INTITULATĂ perfect în acord cu tema, cartea (BANC)NOTE INFORMATIVE cel mai frumos rechizitoriu rostit poetic de un coleg, profesor înzestrat cu acel simţ acut al realului şi imediatului pe care-l cuprinde cu privirea şi-l transfigurează într-un limbaj poetic de sorginte postmodernistă şi mai ales de o stringentă contemporaneitate.

Abaterile lirice care nu sunt puţine demonstrează că cinismul aparent e doar un discurs, în fond şi politicienii sunt uneori lirici, de ce n-ar fi şi poeţii cinici cum sunt politicienii tot timpul.

Am intitulat comentariul meu după ce am citit cartea şi apoi am privit cu atenţie coperta o excelentă ilustrare de carte a poetului şi arhitectului Aurelian Mareş. Un ochi lovit de impactul cu realitatea cotidiană, reverberează în unghiuri perfect ascuţite sugerând dura refracţie a loviturii care se va întoarce şi va lovi cumplit pe CEI…

O MÂNĂ DESENEAZĂ UN ARC DE CERC. ESTE MÂNA POETULUI EXPRIMÂND FERMITATEA NECESARĂ ÎN CONTURAREA SPERANŢEI. Tot în această zonă a SPERANŢEI se înscrie în desen şi arborele vieţii ca suport al înţelepciunii. Am comentat pe larg, posibişl chiar greşit acest desen care vine în acor perfect cu tema dezacordului perfect dintre un poet incomod ca manifestare şi o realitate şi mai incomodă caracteristică anilor .zilelor şi orelor pe acre le trăim şi unii dintre noi îşii au curajul de a otransfigura în imagini poetice.

Cuvântul imagine poetică este poate nepotrivit pentru această carte în care găsim tablouri de viaţă ,fragmente de realitate luată direct din stradă,din instituşie, din piaţă de pe drumurile cotidieneale poetului căruia nu-i scapă aproape nimic.

Mi se pare excelent şi comentariul lui Ion Roşioru exact, metodic competent şi obiectiv.

Se mai poate spune ceva despre această carte după acest Cuvânt introductiv?

Să încercăm.Audaces Fortuna Iuvat.

Şi eu îl cunosc pe Nicolae Pogonaru de foarte multă vreme, de pe vremea când făceam parte şi eu din galeria cu ploşniţe. Voi mărturisi cu bucurie că ,deşi eram şeful pionierilor pe judeţ, Nicolae Pogonaru nu mi-a a aruncat măcar o privire piezişă. Ştiu şi de ce. Eu eram atunci preşedintele copiilor pe care i-am iubit şi când aveau cravata roşie la gât, activităţile pe care le făceam erau pe placul multor profesori înzestraţi şi talentaţi. Cântecul ,dansul, locul ,joaca,drumeţia ,excursia, taberele pentru copii erau astfel organizate încât să estompeze politicul care mai târziu a pus stăpânire pe tot .În acest context oameni de felul lui Nicolae Pogonaru nu puteau să nu fie prezenţi şi să facă aceste activităţi cu plăcere.

Ştiam şi de preocuparea lui pentru Cuvânt.

Eu am sta mai deoparte, tocmai pentru că n-aş fi putu nici o clipă să fiu un poet al cetăţiii să scriu măcar un rând în care să cânt cetatea ţi pe cel mai înţelept conducător.

Scriam şi aruncam la coş. Coşul cu hârtii pe care am scris devenise, bietul de el personajul în care aruncam uneori cu furie nevinovatele foi de hârtie, care dacă ar fi ajuns unde trebuie…Sau poate au ajuns ,Dumnezeu ştie pentru că într-o zi m-am trezit dat afară cu diagnosticul”Consumator repetat de băuturi alcoolice”, am citat din materialul unei plenare la care am fost făcut pilaf.

Ce au toate acestea cu cartea lui Nicolae Pogonaru?

Au multe şi încă ar mai trebui şi altele.

Mai întâi pentru că Pogonaru nu este un poet al cetăţii este un om al realităţii care se numeşte simplu satul şi oraşul românesc în bătaia timpului prezent şi a politicilor de tot… , evit cuvântul din respect pentru cuvânt şi nu pentru cei care ne organizau viaţa.

În CANICULĂ avem un model de ce reprezintă şefimea şi albăstrimea pentru cel acre vede tot şi de aceea suferă enorm: se topesc funcţionarii în birouri/se preling pe scaune/pe mese/pătând hârtiile cu decizii importante pentru poporul de rând.

Întregul poem este o capodoperă a genului de poezie actuală ,fără falsuri ,fără imagini frumoase care să încânte urechea domnişoarelor de pension, aşteptând zadarnic întoarcerea foştilor(Părinţi şi rude apropiate) din puşcării.

E o lume încremenită în aşteptare şi insignifiantă reformă:aerul irespirabil inundă oraşul/oierilor de la Sibiu/li se dezagregă/pe tarabe caşul/ciobanilor din judeţul Buzău/li se strică brânza de Penteleu./

PLOAIE DE LA EST DE VEST este o antologie a dezagregării de la un peisaj cu cer gravid şi cer care avortează norii gri, trecând prin nebunia canalelor de televiziune, dăm de: un curcubeu clonat/ploaia din oraşul meu s-a integrat în nato/şi va cădea in ue/ ploaie cu piatră/făcătoare de cucuie/picură picură/pic pic/de tot/

Vom remarca această stare de dezagregare prin cuvinte care curg fără majuscule ,fără semne de punctuaţie. Cui ar mai servi această teribilă curgere din sufletul unui poet uimit de bestia realităţii.

Caritate este crunta demascare a unei meschinării fără egal a celor care până ce noi ne-am lămurit ce e cu democraţia originală au făcut averi nemăsurabile şi devin brusc oameni de bine, regi ai carităţii de tot râsul., cei care au donat copiilor străzii:ambalajele frumos colorate ale cadourilor /primite de ei/ la aniversări de onomastici/inaugurări/de divorţuri/sau de jacuzzi /.

Desigur, curgător şi demascator în cele mai clare cuvinte care exprimă un sentimente anume, greu de prezentat în cuvinte.

Şi iată cum nu pot sări pete verbul încă fierbinte al poetului Nicolae Pogonaru. Iată cum sunt bucuros să iau în vedere proprie fiecare cuvânt scris de acest bărbat frumos, cu o mirare permanentă pe chip pe acre o transformă în funcţie de clipa discordiei în aruncător de flăcări.

AUTODAFE continuă seria demascării în care se include şi pe sine:sunt ochelarist cu în u/cu u/

Mia-m amintit cum m-a întrebat într-o totală ironie fiul meu dacă acum se scrie cu î din i sau cu î din u.

Patru reforme ortografice într-o viaţă de om mi se pare cam mult şi lui Pogonaru nu i-a scăpat acest fenomen pe care l-a taxat fără reţinere. Găsim aici o mărturie despre lumea truditorilor la cuvânt de o rară frumuseţe: când dorm nu visez/decât oameni normali/dimineaţa îi văd invers/scriu zilnic pe peretele dormitorului/ câte un vers/seara îl găsesc dat cu var şters/mai îmi place să stau cu Gheorghe Ene de la Căldăreşti de dincoace de pod la o votcă mică/cu D I Dincă marin sau lucică/admir prietenii/care-mi sunt duşmani pe faţă/când nu am bani mă duc să văd papagalii din piaţă. Excelent, domnul meu Nicolae Pogonaru, exprimaţi aici o stare de moralitate acută, o faceţi cu caldă ironie şi candoarea specifică celor acre se nasc poeţi şi nu ca cei care dau din tot corpul să le iasă rima de undeva.

Ce nevoie mai are un asemenea poet, o asemene mărturie de rime, doar să-i pună vreo piedică şi să se trezească lat în mijlocul străzii POEZIA cât îi el de lung şi de frumos. Iată şi rime către acest neaşteptat sfârşit ca într-o carte de aventuri, ceea ce am citat este chiar o extraordinară aventură printre cuvinte:nu-mi plac maidanezii cu pedigriu/şi cam asta ar fi/ps/am uitat/peretele pe acre scriam/a fost demolat.

PAUZĂ este o poezie nocturnă, citadină şi sensibilă până la durerea sufletului celui care citeşte şi a rămas măcar o dată în mijlocul unui oraş. Intrăm uşor şi în intimitatea atelierului de făcut poezii al lui Pogonaru, ne apelcăm hoţeşte peste umărul lui şi citim:smogul se depune pe blocuri/ca o zăpadă neagră/fântânei arteziene îi rămâne apa-n gât/câte un taxi rătăcit/îşi trimite farurile/în ferestrele vitrinelor/cu manechine/stresate de atâta /stat în picioare.

Numai poeţii adevăraţi văd toate aceste personificări şi pot suferi pentru bietele manechine, transfigurări ale frumuseţii sau urâţeniei, sau poate un vis la Hamburg unde manechinele sunt chiar fete reale care par statui de ceară. Dar câte nu citim noi peste umărul lui Pogonaru cuprins de febra scrisului. Îi furăm paharul, sorbim o gură din licoarea roşie, ne ameţim, căci nu bem vin ci gustăm cuvinte cu miros de fetească neagră.

SPLIN FĂRĂ IDEAL e o mărturisire a unui sentiment curat, sila faţă de falsa civilizaţie citadină, dorul de înalt, pădurea de răşinoase pe care o invocă, dar în ce context antonimic este arta poetului:plictisit de tot ce/ mi se-ntâmplă/ ce văd/ ce aud fără să vreau/…poetul se retrage să se scufunde în vis. Oraşul are mirosul urâţeniei omeneşti întâlnită pretutindeni: ziua de regulă/ observ oraşul/care miroase ca un rahat/ într-o pădure de răşinoase/ Vom sublinia că nu ne aflăm într-o estetică a urâtului, ci dimpotrivă într-una a candorii pe care o frânge permanent o realitate ce nu poate fi ignorată.

ORAŞ POSTELECTORAL este o poezie de nume, o enumerare de substantive care compun o realitate fără verb, fără acţiune, fără culoare , fără epitete ,fără metafore căutate. Poezia este o alegorie deductibilă dintr-o realitate care se defineşte apocaliptic: în oraşul atemporal/echilibrul/echidistanţa/ecosistemul/eşichierul politic/potopul/blestemul.

Şi din nou umblu la cuvinte, mai bine la note ca să dau un zece unei construcţii poetice originale, pătrunzătoare, şocantă prin simplitate.

Ce mă fac, domnule Nicolae Pogonaru, sunt abia la pag.21.Ce ziceţi, să mă opresc? Am demonstrat destul sau să mai continuu, să mai iau câteva producţii pe care le pot defini deja ca textuale, reflectare inedită a unor acţiuni textuale demne de tot cuvântul urât din pădurea de ruşinoase.

MANIPULANT este un poem de sorginte soresciană întors pe dos. În La Lilieci, baba stă la gard şi face revista de front a celor care trec pe uliţă. Aici studentul cu plete stă la linie, este observat de neiertătorii ochi ai satului, baba care-i reprezintă pronunţă o ”cumplită condamnare: ”Cu ce te ocupi/am răspuns cu aplomb/sânt student/apoi maică poţi hi/şi manipulant/dacă nu te tunzi tot degeaba./ Chiar aşa, parcă mi-l amintesc pe Nicolae Pogonaru cu plete. A ţinut cont de sfatul babei, dar parcă pe atunci era mai frumos, sau doar mai tânăr?

PLOAIE LOCO este un poem antologic. Arta poetică este uşor detectabilă. Personificări inedite(nori îşi dau mâinile/ca la hora unirii/ blocurile se pregătesc de baie/.

Saltul de la aceste personificări aproape cuminţi se face brusc ,surprinzător şi irevocabil;locatarii trag storurile/iar baronii locali sforile/.

Peisajul de după ploaie este unul colosal de scoatere din ordinea firească, consemnarea informativă trece de la banalul relatării la trepidanta stare a candorii celui care vede ploaia ca pe un tsunami: ,,se declanşează infernul alarmelor maşinilor, cade curentul, trece un mort, la HB, alina scapă tava, boschetarii beau votcă, ultimul drum.

Câtă concentrare de expresivitate într-un inedit proces-verbal de constatare în vederea scrierii unei note informative. Către cine? Către cititorii, actori în acest malaxor care-i amestecă şi-i macină până la dispariţie individualităţii.

Mă simt şi eu pe undeva printre versurile acestea, sunt strivit şi eu nu numai de sirene şi claxoane ci de cotidiana manea de la un bloc vecin cu populaţie de culoare care a adus din Europa malaxoare de transmitere a manelei, tremură ferestrele blocului în care stau. Citirea poeziei citadine a lui Nicolae Pogonaru te uluieşte până la identificare cu verbul scormonit atât de acut. Abia după câteva lecturi şi şocul iniţial ce s-a diminuat începi să-ţi îmblânzeşti sufletul cuvânt cu cuvânt dintr-o carte pe care i-am cerut-o lui Marin Ifrim pentru o citi şi scrie am împrumuta-o apoi cu termen redus de la editura Omega. Ce va fi căutat cartea aceasta acolo nu mai importă, important e faptul că am găsit-o, că găsind-o am citit-o cu mult interes şi bucurie, am aflat şi la ce editură s-a tipărit şi citind ANASTASIA INA, MI-AM amintit că Renaşterea culturală în care atâţia ne-am văzut numele şi cuvântul, a luat calea Cimitirului Dumbrava.

Doamne, chiar aşa, citindu-l pe Nicolae Pogonaru mi-a trăsnit prin cap ideea unei reviste.

Am şi vorbit cu cineva despre asta. Răspunsul a fost halucinant. Numai Marin Ifrim ar putea să scoată o revistă literară la Buzău. Am scris şi acest adevăr ca încheiere la comentariul meu modest despre un poet buzoian cu voce proprie, care n-a spus încă ce va avea de spus în poezie, spre a face o bucurie în comun celor doi prieteni literari Ifrim şi Pogoaruşi nu numai lor… Sper să nu fi dat cu bâta în baltă cum mi se întâmplă uneori când apar neinvitat la anumite evenimente literare.

AUREL ANGHEL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s