte şi viziuni în domeniile în care îşi exersează inteligenţa . „ Misiune (imposibilă, glumeşte Vic) a cuantizării este unificarea, precum în teoria multi-spaţiilor înzestrate cu multi-structuri ( Smarandache, 1995, mă citează Vic”. (pag 99)
Nu putem bănui de pe acum mutaţiile pe care le vor aduce noile concepte elaborate de Florentin Smarandache, dar cu siguranţă ele îmbogăţesc şi duc mai departe orizontul ştiinţei.
Dintr-un alt punct de vedere, cel al târgului Bălceşti (comună, cum îi zice el) matematicianul şi paradoxistul Florentin Smarandache, alături de doamna profesoară Iliescu, femeia care a adus pe lume o fiinţă umană la cea mai înaintată vârstă posibil, 66 de ani, sunt oameni care au forţat cel mai mult limitele biologice ale omului, limitele sociale şi psihologice, epistemologice şi ale adaptabilităţii umane, limitele timpului şi ale spaţiului. Dumnezeu  să-i binecuvânteze şi să-i întărească în aventura lor umană extraordinară ! 
ŞTEFAN DUMITRESCU
Valea Mare 30.08.2007

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s