Sper să fi detectat dintru început tema acestei cărţi.

Cel ce a bătut pământul în lung şi-n lat având ca suport de susţinere apa capătă obligatoriu obsesia diluviilor biblice, a potopului, a apei ca izvor al vieţii, ca leagăn al morţii şi liman al poezii.

Volumul de poezii ÎN RAI PRIETENE TOTUL ESTE PERFECT demonstrează cum n u se poate mai bine ce experienţe de cunoaştere capătă cel care legănat de necuprinsul apei doreşte raiul, care este pământul pe acre totul este perfect ca ideal poetic.

Citeam odată că în rai este un întuneric perfect şi că tocmai de aceea el ,marele creator este cel nevăzut , înconjurat de cetele îngereşti, aşa cum aud în fiecare duminică la SFÂNTA LITURGHIE.

Florin Ciocea este un om pe care marea l-a făcut poet cu o voce aparte în poezia actuală. Forţa de sugestie a cuvântului său este orbitoare chiar din Motto.

Dacă soarele este orb şi sângele este orb, nu ne mai mirăm de excelenta transfigurare a orbirii sufletului din celebrul poem Ghilgameş. (După unii istorici (René Labat), s-ar deduce din anume inscripţii că Ghilgameş ar fi fost un personaj real, domnind în Uruk prin sec. 28 î.e.n.; dar după varianta akkadiană, Ghilgameş e o creaţie a zeiţei Aruru.

Mi-l închipui pe Florin Ciocea citind poemul Ghilgameş, legănat de apa neagră a mării în acele zile nesfârşite fără măcar o rază de soare, cu norii grei care te apasă şi te transferă pe pământ unde dai de cele câteva tăbliţe de lut pe care s-a scris celebrul poem babilonian.

Iată de ce cartea se deschide cu un poem Marduk, (Copilul-Soare), zeu babilonian cu o ascensiune culturală rapidă şi spectaculoasă, cunoscut în Biblie sub numele Bel-Merodakh. Începând cu epoca regelui Hammurabi (sec. XVIII î.Hr.), Marduk devine zeul suprem al panteonului babilonian.

Haosul provocat din cauza conflictului celor două tabere de zei, constituite după ce zeul Éa îl ucide pe Apsu (simbolizând de atunci moartea), uzurpându-i locul, rangul şi coroana. Tiamat, vrând să răzbune moartea soţului său, porneşte un război ceresc. Éa ameninţa cu distrugerea universului, iar atunci Marduk, fiul său şi al zeiţei Damakina, oferă soluţia salvatoare, cu condiţia să fie recunoscut rege al tuturor zeilor. Printre măsurile stării de urgenţă ale lui Marduk este un potop universal, purificator. Apoi o ucide pe Tiamat într-o luptă corp la corp, o despică în două, creând din cadavrul ei lumea pentru a doua oară (dintr-o jumătate cerul, din cealaltă jumătate pământul). Devine astfel stăpânul absolut şi protectorul tuturor celorlalţi zei, care îi jură credinţă şi respect.(wikipedia).

Mi-am permis această decriptare pentru a spori frumuseţea cântecului intitulat Marduc, ca în vechile poeme antice spuse cu puterea de evocare şi pioasă aplecare asupra scrierii prin folosirea conjunctivului:”să se bucure zeul de haosul necuprins al iubiri/şi să adoarmă sămmânţa lui/sub brazda fierbinte a florii soarelui./

O altă întindere dorită şi râvnită de poetul marinar este nesfârşita mare de culoare galbenă pe care o evocă .

Marduk prin cea de a doua strofă este cheia înţelesurilor întregii cărţi :”se înfierbântă capul de şarpe al dragonului/Şi geamătul dezlănţuit al mării/urcă spre slava naşterilor sacre?.

La pag.7 al doilea poem e Ars Poetica lui Florin Ciocea exprimată clar, ca o fotografie bine developată şi spălată cu apa mării. Transcriu integral:

Eu sunt dragostea

Cu dragostea mea sunt toate câte sunt

Glasul din veac neauzit al tăcerii

Doar pentru mine cuvântă.

Eu sunt versul,

Versului îi este orânduit a fi pretutindeni.

Eu sunt cel care se năruie

Dintru înălţimea luminii:

Această lumină este spre slava pământului.

Orice discuţie ar fi de prisos.

Din tainele marilor legende prin Metafizică, poetul ialomiţean trece pe pământ, ca un Ulise ce şi-a regăsit Itaca. Reţinem metafora”focul alb al zăpezii”,personificarea”tânguirea întunericului”, o alegorie a naşterii somnului”din blestemul materiei(personificare).

Om al câmpiei autorul acestei frumoase cărţi de poezie simte spasmele timpului, ”în ochii dilataţi ai oraşelor”.Omul din câmpie , omul-pasăre cum este transfigurat locuitorul Bărăganului”numără ploile /Şi gândeşte măsura cailor./

Veneam pe 1 octombrie la salonul de carte, acolo unde atâţia poeţi, scriitori îşi prezintă rodul creaţiei, un fel de ZI a Recoltei cuvintelor. Treceam în grabă, despicând în două Bărăganul nostru sfânt trezit la viaţă după vipia din vară. Se produsese minunea. Spicele roşii ale costreiului mai înalt decât cocenii piticiţi de secetă, ascundeau cea de a doua recoltă de pepeni. Am oprit şi am văzut minunea primăverii , un septembrie ca primă lună de primăvară. La radio ascult că vom avea o toamnă lungă.

Cine rosteşte un cuvânt mirabil despre minunata recoltă a cuvintelor strânsă gospodăreşte în cărţile Salonului de la Slobozia, precum pepenii unui moşulică şchiop amintind de Panteli Panteleici, tatăl lui Grigori Melehov?

-Câţi ani ai tataie?

Răspunsul mă răpune, mă aşează în rândul florilor de ochiul boului pe care”le-a pus nevastă-mea, dar abia acum au înflorit. Ia şi mata să le pui în casă , aici le taie bruma.”

-Dar dumneavoastră câţi ani aveţi?

-Am 70.

-Ei, nu ţi i-aş fi dat, pe noi ne-a îmbătrânit munca asta fără folos…

Tataie al meu are cu cinci ani mai puţin decât mine..

Răsfoiesc cartea lui Florin Ciocea, citesc câteva poezii şi mă hotărăsc să scriu. Presimt transfigurarea dorului poetului de acest orizont pe care l-am schiţat în dialogul cu tataie, o întoarcere pe toate feţele a iubirii de pământ în lungi şi înspăimântătoare călătorii, pe marile Cele Mari ale lumii.

Deschid una din poeziile scrise de Florin Ciocea şi abia aici în liniştea biroului meu de acasă urmez paşii neobişnuitei călătorii prin poematica lumii.

La pag.10.Kaiama, regiune din Africa de Est, în Nigeria, acolo unde a căzut un avion Nigerian, –Epava avionului a fost reperata la 400 km nord de Lagos. „Potrivit ultimelor informatii, avionul a cazut între Kishi si Kaiama”.

Kaima este o preafrumoasă poveste despre cetăţi ,sufletul lor care ”intră într-un vas de lut”, miresmele înşelătoare ale furtunii, frunze de gheaţă(parcă s-a mai spus),moarte decapitată, pietre zămislind eterne eterne lebede mineraleDumnezeu zace sub ţarini cu faţa arsă(o sfântă desacralizare), îngerul otravei,.

Unele poezii sunt romanţe, citind te stăduieşti să-ţi aminteşti melodia care i s-ar potrivi.Toamna marelui rătăcitor solitar (A fost pe rand şi iarnă-apoi vară/dar de un veac tu nu mai vii, tu nu mai vii? Excelentă imaginea bisericilor de lemn(izgonind din cenuşă spaima).Beţia iubirii în BEŢIE DE TOAMNĂ. .

In seria rostirilor scoase parcă dintr-o rezervaţie arheologică de îmbinări intră rând pe rând, cerbicia puterii, fruntea de diamant a Neantului, oboseala pietrei, viclenia abisului,lebăda sorţii, veninul clipelor îngălbenite, tărâmul blajin al ploii.

Poezia lui Florin Ciocea arată direct ce descoperiri face un poet când umblă în lada de zestre a rostirii, peste care se aşternuse parcă o neverosimilă uitare.

Şi în mod sigur ca un pillat contemporan cu noi, omul acesta blând şi potolit duce cu el blestemul poeziei.

Voi face şi câteva incizii didactico-textuale, un mic inventar pentru a separa rostirile de contextul spre a stârni interesul citirorului de a leregăsi în contextul integral.

Motive poetice: apa, fluidul, marea(”…e tânguirea celui frenetic năruit”) omul –pasăre, eternitatea ca timp şi spaţiu al poeziei, corabia care porneşte în sus spre stele, motivul sufletului ca(”rădăcină şi sămânţa ţărânii/cheia fântânii adâncului, sufletul e lacrima mea. Aici o deosebită metamorfozare din imaterial în fluid şi o inversare gravitaţională (” liniştea Domnului slobozitu-s-a din preaînalte izvoare…rădăcinile înalţă către soare efluvii de glorie.).Lacrima e picătura fluidului.

Comparţii 😮 pasăre cu aripi cât lumina, sângele ca o lance frântă, rugăciunea de seară ca o salvă de mitralieră,

Metafore:izvoare de arşiţă, trandafirul o lacrimă,

Epitete simple şi ornate: caii stinşi ai furtunii,

Poezii care se susţin în cuvinte puţine: Imnul final, citabilă integral:”am scos din mare/Cu un os de peşte pământul/şi i-am dat aripă mari de tăcere/şi l-am pierdut pentru mine/

Aici redactarea fără majuscule ar fi sporit efectul seducător al rostirii.

În CICLU:”rubinul cheamă moartea furişă pe sub mări”. Ce încercări a traversat poetul-marinar şi cu ce sensibilitate ca să poată construi o asemenea imagine.

Pag. 33 o strofă cât un poem:”Iubesc mireasma caldă prelinsă lin din flori/şi mai iubesc, eu, clipa/Când greu de ger rănită/se zbate, iarăşi toamna aprig în cocori.)
Nume şi personaje rare: Iblis, demon în mitologia musulmană. Conform credinţei lor în om sunt două personaje , un înger şi un om.

[o Iblis, -asemenea ţie, eu azi mă întorc către mine.

A continua demonstraţia că ne aflăm în intimitatea poeziei autentice ar fi şi inutil şi prea angajant din partea mea.Ar trebui să mai scriu încă o carte în care să transfigurez emoţia lecturii.

Cu bucuria că în memoria mea afectivă şi-a găsit loc încă un poet ialomiţean îl strâng aproape de sufletul meu şi-l leg de un fir de costrei , să se încălzească l-a focul pe care l-a pus Dumnezeu în această toamnă în Bărăganul nostru necuprins într-o singură privire.

AUREL ANGHEL

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s