„Dincolo de suferinţă, Arabela Nenciu realizează un volum de versuri în buna tradiţie a liricii româneşti“. (Mihail I. Vlad). Iar Victor Davidoiu notează: „Născută într-o familie de intelectuali la 15 iulie 1976 Arabela Nenciu a intrat încă din copilărie, în universul mirific al poeziei, scriind primele versuri la zece ani, după care urmează exerciţiul ludic al armonizării cuvintelor“.

Tânăra poetă Arabela Nenciu îşi propune în această carte de debut editorial investigarea lumii din preajma sufletului ei, precum şi a micilor şi-a marilor întâmplări diurne văzute în esenţa lor miraculoasă. Cu alte cuvinte, autoarea – prin tot ce are ea mai deosebit – structural ori caracteristic – captează eventualul cititor – mai ales – prin sinceritatea confesiunilor meditative, dar şi prin patosul sugestiv şi fluiditatea expresiei poetice. Astfel, Arabela Nenciu creează o lirică feminină a universului intim: visele, speranţele, bucuriile, aşteptările alternând într-un tot reconfortant şi terapeutic, din adâncă umanitate.

„Ne naştem înainte de-a ne naşte/ Murim mai /na/nte de-a muri…/ Dar acesta-i mersul omenirii noastre,/ Iar fără noi, Planeta n-ar mai fi./ Iubim şi ce nu se iubeşte,/ Urâm şi ce n-ar trebui,/ Dar omul simte şi trăieşte,/ Căci are darul de-a gândi./ De-am fost sau fi-vom pe acest pământ,/ Timpul etern, oricum va măsura./ Şi de-om lăsa în urmă-un jurământ,/ în amintire se va preschimba“, (pag. 82).

Această combustie a substanţei comunicării, o rafinează moral-fizic acomodarea la ritmurile cotidianului, aparent dezinvolte şi extrem de clare. în fine, o reculegere care e deja o filtrare a sensibilului, rezidă într-o sinceritate care duce spre o conştiinţă a limitelor. Arabela Nenciu ilustrează în volumul – Pentru tine – o nuanţă purificatoare şi temperată, înălţând stările sale sentimentale la nivelul cugetării melancolice şi extaziate.

„Eu sunt vâslaşul care vine,/ Pe valurile înspumate/ Spre ţărm, să te găsesc pe tine,/ Sirenă dulce, ieşi din ape!/ E trupul tău ispititor/ Si părul blond ca razele de soare…/ Din ochii-ţi verzi, cad picături/ Care se pierd încet, încet, în mare./ Şi-n inima ce-mi bate tare-n piept,/ Renaşte dragostea, ca o nebunie./ Sirenă, cu glas dulce mă vrăjeşti/ Căci tu eşti floare, lacrimă şi lună“. (Sirena).

VICTOR STEROM

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s