Debutul lui Dan Minoiu în poezie cu volumul: „Scrisoare din anonimat“ oferă cititorilor – în linia clasică a spunerii – o nuanţă particularizată, într-un discurs liric perseverent pe un traseu al meditaţiei…
Cu o sumă de motive lirice precum: sentimentul erotic, întâmplări din cotidian, fragmente biografice, poemul ajunge să rezide în relativizare si atitudine spre identitate. Poetul se lasă condus în voia circumstanţelor de tot felul „cântând“ în spiritul tradiţiei afectiv şi relativ care îi îngăduie revelarea mult râvnitei mărci de personalitate.
În realitatea mereu credibilă şi verosimilă a textului poetic, putem descifra aerul – aproape exploziv – ca fiind emanaţia unei fiinţe iubitoare, care foloseşte în orizontul propriu temperaturile înalte ca pe un consecvent şi persuasiv vulcan lăuntric întru intuibilul transfer de energie afectivă (căldură sufletească) în energie reflexivă şi atitudinală. Interogaţia dincolo de aparenţe intră în lumea conotaţiilor, oferindu-i semnificaţiei contrare realităţi pe care le-aş numi însingurări cu ritmuri desprinse dintr-o „romanţă“ simbolică, a la loan Minulescu.
„Ce-i susuru-n suflet când nu-mi eşti aproape/ Sărutându-mi rouă căzută pe pleoape?/ Ce-i ora străină din ceasul defect/ Când astăzi valsăm pe un ritm imperfect?/ Ce-i floarea căzută pe margini de treaptă?/ Ce-i clipa tăcută ce-o voce aşteaptă? Şi-n murmurul nopţii ursit şi pierdut/ Ce-i zâmbetul care prin vis mi-a trecut?/ Ce-i clipa şi ziua şi murmurul tău/ Când noaptea coboară din greu tot mai greu?/Şi-n clinchet de clopot ce are să batăl Te-aştept ca vestală să mi te dai toată.l Dar tu iar rănită ai să te fereşti! Cu teama căldurii că poţi să iubeşti! Şi-ai să-te-nchizi în scoica perlelor ce plâng! Şi purtaţi de valuri ne vom duce-n gând“ (pag. 40)
Tulburătoare această mărturie, în care poetul Dan Minoiu înţelege riscul perseverentei în registrul clasic, şi cultivându-l prin vocaţie (chemare nativă) îşi caută chipul – a se citi stilul – ce-i fixează atenţia făcându-se simţită o tendinţă de întrupare a discursului line sub imperiul reflecţiei morale, a meditaţiei asupra trăirilor sublime.
„Aud din trompete cum clipele plângi Te vreau o fâşie a noastră de moartei Şi-n visele noastre te vreau când te strângi Măcar c-o fărâmă să-ţi fiu mai aproape.! Şi-n vise de dor ce ne dorpe-amândoil Orchestra să plece spre ceruri! Cântarea adusă pe umerii goi! Să-mbrace lumina plecată spre nouri! Şi-atunci ca-ntr-un vals nefiresc! Să stăm cu o cupă în mână! Şi visului etern – „te iubesc–/ Să-i lăsăm o crezare nebună“.
VICTOR STEROM
____________________________ 
____________________________ 
____________________________
___________________________
ION PACHIA TATOMIRESCU
___________________________
CONSTANTIN MIU
___________________________
ADRIAN BOTEZ
___________________________
CEZARINA ADAMESCU
___________________________
CORNELIU VASILE
__________________________
GHEORGHE POSTELNICU
___________________________
AUREL ANGHEL
__________________________
DANIELA GIFU
____________________________
octombrie 10, 2008 at 1:18 pm
ce sa spun pare destul de interesant. am sa o caut pe piata destul de curand si sper sa dau de ea. si eu scriu poezie am 18 ani si as dori daca se poate un numar de contact de la Printeuro sau chiar si de la alta editura.. cine ma poate ajuta si pe mine?