Motto:

“Şi poezia e un somn

Din care nu te mai trezeşti”

(C. Buzea)

Dintr-un capăt de ţară, de “pe Argeş în jos”, tocmai din cetatea Târgoviştei, o prietenă mi-a trimis un volum de “Poezii” ale tinerei Ana Baity, pe care o cunoscusem în vara anului 2003 la Arbănaşi, într-o tabără de creaţie condusă de domnul profesor Tudor Opriş. Citind prima pagină a volumului, prezentarea doamnei profesor Alina Vresgo, am crezut că e vorba despre o altă persoană decât cea pe care o cunoscusem eu si care nu se “exprima în versuri” si nici comunicativă nu era, ba aş zice chiar dimpotrivă, introvertită, trăind intens, dar în universul ei intim, în lumea sferei poetice, aş zice eu, de unde cobora printre noi, muritorii cu mers diafan şi paşi timizi fără să iasă în faţă, ci discret, să stea în umbră şi să viseze la “alea, alea”, jocurile ei metaforice.

Din volumul primit, intitulat “Poezii”, Editura Domino, Târgovişte 2002, am redescoperit aceeaşi Ană, murmurând în zidul mănăstirii sale, sfioasă şi umilă, cercetând lumea cu ochii mari şi descoperindu-se pe sine în jocurile copilăriei, în lacrimile ploii şi ale întunericului, în glasul blând al mamei. Asemeni unui fluture (după cum se şi autodefineşte într-un poem) tânăra poetă culege pe aripile viselor adolescentine polenul metaforelor vieţii.

Viziunea ingenuă asupra lumii este încărcată de lumină, iar eul liric se leagănă pe “o pânză de flori”, iar alteori vine pe “rază de curcubeu”, pe-un zâmbet de culoare. În universul astfel creat de tânăra adolescentă există mama în postura de “axis mundi”, punte albă între cele două lumi: a şcolii şi a creaţiei, pentru că Ana caută adânc în fântâna sufletului şi găseşte adesea ochiul magic al inspiraţiei.

Se observă cu uşurinţă o certă evoluţie în creaţia tinerei Ana ivită din praful stelar al uitării şi devenită “sluga” pământului în planul spiritual unde se luptă cu timpul şi se recunoaşte învinsă de acesta.

Apoi, sufletul pribeag se izbeşte de “zidul” rece al nepăsării şi minciunii, dar sapă în el cu sârg ca “marea spumegândă în ţărmul mutat de-acum printre stele. Zei străini bântuie trupul fragil al poeziei, iar eul liric trăieşte senzaţii contradictorii pe care le transformă în poeme suave. Paradisul Anei este aici în spaţiul feeric al poemelor, unde îngeri trimişi brodează petece de dragoste şi vis, aşteptând un “sfârşit” când poeta va “lua în palme”: /Rouă, praf de lună, scrum de stele, / Văpăi de lumină”.

Înălţând poeme ale iubirii, în lumină, poeta se înscrie firesc în lirica generaţiei sale de partea manierei stănesciene. Se pot sesiza, desigur, unele stângăcii în spaţiul poemelor, precum şi o totală sfidare a regulilor de punctuaţie din partea corectorilor. Există şi aspecte infantile în unele poeme din copilărie, precum şi o infatuare specific adolescentină, dar dincolo de acestea se întrezăreşte “omul care a văzut idei”, poetul, creatorul jucând pe degete lumea pe care a ivit-o. Noi aşteptăm alte volume ale Anei Baity, pentru că viitoarele creaţii ne vor confirma speranţele de azi.

Cluj-Napoca, 18 sept. 2004

Prof. MARIA VAIDA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s