Scriitura lui Gabriel Funica este cea a unui moralist hiperlucid, ale cărui aforisme relevă, pe de o parte scepticismul lui Emil Cioran, iar pe de altă parte ironia înţelegătoare, detectabilă în publicistica lui Marin Sorescu. Aceste două aspecte ale scriitorului vrâncean se regăsesc în cartea sa, Hârtii lipite, Editura Zedax, Focşani, 2005.
Pentru primul aspect semnalat al scriiturii moralistului Gabriel Funica, modalitatea de adresare este fie pluralul colectivităţii, fie acel tu impersonal, semnalat de Valeria Guţu Romalo, specific scepticilor: „Ori de câte ori ne bântuie imprevizibilul, ar trebui să ne cufundăm în lectura vreunui roman poliţist. Măcar acolo într-un târziu se descurcă iţele.” (p. 58) sau „Să nu ai chef de nimic, să rătăceşti frivol printre ruinele amintirilor. Să nu mai fii sedus de nici o dorinţă, idee sau faptă. Atemporal să priveşti totul ca pe un vodevil de mâna a doua. Fără iluzii, să nu mai fii în stare de nici un regret, de nici o speranţă, spoliat de orice pasiune sau angoasă. Binevoitor să te laşi depăşit de evenimente, incapabil să iei vreo atitudine. Străin de societate ca şi de propriul trup, să nu mai poţi opta pentru vreun slogan sau drapel. Nici un imn la care să tresari. Maniac al indiferenţei, ancorat într-un abandon iremediabil, să ai doar viciul disoluţiei…” (p. 62). Am insistat asupra acestui pasaj mai lung, pentru că aici autorul realizează portretistica unui maniac al indiferenţei, prin cumul de negaţii totale, urmate de afirmaţii restrictive, care au valoare stilistică tot a unei negaţii. De aceea, putem spune că portretul maniacului indiferenţei stă sub semnul lui NU.
Ironia înţelegătoare, de care am amintit, vizează varii aspecte. Spre pildă, euromania cenzurată de luciditate scepticului: „…Cu cât ne apropiem de ceea ce generic numim Occident, cu atât creşte şi nervozitatea discursului critic la adresa acestuia. După ce ne-am fript, asiduu, cu borş rusesc, suflăm acum, vezi bine, şi în danone.” (p. 12). Criza lecturii îi prilejuieşte scepticului un enunţ axat pe paradox, dincolo de care sesizăm ironia fină la adresa pretinşilor intelectuali, cu o brumă dea lecturii, care vor să epateze: „De când cu această criză a lecturii, cei care se mai ostenesc să adune o bibliotecă ar trebui să cumpere cărţi mai mult de prin anticariate. Să le ia gata citite, subliniate, adnotate, uşor terfelite, cu uzură inserată. Volumele folosite impun respect, denotă atmosferă intimă de lucru, de preocupare activ intelectuală, de erudiţie mobilizatoare. Prin urmare, cel care vrea să epateze inteligent, să-şi creeze o imagine de tip coolt, nu biblioteca lucioasă, rece, impersonală, perfect rânduită, ar fi soclul potrivit.” (p. 18). Şi când te gândeşti că mai la tot pasul, în ziua de azi, dai de tipi/ tipese coolţi coolte, mai că te cuprinde o tristeţe iremediabilă…
CONSTANTIN MIU

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s