Există o literatură a diasporei? Da! Cărţile multor autori răspândiţi pe toate meridianele globului, apărute până la această dată, o confirmă. În acest context se încadrează şi poeta Luminiţa Suse, stabilită de ani buni în îndepărtata Canadă. Cărţile ei: Anotimpul licuricilor (2001), Sacrificiul mirării (2002), Geometrii singulare (2003), Duminica inimii (2006) confirmă statutul de ambasadoare a scrisului românesc în ţara de adopţie, Canada, al Luminiţei Suse.

Pe lângă problemele cotidiene, poeta Luminiţa Suse are puterea să scrie cu o tenacitate şi punctualitate, demne de invidiat, fără a ieşi din canoanele fiorului poetic românesc. Impactul cu noua cultură face casă bună cu noile orientări ale liricii actuale, iar ca mărturie stă noua înfăţişare stilistică şi editorială a creaţiei poetei în volumul de faţă, de asemenea, harul de a scrie într-o manieră elegantă specific feminină, fiind capabilă să jaloneze un echilibru artistic interior, puternic influenţat de cultura autohtonă.

Dacă în volumele amintite autoarea îşi făcea intrarea într-un templu al amintirilor (Prefaţa de Adina Ungur), op-ul de faţă se prezintă într-o schimbare a registrului tematic. Îngrijorarea maternă pe tot parcursul evoluţiei spirituale şi existenţiale a “fiului” ei e revelată într-un limbaj simplu şi provoacă profetic ipostaze decupate din pura realitate: ţi-am spus de când erai mic // când te-ai îndrăgostit prima dată // iar când te-a părăsit ai vrut să ştii / dacă este cineva cu adevărat fericit / my own mother isn’ happy, to begin with. (Învăţături către fiul meu). În Bioglife, poeta îşi urmează în paralel cursul firesc al existenţei, coboară din turnul de fildeş, ia totul pe cont propiu, propagându-şi discursul într-un spaţiu plin de necunoscut şi lăsând uneori urme ce pendulează între agonie şi extaz: eu îmi scriu versurile din mers / pe linia vieţii // un pas transcrie în piatră / glifele trecerii mele. (Semne de trecere)

Prin poemele acestui volum, autoarea propune cu deplină maturitate poetică un nou pact cu cititorul şi anume acceptarea unei alocuţiuni precise despre iubire iubirea mă defineşte / eu îi mărturisesc cuvintele, (Iu-bi-re) sau îşi mărturiseşte respectul faţă de cei ce i-au dat viaţă: de fiecare dată / când le strig numele, (Părinţi) bucuria împlinirii viselor: la rădăcina de vis / douăsprezece cuvinte fluieră, (Eu) a tainelor; arborii ne ascund ceva / cu ce grabă se dezbracă de frunziş, (Citire de frunze) corupţia şi dramele ce bântuie printre cei lasaţi acasă: câinii purtau în cozi gogoşi semilună / nenumăraţi iepuraşi cu ochi migdalaţi / neamuri occidentale de papagali / nici un prieten şi o mie de fraţi pătaţi / complici inegali la declararea de vină (Drama înrădăcinaţilor) .

Drumul parcurs cu demnă solitudine prin ţinuturile Canadei este unul izbutit (dovadă stau cărţile apărute până în acest moment), fiindcă poeta Luminiţa Suse şi-a însuşit regulile jocului spiritual al aşternerii emoţiilor pe hârtie, punându-şi la “bătaie” întregul instrumentar poetic şi în acest fel, devenind posesoarea unei creaţii durabile atât în spaţiu cât şi timp.

Luminiţa Suse şi-a găsit sigură calea spre literatură, înaintând în încercări ale cunoaşterii adevărului despre lume şi viaţă, ce întotdeauna vor fi surprinse într-un minuţios program poetic, exprimat îngrijit şi în acelaşi timp, bine conturat ca formă şi conţinut. Spre deosebire de alţi confraţi de condei ai diasporei, Luminiţa Suse şi-a impus personalitatea poetică printr-o originalitate riguroasă dar nelipsită de sensibilitate a discursului liric.

Cu siguranţă Luminiţa Suse lasă prin aceste semne de trecere  şi o parte din preocupările ei privind condiţia poetului în acest mileniu sau raporturile intra şi extratextuale ale poeziei cu cititorul ei, cel ce va descoperi într-o diversitate a registrelor de exprimare, secvenţe lirice memorabile, ce dau fiorului poetic credibilitate sau valoare.

N-am întocmit o analiză profundă a poemelor acestui volum, lasându-i cititorului această plăcere. N-am făcut altceva decât să-l previn că are în faţă o poetă care şi-a asumat întreaga responsabilitate a actului de creaţie. Revin la întrebarea: există o literatură a diasporei? Da, şi nu doar atât! Sunt ferm convins că şi lectorii filologi sau criticii literari, după parcurgerea volumului de faţă îmi vor confirma răspunsul.

AUREL POP

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s