Mi-a sosit de peste ocean, din Statele Unite ale Americii, antologia de poezie universală întocmită de cunoscutul poet paradoxist Florentin Smarandache, intitulată destul de personal „Afinităţi”, editura „Dorul”, 1998, Narrésundby, Danemarca, carte apărută în condiţii grafice excelente.

Antologia, selectată absolut pe criterii personale, cuprinde „un evantai de 42 de poeţi din 23 de ţări”, inclusiv din ţări exotice, ca Benin, Gambia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, fiindcă, aşa cum mărturiseşte poetul în prefaţă, este „mereu în căutare de exotism”.

Poeziile din „Afinităţi” sunt traduceri efectuate într-o perioadă relativ scurtă, cuprinsă între 1989 – 1995 şi care „explodează” criteriile lui Thibaudet.

Autorul antologiei ignorând orice problemă legată de generaţii care, după cum ştim, a declanşat răfuieli pătimaşe în toate ţările unde s-a „bătut monedă” pe o astfel de clasificare, uneori veninoase, orgolii incendiare, vanităţi furibunde, a reunit între coperţile cărţii sale mode şi timp care au încăput prin „inelul” acela denumit atât de concret de Florentin Smarandache „Afinităţi”.

Dincolo de orice delimitări, foarte fireşti altfel şi naturale pentru psihologia traducătorului, criteriul ales de acesta a fost acela al diversităţii, aşa cum declară, dar noi descoperim elemente comune la aproape toţi autorii traduşi, coagulate în jurul unui Zeitgeist specific.

Instrumentele de lucru au fost limbile: franceză, engleză, portugheză, spaniolă şi italiană, evantai care confirmă că Florin Smarandache deţine acel diapazon lingvistic ce poate vibra pe o gamă largă a subtilităţilor lingvistice din care a tradus. Descoperim în poeziile autorilor antologaţi o linie comună, aceea a atitudinii originale a poeţilor ce scriu o poezie care face impresia că vor s-o cucerească fugind de ea, unde metafora poetică face casă bună cu parabola şi anecdota. O parte din autorii antologaţi au fost cunoscuţi personal de poetul Florentin Smarandache (acesta fiind un evadat dintre meridianele lumii) în peregrinările sale, iar pe alţii i-a „tradus de bucurie că-mi trimiteau cărţilor lor, în special după ce ajunsesem în America, având audienţă lărgită, întrebându-mă cum să le mulţumesc… şi mă miram de unde-mi aflaseră adresa? Probabil că-n SUA informaţiile circulă cu viteza… (poemelor) luminii!” (Florentin Smarandache).

Pe Paul Courget, din Bordeaux, l-a cunoscut în vara anului 1992, când fiica acestuia, la Bergerac, organiza un festival de poezie. Poetul Teresinka Pereira, din Belo Horizonte, l-a însoţit pe poetul traducător în turneul paradoxist din 1993 prin Brazilia. Trebuie să subliniem că Teresinka citise din doi poeţi români; din Eminescu şi din Ion Pachia Tatomirescu. Acesta din urmă a fost publicat de Vasile Val Telceanu şi de mine în revista „Radix” ce apărea la Namur, Belgia. Maria de Carmo Gaspar de Oliveira a fost gazdă ospitalieră în imensul Rio de Janeiro, oraş în care l-a cunoscut pe profesorul universitar de literatură Gilberto Mendonaca Teles şi care auzise de Adrian Marino, care publicase la Gallimard (probabil cu sprijinul lui Mircea Eliade). Pierre Calderon, profesor de franceză în Turcia şi poet care l-a ajutat pe Florin Smarandache în perioada lagărului. Pe aceiaşi linie se află şi Cristina Fuchs-Arthur. Helle Busacca e traducătoarea în italiană a „formulelor pentru spirit” iar Paul Georgellian, italianul care a tradus din română în engleză eseul lui Titus Popescu, „Estetica Paradoxismului”. Această evidenţă mă face să mă gândesc la puţinele rânduri scrise de Maurice Utrillo: „În orice operă de artă, sentimentul uman trebuie să se evidenţieze înaintea oricărui sistem estetic (…)”

Ramificate în atâtea direcţii din culturi şi subculturi diferite, găsim influenţe comune din care se hrăneşte poezia antologaţilor. Descoperim o nostalgie hrănită din romantism, un ecletism irigat de ironie, o paradigmă în care se sugerează un model cosmologic sau o nuanţă specifică neamului şi tradiţiilor acestuia din care provine poetul.

La toţi poeţii antologaţi există acea recuperare a omogenităţii nu din planul iluziei, ci din acela al conştiinţei creatoare. Nu doresc să fac o clasificare a poeţilor dar descopăr că toate formulele stilistice consumă în anumite puncte, punând accente diferite, sugerând filiaţii. Găsim poeţi care au o formă disimulată de criză a interiorităţii, gnomici şi ezoterici cu imaginaţia inflamată de abstractism senzorial şi fantezişti ce folosesc din abundenţă expresia lapidară, concentrată, după tehnica manieristă a concett-ului.

Întreprinderea poetului Florentin Smarandache este generoasă prin faptul că dăruieşte cititorului de limba română poeţi de pe mapamond puţin sau deloc cunoscuţi, iar pe Octavian Goga îl recuperează în engleză.

În diversitatea generoasă a acestei lirici unificatoare prin afinitate, mai este loc pentru mutaţii şi integrări în viitoarele, eventuale, antologii.

AL. FLORIN ŢENE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s