Tu scrii despre dezmoşteniţii lumii, despre necăjiţii deopotrivă fizic şi moral, poezia ta fiind totodată puternică şi sfâşietoare, pentru că te inspiri din viaţă, din ceea ce ai trăit („…parce que tu es une artiste que tire son inspiration de son vecu„). Sunt, iată, câteva consideraţii extrase din corespondenţa electronică a lui Joe, muzician şi literator american, adresate Angelei Nache-Mamier, după ce , se înţelege, îi va fi parcurs poetei cartea recentă, prima, dacă nu mă înşel, de la expatrierea ei, acum două decenii, în Franţa. Este vorba de Dolor, un volum bilingv, român-francez (traducerea din română aparţinând autoarei şi jurnalistului Pierre Mamier), tipărit la Editions Associatives Clapas („a Millau en novembre 2007″). Din câte ştiu, poeta nu respinge aceste calificaţii, le întăreşte, deja va accentua nota sediţioasă a versurilor: acestea ar trebui percepute aşadar ca o revoltă, ca „un pumn în inerţia acestei lumi surde şi egoiste”. Aflându-se, cum mărturiseşte, „într-un culoar straniu” e interesată, în aventura ei existenţială, de (cum ar zice Norman Manea) „deporta„: în Hexagon, ieri, maghrebienii, tot acolo, dar şi pe alte tărâmuri ( în Italia, Spania), ţiganii aceia ne(-)legiuiţi – români şi de alte cetăţenii – potopind, ca lăcustele, teritorii spornice; mai înainte, altă dată – se ştie – fuseseră în situaţie evreii ori indienii paria, într-o vreme imigranţii secolului al XIX-lea sau germanii din România în timpul sovietizării etc. Dar cine nu are, se întreabă poeta, necontenit „golgota sub călcâie”, cine să nu viseze încă lumile făgăduite, cine să nu-şi îngăduie ispita, rătăcirea, sacrificiul ? Un poem reprezentativ în acest sens e Ciumaţii (subintitulat ironic Călătorie la capătul drepturilor omului 1989-200…): „Lumea promisă nu îi aşteaptă/Nirvana, Nirvana/Ochiul în vid al destinului/Pândeşte/Aceste orizonturi,/Aceste întinderi de pământ/Aparţin la o mulţime de oameni/Legitimi ai acestei lumi/Rătăciţii sunt în afara sistemului/În afara dragostei,/Eternităţii/Arca lui Noe/Se îndepărtează pe un fluviu de sânge/Canibalul Timpului/Aceşti copii ai întinderilor de pământ/Aceşti oameni legitimi ai lumii/Nu mai ştiu de unde vin/Şi ce se va alege de ei/Se aşează chirciţi pe vine. Derutaţi/În Celulele de Deportaţi/Lăsându-se jefuiţi de călăii/Îngerilor lor păzitori”.

Din promoţia optzecistă, Angela Nache a debutat totuşi, în acelaşi deceniu, izolată de grupurile autoconstituite, solidarităţii, aşa-zicând, de cislă, de sumă ea le-a preferat solitudinea – însingurarea, desprinderea. Va cultiva premeditat, cel puţin în Miraculum, prima ei carte, resursele platitudinii, celebrând amar şi ironic totdeodată ritualistica domestică, înfăţişările gospodăresc culinare ale feminităţii. Nu va ignora prin urmare concretul cotidian, căutând dincolo de superficia prozoasă şi nesimţitoare, prin menţiuni provocante – din care nu va lipsi zeflemeaua uşoară – ,semnele vitale, palpitul trăitului, mai degrabă substanţa semnificatoare. Temele vor purta de aceea, când şi când, marca transcendenţei (vezi aci pomul-altar, adventul, arca, Christosul mângâietor, divinul ce consolează etc.), ele sunt adică strecurate dincolo de provocările cotidianului şi contingentului. Ca optzeciştii – fireşte, în ce vor fi având ei reprezentativ – Angela Nache oferea atunci o mostră de poezie, să-i spunem, democratică.

„Accentul de revoltă al cărţii” recente ( pe care-l remarcă prefaţatorii volumului Dolor, Anne şi Frederic Miquel, scriitori din Montpellier), „viziunile revelatoare” să însemneze oare o despărţire a Angelei Nache-Mamier de poezia ei anterioară ? Dar atracţia pentru nespectaculosul proximităţii umane, devoalarea acesteia, fără de încântare şi fără de ură, din scriitura optzecistă, nu exclud totuşi răzvrătirea – aceasta va fi doar ascunsă în declaraţia aceea nonafectivă, o depoziţie neutră în cauză, de, mai curând, insistenţa pe nota, intenţionat ternă, cu care sunt percepute conflictele umanităţii imediate. De altfel, un exemplu din poetica de început a scriitoarei – nu fără de marca politică a perioadei – dezesperarea românului sub comunism (acest „ brand” face, în întregime, conţinutul întinsului poem Postfaţă. Examene la oral/20 de ani după Ceauşescu/) – e prezent, iată, şi în cuprinsul volumului de faţă: „Ani ‘supe, ciorbe, cărucioare’/ Vase spălate, salarii,/Curăţenii generale,/Cuminţenie câştigată din mers/La întâmplare,/Ani de adoraţie oarbă,/De credulitate,/Ani de şorţuri în jurul taliei,/De ciorapi rupţi,/Sub rochii melancolice,/Ani ca muguri în floare, palizi/Şi trădări/Ani îndureraţi pe viaţă, pe moarte,/Vise roz, speranţe îmbujorate,/Ani înaripaţi şi nestăviliţi,/Înveliţi în dragoste…/Toate acestea au dispărut/Vociferând,/Hohotele de damă/Au golit inima,/De sângele-i vorbitor,/Palpitant”(Bis repetita).

O notaţie ingenuă, fără pretenţia scriiturilor severe şi sârguincioase, fără de secrete numai în silă ebruitate, împlineşte în lirica de azi a Angelei Nache-Mamier o poezie a cotdianului din care nu lipsesc accentele dolorice şi, în acelaşi timp, aţâţătoare; critice, în bună măsură protestatare.

AL. BRUMARU

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s