Un poet ce sfredeleşte cu spiritul adâncurile sim­plităţii, pentru a scoate la „suprafeţele“ iluminării „dia­mantele“ înţelesurilor, cu scopul de a „înălţa înaltul de cuget spre înţelegerea ne-înţelesului“, („Lupta cu tim­pul“ Radu Cârneci – Prefaţă –), este George Lixandru în volumul „Pustiul cuvintelor“, Editura „Orion“, Bucureşti, 2005.
Volumul, care cuprinde 97 de poeme (al treilea apărut în decurs de un an), ne face să credem că pro­lificitatea poetului vine din angajarea eului în con­flictele inferiorităţii tulburi. El se află la limita dintre confesia învolburată şi interpretarea suavă a fenomenelor investigate, amestecând într-o regie originală şi elegiacă referinţa culturală cu amănuntul biografic, după o logică în care cuvântul, ca purtător de mesaj, are un rol primordial. „Pustiul cuvintelor“ este tocmai acel loc gol, dat de Dumnezeu, pe care poetul îl umple cu pregnanţa imaginii, a metaforei, a controlului analogiei şi asociaţiilor lirice, pentru a creea o lume numai a sa, prin purificare, o ţară ce „respiră/ printr-un blestem al timpului“. („Ţara poemelor“).

Universul liric este construit din „rănile cuvintelor“ pe care poetul le vindecă noaptea „luminând/ cu şoapte astrele/ gândul rătăcit prin secole“.(„Rănile cuvintelor“), şi toate aceste „lumini“ ale „pietrelor“, ale „întunericului“ sunt întemeiate pe simboluri ale purificării şi renaşterii spirituale dar şi pe o recuzită livrească, împrumutată din fondul cultural filosofic şi, uneori, arhaic.

Simţul interpretărilor funcţionează ca un barometru şi când desprinderea de esenţa presupo­ziţiilor este dureroasă ea este sprijinită de proiecţii culte, încărcate de aura sincretismului gnostic: „Tâmpla mea, Doamne/ se odihneşte în ţărâna/ norilor tăi/ iar mâine, mâine/ mă alungi pe pământ/ lăsând să-mi curgă lacrimile/ prin plasele pescarilor osândiţi“. De multe ori, simbolurile lui George Lixandru au funcţii de rezonanţă a investigaţiilor, dublând ima­ginile arhetipale, pe care poetul le exaltă cu fervoare. Fondul ritualic, întreţinut făţiş în scenariul liric „aud în pustiul cuvintelor/ cântecul universului“. („Pustiul cuvintelor“), este tocmai expresia unei astfel de voinţe a interpretărilor. Fiindcă autorul construieşte riguros în marginea unui tipar biblic. Experienţa lirică se încarcă de tensiuni veritabile de extracţie magică: „La hotarul visului/ curge/ din iedera roşie a inimii/ gonind/ timpul neînduplecat“ („Sângele inimii“) şi esoterismul încărcat de mari iluminări „eliberează/ fluturi de lumină/ vămuind/ la poarta răbdării/ sfiosul pas/ al reginei nopţilor“. („Regina nopţilor“).

Broderiile lirice au profunzimi personale, fiindcă poemele lui George Lixandru sunt încărcate de vibraţii sufleteşti sincere, uneori atemporale, rever­berând pe aceeaşi lungime de undă cu emisia lirică a unui talent, ce se luptă cu inerţia cuvintelor şi pustiul dintre ele.

AL. FLORIN ŢENE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s