Carte de memorialistică. Fişe extrase dintr-un rechizitoriu făcut de autor asupra propriei biografii. Încărcate de evenimente la care a fost martor sau implicat în mecanismul lor. Nu importă cum şi cine l-a declanşat. Ploşniţele sunt pretutindeni. Galeria lor e ascunsă vederii, dar nimeni nu le poate evita. Sug şi nu simţi. Reacţionezi post-eveniment ca la orice microb invizibil. Aceasta, metaforic vorbind, pentru că în realitate duelurile sunt dramatice. Încerci să le eviţi, cum face personajul narator, să le excluzi din existenţa ta cotidian, ignorându-le. Numai că ploşniţele se insinuează pretutindeni. Aşa cum sunt descrise o serie de personaje dintr-o galerie a timpului revolut care acum, sunt nume publice, cu greutate, în jurul cărora gravitează o comunitate.
Timp de şase ani, după cum mărturiseşte, Aurel Anghel a făcut din eşalonul celor de la vârf. Dacă a rămas cu sechele şi care ar fi acestea, rămâne să descopere cititorul.
Cartea”galeria cu ploşniţe „nu este o proză SF sau parabolă. sunt crâmpeie rupte din biografia naratorului. Spovedania unui învingător/ Ritualul straniu al disculpării. Mai degrabă fişa de temperatură a unui intelectual-cărturar care nu şi-a demonizat originile ancestrale, survolând teritoriile fericirii dintr-un jurnal cartea acum, la senectute, prinde relief ferm.”rostesc cu bucurie, scriu,ca să mărturisesc public ceea ce am ţinut în mine şi în noi, cei din generaţia noastră în vremea celei mai absurde dictaturi. Nu doresc să revendic nimic. Nici măcar faptul că poate în alte condiţii bucuria de a scrie pe care mi-a dat-o Dumnezeu acum, când mă apropii de şaptezeci de ani, ar fi dat alte roade. În fond, nu am nimic de recuperat din acea perioadă şi nici de justificat. Ceea ce sunt acum eram şi atunci…”, se confesează autorul.
Stăpânind arta proustiană, personajul narator sfidând retorica ambiguă a fluxului memoriei involuntare, alternează planurile, secţionând corpusul volumului, pentru a accede la rădăcina „agentului patogen”. Tensiunea creşte constant, personajele aduse în prim-plan iau dimensiunea convenţionalului grotesc. Aurel Anghel, cel încărcat de candoare, ştie să fie şi cinic, chiar belicos. Tragediile în fond, au o măreţie aparte, tocmai pentru că sunt opusul rutinei.

Un tov.Ena* nu e numai ridicol, ci devine un caz patologic de studiu. La fel multe altele. Scrisă cu nerv, cartea semnată de Aurel Anghel îl aşează pe autor alături de scriitorii pentru care viaţa rămâne cel mai fascinant spectacol.
DUMITRU ION DINCA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s