Într-un an literar mai puţin norocos în ceea ce priveşte poezia, Geta Adam pune pe masa lectorului volumul de poezie intitulat Mimetic (Editura Brumar, Timişoara, 2006). Dorinţa vădită a autoarei este aceea de a demonstra că poezia adevărată există însă depinde de interesele celor care o promovează. Nici unul dintre poemele acestei cărţi nu trădează faptul că avem în faţă un volum de debut. Totuşi, subtilitatea ultimei fraze din mica prezentare făcută de criticul şi istoricul literar Cornel Ungureanu pe ultima copertă e binevenită: „Nu un volum norocos, ci o foarte bună aşezare în literatura actuală anunţă acest volum al Georgetei Adam”.

Mimetic este o carte unitară în care autoarea îşi construieşte poemele cu suficientă siguranţă de sine. Mitul oglinzii, mitul fântânii, mitul pietrei, mitul cercului şi nu în ultimul rând mitul popular Drăgaica, fac din acest volum unul dintre cele mai interesante volume de debut în poezie din ultima vreme însă depinde aşa cum spuneam mai devreme de cine şi cum îl citeşte, şi de ce nu şi de interesul celor care au posibilitatea de a impune un autor sau altul.

Dincolo de starea poetică, nu ştim cu ce se ocupă autoarea din punct de vedere profesional, dar în textele ei întâlnim o „duritate” a ştiinţelor exacte. Această duritate asigură în mare parte gradul de rigoare şi de continuitate. Poeta spune: „venea la vale câte un capăt de sfoară // era un anotimp tocit număram pietrele din lună / ca să n-o iau razna pipăiam ploaia cu ploaia / pleoapa cu pleoapa / călcâiul cu inima / se învârteau venele rotund lat lung / simţeam sângele / până la glezne până la şold / până la sâni / muşcam pe rând ochiul verde ochiul căprui / înşirat pe trotuare râdea timpul” (venea la vale câte un capăt de sfoară). Atât universul poetic cât şi starea poetică în care se află o aduc pe autoare în preajma universului poetic al lui George Vulturescu. Deşi e un univers destul de complicat este evidentă tendinţa poetei către spectacol / spectaculos, apoi ea recurge la ironie fără nici un fel de reţinere, merge până la capăt şi afirmă: „de la o vreme trăiesc alături de pietre // tu îmi speli în albia râului trei rânduri de piele / mă numeri goală te joci puzzle cu oasele mele / le înşiri în faţa bisericii lângă uşa deschisă / sunt strâmbă uite ce strâmbă sunt / mă lipeşti de maxilar sunt o gură de oase / gura ta / hai să studiem şi alte scheme apoi să / ne cununăm / spui tu îmbrăcat în pieile mele căzute // fireşte mă reazem de o piramidă de paie / şi râd / atât râd / până înfloreşte piatra / pe viţa-de-vie” (de la o vreme trăiesc alături de pietre).

Poeta se descurcă destul de bine într-un astfel de peisaj pe care de altfel nu-l vitregeşte de feminitatea absolut necesară sub o reflexivitate autoimpusă. Sigur că dincolo de suprafaţa poemului aflăm o mulţime de sentimente a căror discreţie autoarea o păstrează întrucât ele pornesc din profunzimea eului. Într-un peisaj mai mult întunecat decât luminos, apariţia enigmaticei Iasmina e benefică până la un anumit punct: „(…)/ strigam sunt aici se auzea ecoul înăuntrul gurii mele / tot mai adânc spre măruntaie / acolo era şi o scorbură una mică mă adăpostem / uneori venea iasmina schimbam daruri cum ar fi / creioane Hardmuth şi poeme neterminate / eu fumam ţigară după ţigară ea îmi spune întâmplări / cu unul care avea o pisică o chema Una mânca papagali / îi spunea zât ai pene pe mustăţi – ea şoptea cu buzele supte / ceva de neînţeles – i se făcea frică de vorbele ei toarse / ieşea în grădină poate vin vecinii jucăm un şah – / mai bine ne jucăm de-a marţea spunea Una / şi privea fix în ochii lui în care de fapt / era un frig alunecos. // se făcuse ceaţă aşadar evitam întrebările / asupra formelor noastre / mă uitam din când în când prin crăpături / dar niciunul / dintre oamenii cu feţe alungite nu vedea ţinutul / unde umblam încet şi tulbure” ( a venit deodată un frig).

Deşi e o bună creatoare de imagini, poeta lasă deoparte recuzita care o însoţeşte pe Iasmina şi se refugiază în zona cerebralului afirmând cu tărie: „(…)// mă ascund sub oasele slabe // înainte de o rupere oarecare / mai am timp să aud o gâfâială incertă / să mă întreb ce e cu sita asta pe ochiul stâng / vâjâie sângele bucăţi de carne moartă / în faţa oglinzii / îmi pieptăn pletele negre cu nişte / gheare de porumbel / uscate la soare // (…)” (pe sub haina asta borţoasă).

Dacă în unele dintre poemele acestei cărţi Iasmina este personajul secundar, iată că în altele poate fi vorba de o dedublare a poetului: „ca visele cu dragoni // din memoria oaselor noastre / nu există o altă întrerupere a privitului în oglindă / (gândea iasmina bălăngănindu-şi picioarele pe marginea patului / cu ochii holbaţi la umbra din colţ) // venea noaptea peste odaie, o îmbrăţişa / nici pe dinăuntru nici pe dinafară / şi când luna scotea la iveală / creţurile crescute lung şi uniform pe mâneci, / iasmina ştia că undeva în lumea asta / există copaci în care dragonii dorm neîntrerupt / (şi cred că ei chiuie pe dinăuntru)” (ca visele cu dragoni)

Mimetic e un volum bine construit în care vocea poetului e clară într-o lume angoasată şi de multe ori fără ieşire la mal: „privind dinspre cocoaşă // lucrurile par mult mai clare / – să porţi înlăuntrul tău atâţia bărbaţi şi atâtea femei, / să asişti la naşterea pruncilor scăldaţi mai apoi în ape închipuite – // (şi cum să-i zgâlţâi somnul dacă tu dormi în aceleaşi oase / ea te locuieşte oarecum când o strigi vine doar pe jumătate / cealaltă rămâne în faţa ferestrei, fumând încet în fotoliu / acele prevestiri lipite de geamuri) // şi când vii seara acasă deodată cu umerii tăi laţi, / cu mâinile astea obosite de orăşean, / totul vine de la sine în pieptul tău de om tânăr / – şi tu stai liniştit aşteptând să bei slobod / din cocoaşa lor mică – ” (privind dinspre cocoaşă).

În poezia Getei Adam predomină starea de incertitudine a fiinţei umane, dar nu şi fragilitatea acesteia. Destule poeme din acest volum duc spre un tragism foarte bine controlat. Poeta conştientizează că universul ei poetic e unul apăsător astfel ea se refugiază uneori în zona visului însă numai după ce a epuizat posibilităţile de a obţine efecte folosindu-se de memorie şi oglindă.

Mimetic e un volum bine scris în care talentul poetei e dublat de o ştiinţă a explorării actului poetic.

NICULINA OPREA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s