O lucrare de exegeză, care abordează hermeneutic opera lui Marin Sorescu cu accent pe “la Lilieci”, este cea semnată de Teodora Albu şi Emil Istocescu, intitulată “Marin Sorescu – La Lilieci – Exegeză. Deschidere hermeneutică”, Editura “Scrisul Românesc”, 2006.

Studiul celor doi profesori, unul din Braşov şi celălalt din Drăgăşani, oraşul lui Gib I. Mihăescu, s-au aplecat cu “Meticulozitate şi spirit ştiinţific”, (“Cuvând introductiv” de George Sorescu), asupra corpusului lirico-epic sorescian (“La Lilieci”), oferind celor interesaţi o lucrare de mari dimensiuni (303 p.) ce deschide o pagină nouă în lumea “arhetipală verosimilă cu mentalităţi, ocupaţii, credinţe caracteristice satului oltenesc patriarhal traumatizat însă de prefacerile nefaste cu care această lume se confruntă”.

Lucrarea este structurată în 14 capitole, abordând epopeea ca specie literară, sondând comparativ, asemănările şi deosebirile dintre Ion Budai-Deleanu şi Marin Sorescu, conti-nuând cu caracterul epopeic al volumelor intitulate “La Lilieci”, epopee a universului rural “în literatura română”, care a fost definită, începând cu anul 1973, când apărea primul volum, “o monografie artistică a satului”. Remarcăm ampla bibliografie a lucrării ce contribuie la lărgirea evantaiului cunoaşterii operei soresciene.

Având rădăcinile într-o vatră folcloristică, destul de veche, Bulzeşti, Marin Sorescu, prin opera sa, redescoperă “depozitul” unui preţios tezaur folcloric, “un topos original, cu tipuri şi mituri străvechi”.

“La Lilieci” pare viziunea unui text infinit, care e universul însuşi al satului oltenesc şi care se desfoliază ca un palimpsest, iar autorii studiului o analizează ca o “realitate pură” prin conceptul “realităţii pure”, instaurând un echivalent al “imaginarului” lui Sartre, centrat pe binomul intuiţie-expresie. Temele, motivele, tipologiile operei soresciene sunt abordate de Teodora Albu şi Emil Istocescu de la originile lor, prin “dublu aspect: material şi spiritual”. Fenomenul transumanţei abordat în episoadele operei “La Lilieci”, este de fapt o iluminare a “propriei istorii”, iar temele fundamentale sunt cele ale ciclurilor vieţii “naştere, botez, căsătorie, moarte”. “Copilăria şi jocul”, “Relaţiile interumane”, “Drama războaielor”, “Mitologia morţii”, “Elemente floclorice”, “Magia”, “Starea de sănătate” (descântecul), “Umorul negru”, sunt tot atâtea elemente ce-şi au originea în opera lui Marin Sorescu şi analizate cu pertinenţă şi exemplificări de cei doi autori.

Interpretarea textului literar sorescian este urmată îndeaproape de construcţia teoretică, autoreflexivă şi riguroasă. Teoria literaturii trăieşte în această carte forma ei subtilă, căci conceptul e o dedublare a intuiţiei critice, iar hermeneutica o deghizare a analizei. Scenariul critic ascunde o schemă teoretică, precum scoica poartă în sine perla.

“La Lilieci” este o formă de iniţiere în misterul ritualic rural, o descentus ad inferos cu sens integrator, cosmic, ceea ce, în alt plan, ar sugera didactică superioară, un scenariu paideic. Scara hermeneuticii are, aşadar, cinci trepte: originea operei – vatră strămoşească; doi, teme, mituri, obiceiuri; trei, cosmogonică; patru, cuvântul şi stilul ca logos, şi cinci, profilul spiritual al poetului. Epistemologic şi gnosolo-gic se răsfrâng, în sens metodologic, în actul hermeneutic. Lucrarea, cu rol formativ, poate fi citită, în plan figurativ, ca iniţiere în structurile textului, cu demers interpretativ. Tehnica hermeneutică e privită însă ca personalitate originară, ca recuperare a totalităţii.

Cartea Teodorei Albu şi a lui Emil Istocescu, familiarizată impecabil cu universul sorescian din “La Lilieci”, cu critica şi teoria li-terară, e o radiografie a operei poetului, trăgându-şi rădăcinile din semiologia textului. Cartea probează şi trădează un paradox sorescian: puternica mitologie a poetului din Bulzeşti interesat de universul rural ce se clădea pe motive şi tipologii de extracţie mistică. Prin acest studiu cei doi autori fac dovada unor cercetători temeinici şi înzestraţi, care ştiu să conjuge în chip fericit scribia cu spiritul critic, dotaţi cu analiza şi sinteza, precizia şi rafinamentul, vorba lui Marin Sorescu: “Până la războiul dintâi / (…) Aşa se învăţa mai înainte”, (“Dascălul”, 111, 267).

ALEXANDRU FLORIN ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s