O inefabilă şi blândă, supusă şi înţeleaptă cădere-amurg, de o demnitate deplină, întru căutare-aflare această cădere(“Eu precum orbul caut lumina tărâmului incert”-p. 60), iar nu întru pierdere de sine – aceasta este esenţa celor 136 de sonete (de formă shakespeare-iană: 4-4-4-2) ale atât de sensibilului şi discretului-secretului poet ieşean, Emilian Marcu (aflat în/sub misterul “tăcerii de bărbat”- p. 74, adică de iniţiat): “Eu care-am fost al lumii etern necunoscut”-p. 136. E ca o rugăciune continuă a unui cavaler, deasupra propriului mormânt, înainte de suprema bătălie, pe care s-a resemnat să o piardă, ritualic. S-o piardă întru Înviere!!!

Pleoapa sângerează brocarturi senioriale, mătăsurile “reci/Aşteaptă-n forme statice-nvierea”, aşteptarea este somn mistico-iniţiatic, pentru Revelaţie, între creneluri(“Toată mirarea doarme-ntre creneluri/În crezul visului dumnezeiesc”-p. 85), catedralele sunt pline de taină, dar şi sincrone cu “gavotele reci”, cu noile ritmuri ale unei noi lumi – iar săbiile, pentru rănile iniţiatului, trebuie, de-acum, să intre-n teci:”Cum răni aşteaptă iar săbiile-n teci”(cf. p. 44), spadele să se transfigureze în umbre-spade, în armuri de zăpadă, să dezvolte pasivitatea maxim activ-spirituală, aşteptând Fulgerul-Fulgerare a Duhului Sfânt (“Tot răzuind tristeţea de pe spadă/În fulger se întrupă armura-ţi de zăpadă”-p. 84)– pentru că, nu-i aşa, cu Lumea lui Dumnezeu nu te baţi, ci te zbaţi (foarte interiorizat!) s-o înţelegi şi să te integrezi ei, cât mai armonios (acesta şi este sensul “mormântului în metaforă” – Suprema Metaforă fiind chiar divinitatea, iar înmormântarea în Metafora-Dumnezeu semnifică tocmai Învierea). “Putrede” sunt “nadirele” acestei lumi, dar, prin jertfa noastră autosacrificială, singura dreaptă, între cele patru cuie ale Zării-Logosului-Cruce Vegetală, a Învierii (“a cuielor osândă”, “ vraja cuielor rostire” – p. 73, “cuiele din palme să ne-ncolţească-ncet”-p. 36), noi, cavalerii acestei lumi, vom (putem, cel puţin…) înnoi nadirele:”De jertfă mai aproape, de taină şi-mplinire/Eşti frigul din perdele, din putrede nadire” – p. 61. Perdeaua este vălul Māyā al acestei lumi, iar Ea este nu doar Iubita, ci însăşi Forţa Iubirii, prin care puritatea frigului este transfigurată în Soteriologia Arderii Depline, întru aflarea supremă, de dincolo de orice Apus:”Alt trup de fată-n flăcări duceau înspre apus” – p. 21.

Oprit (ca şi Eminescu), în seniorialul, onorantul şi romanticul Ev Mediu (ultima vreme terestră în care Moartea şi Iubirea au mai fost ritualuri de înaltă solemnitate şi ardere, arzând pentru înalta semnificaţie a Sacrificiului), Resemnatul Cavaler-Poet, Emilian Marcu (urmând şi vagi nostalgii după Cetatea Antică, a “vechilor epitalamuri” – p. 24, a “sanctuarelor umbrei” iniţiatice – p. 51, a “altarelor spre osândă şi jertfe de fecioară”- p. 46 – Fecioara fiind, în egală măsură, Ana Manolică şi Maria Rugăciunii Soteriologice – dar şi a “vestalelor ridicate-n curcubeu” – p. 47, a Marilor Sceptici, Stoici şi Epicureici, atât din spiţa imperialului Marc Aureliu, cât şi din aceea a celui mai distins aristocrat al Vremilor Căderii neroniene, Petronius) – se lasă a cădea, cu tot cu lumina evului, în APUSURI – ca simboluri nu ale extincţiei totale şi definitive, ci, poate paradoxal, ale INIŢIERII ÎNTRU ADEVĂRATA VIAŢĂ, cea din lumea fără prihană: “Luminile căzânde-s apusuri fără vină” – p. 43.

Cerul care cade “mistic” în mare, se va transfigure în Empireul Mitului, sub veghea Perlei-Roză (Perla=hirofania prin suferinţă devotată: în discretia absolută a adâncului mării misterelor absolute, secreţia atoateiertării/atoateînţelegerii! – iar Roza-“Floarea îmbrăcată-n Rouă” – p. 16, cu varianta Crin – “De-n candelă lumina aprinde-n crini petale”-p. 57 – este însăşi hieroglifa vegetală a lui Hristos, a Regalităţii Spirituale şi simbol al divinităţii autosacrificiale): “Şi scoică marea toată este rouă/Că perla-n roză este tragic mit” – p. 68. Dar iniţierea presupune aşteptare-răbdare desăvârşită, mântuitoare, prin Revelaţie: “Lumina-i mai curată de-atâta aşteptare”-p. 37.

Iniţierea întru nemurire se face prin Cântecul-Poezie, ceea ce înseamnă ritual jertfelnic, de răbdare a MISTICULUI ROB, pentru suferinţa-rană-rănire ca deschidere spre Noua Lume, întru Noua Zidire de sine, ca stare de fiinţare sacră-strană(aşteptare întru sacralitate):”Vrăjita mână taie-n cântec rană/Asemenea ocnaşului cioplindu-se în strană”-p. 80.

Cavalerul-Poet locuieşte, egal, în sanctuar şi palat: sunt spaţii ale miraculosului divin. Dar, deasupra Sanctuarului-Palat, curg Nisipurile Clepsidrei şi Cocorii – şi, consecinţă a Iniţierii, se instaurează Regalitatea Vulturilor. Fluturii, ca şi frunzele, sunt simboluri ale efemerităţii, dar şi ale înscrierii în cosmica transfigurare, prin căderea ritualică, întru aşteptarea împlinirii-iniţierii spirituale depline: “Pe frunzele-n zvâcnire ninsoarea înconjoară/Cohorte mari de fluturi (n-n.: război fără războire evidentă, ci imersă!) în ne-mplinit decor/Povăţuită clipa pare-un sicriu de ceară/În care-şi uită zborul un rătăcit cocor//Vâscoasele ecouri se răzvrătesc în gânduri/ În clipa siderală în care ne-am retras”-p. 134; retragerea “în clipa siderală” este echivalentă cu “retragerea” Viermelui în pupa-cocon-crisalidă, în vederea transfigurării în Fluture Divin. Lumina iniţiatică este extrasă, din starea ei crisalidică, de Forţele Celeste-Vulturi, şi adusă, întru Revelaţia “tărâmului necunoscut” al Supremului Sens al Închinării, ca renunţare, de bunăvoie, la ipostaza impură a Fiinţei-Pământ (Trupul):”Aştept lumina din pământul din privire.//S-o scoată vulturii cu ghearele uşor/Ca pe o jertfă gata să ne prindă-n sine./Blând moare unda-n tainicul izvor/De cât aştept lumina să mă-nlumine.//Mai apărat de gânduri ca de scut/Ţie mă-nchin tărâm necunoscut”-p. 137.

Cavalerul, deplin Rob al Misterului Dumnezeiesc, Emilian Marcu, la hotarul dintre Lume şi Logos-ul Împlinirii, păstrează, totuşi, umana Interogaţie – dar fără tragism, pentru că Suprema Înţelegere i-a pătruns, ca Otravă a Înţelepciunii Şarpelui Tracic, în sângele apus în tăcere şi ad-miraţie/extază(de la ek-stasis, ieşre a spiritului înafara trupului) – interogaţie tot asupra Creaţiei, evident! Şi Cavalerul Fără Prihanei, simţind că Misiunea-i Mistică s-a împlinit – întreabă, dar întreabă impersonal, de sub ninsoarea tot mai deasă a Luminii Cerului, mai curând cu abia învăluită mulţumire, ca într-o retrospectivă asupra vieţii unei persoane cunoscute, dar nu identice cu propria-i persoană: “Oare a câta ninsoare azi acoperă satul/Şi câte poeme vor rămâne de-acuma de scris?” Forţa lui de iniţiere a transfigurat Lumea – într-un Etern Poem, care se scrie/se va scrie, neîncetat, sub zăpezile Luminii Cereşti – până la proclamarea divină a Noului Ierusalim!

Cavalerul-Poet Emilian Marcu preferă mici imperfecţiuni formale ( măsuri de vers depăşite, uneori neologisme nu prea fericit plasate), decât să-şi trădeze idealul perfect: aflarea Căii Drepte, spre Târâmul Luminii Revelate. Întreg acest volum de versuri este, în literatura română, una dintre puţinele exemplare pregătiri de moarte iniţiatică, întru Iubirea Spirituală Deplină/Împlinită. Respiraţia lui Emilian Marcu nu mai mână frunzarele pe pământ – ci răspunde/corespunde în Sferele Celeste – cu o seninătate fără cusur.

Cartea lui Emilian Marcu, la fel ca sublimul şi celebrul op/opus al iubirii spirituale cavalereşti, din veacul al XIII-lea, Le Roman de la Rose (al lui Guillaumme de Lorris şi Jehan/Jean de Meung), este, în acelaşi timp, atât un tratat despre Iubirea Sublimă, cât şi abecedarul (apropiat de desăvârşire), pentru cei care râvnesc a deveni devoţii/iniţiaţii Rozei-Trandafirului Divin.

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s