Lucrările semnate de Ion Zamfirescu şi apărute în 1942 (Orizonturi filosofice – Idei, Oameni, Probleme de cultură; Destinul Personalităţii – Contribuţii la cunoaşterea omului şi a culturii contemporane) au fost reeditate de curând la Editura ALMA, din Craiova, sub îngrijirea profesorului universitar Marin Diaconu, cu titlul de Scrieri filosofice – vol. I şi II.

Cărţile se circumscriu, ca problematică, filosofiei culturii, ele reprezentând „o serie de conferinţe, studii, comunicări, referate, dări de seamă şi articole de revistă”. Au fost scrise în perioada când Ion Zamfirescu se pregătea pentru concursul care avea să-i confere primul grad universitar, acela de titular al conferinţei de filosofia culturii şi filosofia istoriei la Universitatea din Bucureşti, disciplină al cărei titular, la Cluj, era Lucian Blaga.

Modificările intervenite ulterior în viaţa universitară şi în planurile de învăţământ, ca urmare a instalării la putere a partidului comunist, au făcut ca pentru un timp disciplina amintită să dispară, iar demersurile lui Ion Zamfirescu să se orienteze asupra literaturii universale. Istoria universală a teatrului, proiectată în cinci volume, din care au apărut trei, l-a impus ca o autoritate de primă mărime în acest domeniu.

Revenind la Scrieri filosofice, Ion Zamfirescu pledează pentru perenitatea culturii şi pentru „soluţia salvatoare în virtualităţile naturii omeneşti”, care, în fond, gravitează spre o problematică de filosofia culturii.

Deşi scrise în perioada anilor 1941-1942, „fragmentele” ce „afirmă realitatea culturii” şi „ţin să-i stabilească acesteia un primat în ordinea vieţii conştiente” sunt foarte actuale şi azi privind „cultul valorilor clasice ale vieţii şi reinstaurarea în lume a unui sentiment senin al culturii”. Ele au fost gândite în temeiul legării „idealului nostru naţional de unul cultural”.

Privind naţionalismul ca „fenomen general de spiritualitate omenească”, Ion Zamfirescu afirmă că acesta are atâtea straturi câte pături sociale există. În ceea ce priveşte problema naţionalismului românesc, se pot distinge două „trepte integrante”: naţionalismul ţărănesc şi naţionalismul păturii conducătoare.

Simplificând lucrurile, naţionalismul ţărănesc pune la dispoziţie un material brut al formelor de viaţă, el se desfăşoară lin, fără bariere temporale, păstrând credinţele strămoşeşti şi punând în valoare stilul vieţii tradiţionale a satului, în vreme ce naţionalismul păturii conducătoare prelucrează materialul prim în „atitudini şi forme de afirmare superioare”.

În problema naţionalismului intervin: factorul politic, care este trecător, factorul militar, ce se manifestă periodic, factorul economic, factorul rasial şi factorul empiric sau psihologic, care ar sta la baza naţionalismului.

La baza naţionalismului trebuie, totuşi, aşezată cultura: „O naţiune există, şi-şi poate legitima dreptul ei la viaţă, în măsura în care face dovada unei forţe creatoare. (…) O condiţie primordială a naţionalismului adevărat este ca el să aibă durată şi să realizeze forme de viaţă statornice, chiar eterne. Or, singurele realităţi care îi pot prilejui această posibilitate sunt creaţiile culturale. Faptul politic, faptul militar, faptul economic, toate acestea au o valoare temporară. Faptul de cultură, în schimb, are o valoare eternă. Peste el trec secolele, stilurile şi toate transformările posibile, fără ca acestea să-i poată disloca eminenţa lui caracteristică, ci, dimpotrivă, întărindu-i-o.”

În volumul I al Scrierilor filosofice se mai abordează teme referitoare la: cultul abstracţiei, aspecte ale problemei învăţământului, cultura de bibliotecă, morala muncii intelectuale, curajul de a nu fi în pas cu moda şi de „a rămâne puţin vechi”, posibilitatea de a se scrie o istorie a gândirii româneşti, prefeţe devenite cărţi fundamentale („o prefaţă poate deveni mai importantă decât cartea însăşi” – ex. „Introducere în studiul medicinii experimentale” de Claude Bernard), ideea binelui, ce ocupă un loc primordial între valorile sufleteşti universale, „secolul luminilor” ce marchează revoluţia ideologică în Europa.

Tot în volumul I, Ion Zamfirescu creionează portretele lui Eufrosin Poteca şi Ştefan Zeletin, precursori ai gândirii româneşti, marchează o sută cincizeci de ani de la naşterea lui Schopenhauer, centenarul naşterii lui Titu Maiorescu, moartea filozofului francez Bergson, evocă figura şi opera lui Nicolae Iorga, evidenţiază rolul lui Wagner în viaţa culturii moderne („Poet, gânditor, muzician, critic de artă, reformator în teatru, exponent al unui neoromantism (…), Wagner a umplut epoca sa cu o prezenţă mare şi tumultuoasă, unică în felul ei”), scoate în relief prezenţa eseului, ce reprezintă un loc de seamă în opera profesorului şi gânditorului I. Petrovici, pune în lumină aportul filosofului Auguste Compte în mişcarea literară a naturalismului, scoate în relief latura artistică a lui Nietzsche („Cărţile lui Nietzsche sunt doar pentru spiritele înţelegătoare şi rafinate. Adolescentul de bună calitate, iubitor de emoţii cărturăreşti şi de culmi însorite ale gândului, poate găsi, în aceste scrieri, nu învăţături propriu-zise pe care să le ia ca model de viaţă, ci tensiuni şi elanuri în stare să-i dea ceva din beţia generoasă, din farmecul cu mii de chemări al creaţiei spirituale. Iar intelectualul matur poate găsi, în acea neegalată reţea de imnuri, de ditirambe, de paradoxuri şi de exaltări, care este de fapt opera nietzscheeană, o desfătare estetică rară, o evadare luxuriantă din real, asemenea acelei încântări greu de definit, pe care ne-o poate da un viciu superior.”) etc.

În volumul II al Scrierilor filosofice sunt dezbătute teme ca: destinul personalităţii (ideea de destin, conceptul de personalitate, apariţia conştiinţei, probleme de viaţă, victoria personalităţii); ştiinţa culturii (încercări sistematice de definire a culturii); misticism şi religie (raporturi şi diferenţe între misticism şi religie); omul modern (omul romantic al secolului XIX, criza epocii moderne, contradicţia în plan politic dintre naţionalism şi internaţionalism, dezvoltarea ştiinţei moderne, tipuri caracteristice de oameni, recoborârea în lume a perspectivei umaniste); problema propagandei (manifestare, elemente, foloase, relativismul propagandei şi problema adevărului); locul românilor în lume (dovedirea simţului istoric, prezenţa românească în comunitatea europeană – în plan politic şi economic –, creaţia românească populară şi cultă); scriitor şi public (noţiuni vii ce se află în căutarea propriilor elemente); spre o concepţie de viaţă sănătoasă şi idealistă (perspectiva idealistă a vieţii, programe de război şi de pace, recoborârea orizontului idealist în sufletul omului modern, tendinţele contemporane ale tineretului, ideea de şcoală, instrucţie şi educaţie, necesitatea abstracţiei, cultul sentimentului, reevaluarea individului, primatul culturii) etc.

Prin reeditarea celor două volume din Scrieri filosofice şi a cărţii Altitudini şi atitudini filosofice, sub îngrijirea prof. univ. dr. Marin Diaconu şi cu sprijinul nemijlocit al ing. Alexandru Manda, directorul Editurii ALMA, şi lansarea lor în cadrul Salonului de carte din Craiova (20 oct. 2007), eveniment cultural de excepţie, a fost marcat astfel centenarul naşterii marelui cărturar Ion Zamfirescu, care a văzut lumina zilei la Craiova, în ziua de 7 august 1907.

DOINA DRĂGUŢ

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s