Krishna către Arjuna: Priveşte bogăţia mea spirituală!

Iată o imagine care mă ajută să pornesc citirea şi scrierea unei cărţi, INOROGUL VERDE, publicată la EDITURA ORION în anul 2002, de către o poetă din urbea Urzicenilor, oraş al câmpiei şi al poeziei, cum tot mai tare mă conving citind cu bucurie pe aproape toţi poeţii care mi-au dăruit cărţile lor.

Nelipsită de la întâlnirile celor care văd lumea altfel decât cei care aleargă prin viaţă doar la modul ei biologic, Adria Bănescu m-a impresionat profund atunci când de la distanţă priveşte cu bucurie şi candoare pe cei care n-au astâmpăr şi dau glas acestor clocotiri dinăuntrul fiinţei lor.

Pe bună dreptate poetul RADU CÂRNECI nota pe coperta a doua a cărţii:”…Adria Bănescu se numără printre puţinii(dintre cei tineri) care, respectându-şi talentul, fac din poezie un act aproape sacerdotal.”(sacru, solemn).

Ce este sacru în poemele atât de bine scrise ale acestei poetese?

Mai întâi temele multora dintre ele(Psalmii I,II, II, IV,), cuvinte din vocabularul sacru(templu de Apus, Nimbul Milei, piscuri de Milă, Crucea din care Învie, Apocalipse, trezia iertării, Năvală întru Christos, Memoria Sacră, Naltă cruce, cain şi abel, maica fecioară, Mesia, GolgotaDuhul şi Crucea, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul, ”…credinţa zugrăveşte /icoanele-n biserici…M.Eminescu, Adam şi Eva,Cel Răstignit, , Duhul Sfânt, Sfânta trinitate, Lucrare divină).

Tema credinţei nu este salvată doar de rostirea unor cuvinte sau sintagme cu conţinut biblic .Ea curge din vers precum sângele cCelui răstignit pe cruce, pentru salvarea sufletului nostru ,dar şi acela al poetei Adria Bănescu căutând în Cartea Cărţilor pe care dovedeşte că o cunoaşte un cât de mic sprijin, căci sprijinul pe care îl găseşte de fapt, ceea ce află căutând în adâncul sinelui este chiar minunea care se numeşte Cuvânt.

Cuvântul salvator în atâtea sintagme poetice inedite, originale, salvatoare ale autoarei şi ale lucrării sale comunicare de tip poetic, transfigurarea trăirilor proprii în imagini poetice în sine.

Vom exemplifica din prima parte a cărţii alegându-le pe cele care dovedesc nu doar ştiinţa poeziei , cât mai ales starea de graţie a autoarei care le construieşte:oceanul de ceruri întoarse, puls de safir, fânuri de jar, scripeţi de lună, stalactita morţii, toamnă cu cercei de linişte, ogorul sângelui şi al biruinţei, zugravii culorilor destinse, spuza amiezii, pui de nădejde, mireana miresmelor, mire verde, robia pruncului, povârnişul sorţii, piscuri de Milă, herghelii de dor, răgazuri de amintire, rapsodia sculptării, sfera de aşteptare, scântei de ceară, miresmele nunţii, etc. Avem în aceste câteva exemple din mulţimea celor care ar umple pagini întregi, o metaforizare a limbajului atât de bogată încât ne-am pierde în exemplificări separate de text acolo unde ele îşi valoare şi mesajul. Am căutat cu cerbicie prin numeroase cărţi spre a găsi câteva asemănătoare sau chiar luate direct din alte poezii fiind sigur că lecturile din cărţi de poezii ale Adriei Bănescu sunt întinse şi de demult , cu toată tinereţea autoarei. N-am aflat nimic, iată de ce întăresc cuvintele: priveşte bogăţia mea spirituală!

O privim şi ne bucurăm.

Am regretat zilele trecute că n-am avut prilejul să discut cu această tânără născută să scrie versuri. Am amânat demersul acesta pentru altă dată când voi fi scris comentariul cărţii şi poate că atunci, luând în seamă şi derapajele de acre sunt perfect conştient ,imaginea Adriei Bădescu ca poetesă se va focaliza cât mai corect cu putinţă.

Prima parte a cărţii este o pânză largă pe care se aşează culorile, un inedit dicţionar de cuvinte poetice din care se va produce culoarea, amestecul cuvintelor din care lipseşte în mod intenţionat verbul, acţiunea, mişcarea.

Mişcarea este doar sugerată, acţiunea ca atare ar tulbura puritatea suprafeţei sufletului , ca o apă limpede în care se reflectă chipul transfigurat al sinelui.

Şi astfel ajungem la cea de a doua temă majoră care revine aproape obsesiv în fiecare poem. Tema sinelui a sufletului poetei însetat de cunoaştere ,de iubire , de candorile ei ,dar şi de urmările nefaste ce decurg din prea marea simţire: inorogul verde e o Ars poetica, poetul este cel acre ”paşte oceanul de ceruri întoarse”, el care vede lumea invers, uneori chiar pe dos. Căutările ard copitele inorogului, animal fabulos imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte, întâlnit mai ales în arta şi literatura medievală, licorn. Personajul introdus în poemul care deschide cartea este chiar din început unul imaginat şi nu real. Este descrisă sumar această vietate a poeziei cu ”cornul de veghe în umbre –suspine/vibrează-puls de safir-/verde cădere de spaime senine/distilând fiinţa-potir? Nu dorim să pătrundem foarte adânc în laboratorul acestei poetese aflată in clipa de graţie a aşteptării spre cunoaştere, este aici o intimitate pe care o tulburăm chiar şi atunci când citim:”verde e pasul arcuit în secundă/genunchi-aşteptare în dor;/scripeţi de lună tăinuind chemarea/când tăcerile-sete mă vor./

O excelentă transfigurare a clipei unice a aşteptării clipei, amintind cântarea eminesciană din Lacul.(Dar nu vine, singuratic, în zadar suspin şi sufăr…).Aşa înţelegem noi starea de aşteptare a clipei când din prea multă dragoste de cuvânt poetul loveşte poetul la poarta Templului:(” acolo-rubine, smaralde, opale/Murmure la Cântecul-zeu/În poarta de aer în încropire/Izbeşte copitele greu!?.) acum este limpede cum inorogul verde este chiar poetul care cu prima sa carte (încropire), izbeşte copitele-greu!, adică încearcă.

Noi am văzut o clipă poarta de aer deschizându-se şi cu iubirea ce avem pentru Bach, din care chiar acum ascultăm, auzim divinul scârţâit al porţilor şi un glas încă nedetectabil care îndeamnă inorogul: Intră, primesc minunata încropire a sufletului tău.

-Intră Adria Bănescu.

Şi Adria intră ţinând în mână tremurândă patru psalmi, ştiind că acolo in nevăzut şi necuprins doar rugăciunile te pot salva.Ca unul care am trudit luni în şir la transpunerea în rime a psalmilor voi înscrie ca dedicaţie un mic fragment din Psalmul 44:”frumos cu frumos să se sdune pe buzele tale/…frumuseţea şi dragostea ta /e o mare bucurie de-a mea/.

Scriu acum şi mă gândesc la ce va zice Adria Bănescu, nu în rostire directă , ci în transfigurările ei, a căror reflexivitate o citeşti în ochii îmblânziţi de bucuria clipei în care a comunicat fără să rostească un cuvânt. Dar intrând pe ”porţile de aer ” ale templului şi întinde cartea cu Psalmul 1 iar Stăpânul va citi:

Doamne,

nicicând firea

împietrită

în stalactita morţii

nicicând Visul Golgotei

fără mulţumiri.

Adria va fi primită, va rămâne acolo, se va bucura şi va înţelege că doar pătrunderea într-o idealitate nu este de ajuns.

Eu sper ca Psalmii, cei patru să se continue într-o carte întreagă. Ar fi prea puţin din cât intuiesc că poate scrie :

Doamne,

Acolo aşteaptă poezia

acolo unde chipul Tău

stă scris în culoare

acolo, în prelungirea

inimii mele

cu cerul…

Dar şi cu pământul pe care îl va mai avea de străbătut, de rătăcit şi de întors. De la o vreme obsesia a două cuvinte a dus la scrierea unei cărţi, Întemeierea Textului, de la o vreme înţeleg ce mult contează ca aici pe pământ să trăieşti real şi adânc în firea lucrurilor ceea ce Adriei i se şi întâmplă. Aici pe pământ unde vieţuieşte puiul de nădejde, timidul, dar şi mizerabilul, sărmanul”Mestecând disperare înceată” şi isihastul, fericitul în grotă, unde ”Nimeni asceza nu-ţi va tulbura!” ceva din frumoasa din pădurea adormită îmi sugerează imperativulDormi; mă simt vegheat şi eu de privirea candidă a poetesei, cea care îşi linişteşte vremelnica tulburare dorind ca firea întreagă să adoarmă o clipă.

E multă poezie în această carte pe acre am primit-o pe platoul larg al centrului Cultural Ionel Perlea, în acest oraş de câmpie unde se întâmplă, iată, atâta iubire de cuvânt şi de poezie.

Mă voi mai referi doar la un singur poem care ar putea loc în orice antologie de poezie contemporană. Tema eului poetic este rostită emoţionat:

Mireasă eu-miresmelor mireană

Miresme mişc în marmura-mi profană

De-atâta curăţie-alinare

Sfielnicei de îndrăzneală zare

Din universul port-altoi de rană:

Mireasă eu-miresmelor mireană…

(…tu mire verde fecundând tăcerea

din ochii mei pătrunşi de mângâierea

în degete-priviri:privire vie

sărutul tău mă arde şi mă ştie

crin nepătat în pată cu plăcerea:

tu mire verde fecundând tăcerea…

…în carnea-mi legănată torni subţire

robia pruncului-desăvârşire

şi taină-începutul mă topeşte

în vălul pe sub care piatra creşte.

Sân virginal spre-a focului hrănire

Robie pruncului desăvârşire…

Am transcris integral. Este unul din cele mai frumoase poeme de dragoste ,dar nu terestră şi aceea a iubirii faţă de cuvânt, de sinele acestuia, rodul, rodirea, fructul neoprit, bucuria trecerii sinelui prin tine, pruncul ce se prefigurează, poezia, versul, cartea, Cuvântul.

AUREL ANGHEL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s