Poezia religioasă românească. Eseu monografic este o lucrare interesantă şi atractivă scrisă de Maria-Daniela Pănăzan, apărută la Editura Reîntregirea Alba Iulia 2006. Beneficiind de un Cuvânt înainte al Înalt Prea Sfinţitului Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, autoarea meditează pe marginea poeziei religioase româneşti, fiind convinsă că poetul „este un purtător al unui mesaj înalt în istorie, un mărturisitor al logosului”, după cum afirma poetul imnelor româneşti, Ioan Alexandru.

Maria-Daniela Pănăzan este autoarea a trei volume de versuri: Dor de acasă (2003), Psalmodiere Iubirii (2004) şi Poeme de Iubire (2005), adevărate reverberaţii ale sacrului, conform aprecierilor din studiul „Un eseu monografic despre poezia religioasă românească” semnat de Ion Buzaşi. Studiul de faţă trece în revistă pe marii autori canonici precum: Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Magda Isanos, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ioan Alexandru, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ion Pillat, Şt. A. Doinaş, care au scris şi poezie religioasă dar şi pe poeţii creatori de poezie imnică liturgică: Traian Dorz, Costache Ioanid, Valeriu Gafencu, Sandu Tudor, Valeriu Anania, Daniel Turcea, Lidia Stăniloae, Zorica Laţcu-Teodosia.

Pornind de la scânteia divină că „marile creaţii sunt rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în Iubire”, Maria-Daniela Pănăzan sesizează nuanţa concretă a poeziei religioase, de întâlnire, de comunicare a omului cu divinitatea, de a se afla faţă în faţă întotdeauna cu Creatorul. Dintre multiplele ipostaze ale omului de homo ludens, sapiens, faber, viator etc., autoarea accentuează pe aceea de homo religiosus împlinit prin iubire şi poate mai puţin a omului oscilant între credinţă şi tăgadă din Psalmii lui Tudor Arghezi.

Studiul se bazează pe o vastă documentare, autoarea detectând cu acribie parcimonioasă sursele poeziei religioase, pornind de la psalmi şi cântări bisericeşti din Biblie, de la toposul şi ethosul poporului român, care s-a născut creştin, de la primele creaţii latine scrise de Niceta de Remesiana, Ioan Cassian din Scythia Minor, Dionisie Exiguul şi până la „marea realizare a genului liric din literatura română”, Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei, din 1673.

Într-un capitol care stă sub semnul geniului eminescian „Zilele de aur a Scripturilor române” din poezia Epigonii, Maria-Daniela Pănăzan afirmă: „poezia religioasă este prima formă de manifestare a literaturii române”, îi aminteşte pe Andrei Mureşanu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri.

Analizând poezia eminesciană, autoarea îi detectează filonul religios din majoritatea creaţiilor, chiar capodopera Luceafărul este „poemul creştin prin excelenţă al literaturii române” (N. Crainic). În George Coşbuc, autoarea vede „un poet al ceremonialului sacru al satului care vieţuieşte liturgic”, care „suflet în sufletul neamului său”, s-a identificat cu ipostaza creştină a poporului român. Mesianismul poeziei lui Octavian Goga, „poet pur ca şi Eminescu” (G. Călinescu) este interpretat de autoare prin ideea de monografie a satului prin două coordonate: poezia care prezintă satul ca entitate: Noi, Oltul, Clăcaşii, Plugarii şi poezia care imortalizează în veritabile portrete literare figuri proeminente ale satului: Dascălul, Dăscăliţa, Apostolul etc.

În cazul lui Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu noi considerăm că sunt veritabili poeţi care au scris poezie de adâncă meditaţie religioasă, spre deosebire de acea poezie imnică, liturgică, poezie cântată în lăcaşurile de cult. I-am pomenit aici pe Traian Dorz, Costache Ioanid, Valeriu Anania, Daniel Turcea, Lidia Stăniloae, Ioan Alexandru dar şi pe Ioan Iacob de la Neamţ („Flori de la Iordan” (Stihuri creştine) de Ioan Iacob de la Neamţ Hozevitul, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2000) – adevăratul creator de poezie de adâncă meditaţie religioasă, primul sfânt român din zilele noastre, Ion Bătrâna-Voievodeni, George Tutoveanu, Nicolae Iorga, Constantin Popescu, Ion Boroda, D. Spătaru, Fratele Emilian de la Neamţ, C. Goran, etc.

Capitolul Arta limbajului poeziei religioase este dedicat descifrării unor concepte/ precepte privind lectura/receptarea textului literar în sine, privind structurile de suprafaţă şi structurile de adâncime diferenţiind lectura de grad zero faţă de lectura de plăcere, de desfătare, cum ar conchide R. Barthes în Plăcerea textului.

Întrutotul de acord cu autoarea că poezia religioasă nu este minoră, fiindcă dimensiunea ontologică umană este „religiozitatea şi raportarea la divinitate”. Studiul semnat de Maria-Daniela Pănăzan reprezintă o contribuţie fundamentală la cunoaşterea şi afirmarea poeziei religioase dispunând de o vastă şi bogată bibliografie în domeniu şi de dorinţa autoarei de a da luminii tiparului „o restituire integrală a liricii religioase româneşti”.

CONSTANTIN MĂNUŢĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s