Într-un elegant format livre de poche, Mihai Gheorghiu publică la Editura Amurg sentimental (Bucureşti, 2005), colecţia „Contemporanii Amurgului sentimental” cartea Dulcea mea cafea amară. Poetul reuneşte în acest volum creaţii în forma fixă a rondelului, acestea fiind grupate în 22 de secţiuni – capitole – având un titlu sugestiv.

Spirit jovial de menestrel – cum se prezintă în Rondelul rondelului – poetul are voluptatea scrisului, neputând să se dezică „de jocu-acesta boieresc”, pentru că – recunoaşte tot el – „Când scriu rondel, eu rondelesc;/ Mi-e inima ferice” (Rondelul rondelitului). Că Mihai Gheorghiu are voluptatea scrierii de rondeluri o probează alte două creaţii, care au această temă. Bunăoară, în Rondelul dinainte de culcare, se poate vorbi de un adevărat ritual: „Înainte de culcare,/ Cinci minute să mai fur;/ Un rondel… şi nu oricare/ Să mai scriu aş vrea; vă jur.” Din versurile citate, sesizăm uşurinţa compunerii unor astfel de poezii cu formă fixă. În Azi e zi de poezie, scrisul este o sărbătoare a inimii, acompaniate de simfonia frunzelor: „Azi e zi de poezie,/ Alte treburi: zvrrr… pe geam,/ timp de ele azi nu am,/ Inima mi-o simt zglobie”.

Frumuseţii feminine îi sunt închinate două rondeluri – Rondelul femeii şi Rondelul seifului fermecat. În primul, adresarea este directă, iar trubadurul recurge la un gest de reverenţă în faţa unui personaj mitologic: „Mă-nclin în faţa ta, femeie,/ Şi-n faţa cui te-a plămădit;/ Ţi-a dat parfumul unui mit/ Şi aerul de azalee”. În cel de-al doilea, farmecul şi delicateţea femeii rivalizează cu cele ale regnului vegetal: „A răsucit natura cheia/ Şi din seiful fermecat,/ Ea a ales, pentru bărbat,/ Cel mai de preţ cadou: femeia.// (…) A scos modelul delicat,/ Rivalizând cu orhideea;/ În ea s-a plămădit scânteia/ ce lumii farmecul a dat -/ A răsucit natura cheia.”

Din secţiunea Rondeluri din lumea vieţuitoarelor (radiografii din lumea celor care nu cuvântă), reţinem Rondelul păianjenului şi Rondelul brotacului. Dacă primul aminteşte prin imagine de versurile argheziene: „Păianjenul, artist de soi,/ Îşi ţese pânza cu migală” (Un păianjen ca un neg/ Umblă lung în şase peri/ (…) Vine de la munca lui,/ Nu se-nşală de picior./ Îl aşteaptă acolo-n cui/ Casa prinsă de urcior” – Arghezi, Seara), în cel de-al doilea, tonul jovial e în spiritul rapsodiilor lui Topârceanu: „Dar un june de brotac/ Se întrece în cuplete./ Norii lunecă pe lac,/ Zori de zi cu negre plete…”

Tonul nostalgic-evocator, dublat de rememorarea cu valoare vindicativă marchează secţiunea Rondeluri prin locuri încărcate de istorie. În postura unui ghid nostalgic, poetul invită cititorul în Bucureştiul de altădată, „Pe vechea stradă Negustori” sau pe „Terasa Oteleşteanu”, „Pe vechea stradă cu cişmea”, „Pe un fundal de rapsodie”, în Palatul Cotroceni.

Cele 22 de secţiuni ale cărţii lui Mihai Gheorghiu relevă un maestru incontestabil al rondelului.

Prof. Dr. CONSTANTIN MIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s