Poetă, traducătoare, dar înainte de toate prozatoare, Veronica Balaj ne propune o proză poetică prin volumul „Puzzle veneţian”, apărut la Editura Hestia, Timişoara, 2007.Îmi aminteşte oarecum de Ion Vinea, un mare creator de imagini, ce a ştiut să ţină „controlul inteligenţei artistice asupra fluxului imagistic”.

Volumul”Puzzle veneţian„, poate fi inclus ca roman manimalist scris astfel încât, ca cititor ai senzaţia că priveşti totul prin „ascuţişuri de oglindă”, dintr-un tablou vechi, o proză modernă în care fraza e frântă lăsând loc cititorului să colaboreze, să-şi dea frâu liber imaginaţiei. În proza sa poematică, Veronica Balaj trăieşte stări emoţionale diverse şi cei care înţeleg că textul se deconstruieşte pentru a se reconstrui subtextul, vor citi interesaţi această carte.

Articulată sub semnul feminismului şi al oglinzilor, autoarea, apelează la formula psiho-proză poematică-jurnal, călătorind temătoare printr-un „puzzle imaginat”unde piesele „se zvântură fără noimă”, cu acelaşi ” eu” liric dominat de amintiri, iubiri, pierderi, dureri.

„Sunt din nou un călător rătăcit”…Înlăcrimată uneori…Vlăguită de viaţă, vinovată de temeri, dar vie.Iubitoare ”

Trecând prin „biblioteca elveţiană”, arcuindu-se peste secole, „timpul real este cel trăit ” de autoare.”Zvăpăiat în interior.Mă îmbăt cu ispititoarea stare”.

Pentru Veronica Balaj ” clipa se leagănă lin şi cantabil”. Din nou revine ideea de zbor, mare, val, fantezii trepidante scrise într-o notă alertă. Totul curge spontan, uneori zeflemitor, căci „lumea nu mai are timp. E nedesluşită, azi oablă, mâine încâlcită…”,”Talazuri din mine alung”.

„Cuvintele mă zidesc şi mă destramă…”

Crede în puterea cuvântului. Monologul său te introduce într-un „ritual” psihologic.

„Puternic şi buimăcitor cuvântul tău! Cuvintele mele vijelie, fulger, copie flască după originalul biblic, ancestral, se vor o punte.

Sau…poduri peste.

Eu sunt…cuvinte.”

Toate acestea recomandă această proză poematică , unde veti regăsi maniera secvenţială şi amprenta jurnalistică precum şi un grupaj de referinţe critice.

MARIANA GURZA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s