Autorul vine cu un nou roman, după volume în care observaţia fină şi umorul se împletesc într-un mod original, dacă ne gândim la originea sa bucovineană, la înaintaşii scriitori Ion Creangă sau Eusebiu Camilar.

Volumul începe cu o scurtă prezentare a activităţii literare a romancierului, a parcursului acestui “roman de sertar” şi cu mulţumirile adresate unor sponsori, specie rară în zilele noastre. Prefaţa, semnată de consilierul editorial Vladimir Alexandrescu, observă luciditatea prozatorului şi capacitatea de a demitiza, de a ridica vălul de pe mediocritatea înconjurătoare.

O sumedenie de întâmplări se petrec în acest roman, unde dragostea dintre o funcţionară frumoasă, Drăguţa,curtată de toţi bărbaţii pe care îi fascinează, şi un personaj inteligent, căsătorit şi prigonit de securitate,deoarece nu-şi reprimă comentariile nefavorabile şi nu se “aliniază”, ocupă locul principal .

Este o lume de “ghivecişti”, trimişi la cursuri de formare (“perfecţionare”), pentru a ajunge activişti,” specialişti” în demagogie şi mistificare a datelor realităţii. Ei trebuie să organizeze întâlniri cu mulţimile, pentru a le inocula impresia că totul e bine şi frumos, că societatea progresează continuu, că este singura lume “normală”. De fapt, autorul prezintă dedesubturile unei societăţi bolnave, unde şefii, odată înscăunaţi, prin mită, şantaj, nepotism şi neapărat apartenenţă la organele repre sive, cu sau fără uniformă, îşi fac de cap, recurg la ameninţări, hărţuire inclusive sexuală, turnătorii etc.Promovarea se produce prin rudenii, violenţă sau prostituare. Două personaje reprezentative în acest sens sunt colega de serviciu a Drăguţei, Emilia, şi destrăbălatul, beţivul, animalicul şi turnătorul Nae.

Nu este lipsit de importanţă faptul că Drăguţa este o fată simplă, o victimă a sistemului de” pile, cunoştinţe şi relaţii”(PCR), că are unele trăsături de ţaţă, însă o salvează bunele ei intenţii, atât de a nu face rău altora, cât şi de a progresa în ordine intelectuală, prin hotărârea de a urma, la distanţă, o facultate.Prin calităţile ei fizice, în special, Drăguţa ajunge o activistă comunistă de nivel regional, cu dreptul de a purta pistol.Totuşi, în viaţa personală, sufletească, ea este obsedată de un mare gol.Umilinţele pe care le suportă din partea lui Nae şi a multor şefi şi activişti o aduc în starea de alienare, de mai multe ori.Finalul o prezintă plecată dintr-o ţară în care domnesc lichelele.Destinul acestui personaj se află între simpla “purtătoare de fustă” şi femeia care aspiră spre puritate, sinceritate şi recunoaşterea valorii individuale, ceea ce desigur, societatea colectivistă” înfiera cu mânie proletară”.

Romanul este şi o frescă a societăţii româneşti, târâtă pe drumul demonstrării cu orice preţ (plătit de populaţie) a unor “adevăruri” de import bolşevic, cum era progresul impus prin teroare, minciuna statisticilor,mimarea şi denigrarea democraţiei, gogoaşa “omului nou”, obţinut prin purificare politică, de clasă, asemănătoare teoriei fasciste a purificării de rasă.Din realitatea imediată a vremii, autorul prezintă comerţul “pe sub mână” cu cafea Alvorado, care se găsea numai la cantina partidului, frica de “băieţii în albastru”, teroarea repartizării posturilor, cu expedierea celor neaderenţi la Noroienii din Deal sau din Vale, posibilitatea mituirii sau şantajării poştaşului, telefonistei, vecinilor pentru a intercepta comunicaţiile urmăriţilor, existenţa unor “liste2 la poştă şi telefoane cu persoanele supuse trupelor de cercetare, iluzia unor oameni lipsiţi de dotare intelectuală că ei conduc ţara şi lor li se cuvine totul (consăteanul Drăguţei, Sande), lupta subterană pentru a avea un protector politic situate cât mai sus în ierarhia partidului communist, miliţiei sau securităţii, dedublarea personajelor, pentru a supravieţui, strivite între codul eticii socialiste şi firescul vieţii omeneşti constrânse la privaţiuni, întreruperea zilnică a curentului electric şi a apei curente pentru oamenii obişnuiţi, cărora “li se dădea” câte ceva, avertizarea şi apoi pedepsirea, până la molestare a celor cu idei proprii, care gândesc şi nu aceeptă total teroarea sitemului (personajul T este anchetat, lovit şi desfigurat într-un scandal provocat de agenţi).

Sunt remarcabile cuvintele şi expresiile folosite de autor, uneori preluate din folclorul unui popor hâtru, care nu a făcut decât “haz de necaz”:”dacă rămân locuri” e formula oficialităţilor de a refuza pe cei îndreptăţiţi la un post, dar neagreaţi politic, “ciripist”(turnător), “stelist”( ofiţer de securitate). “totu-i muc şi sfârc”(merge strună), “de bună voie şi nesiluit de nimeni”, “vizitator”( coleg de birou implantat de securitate), “zgaiba”(chioara, după dicţionar), “meleul”(marxism-leninismul).

Autorul nu se lasă deloc sedus, ca unele personaje, de lozincile societăţii, ironizează personaje, limbajul, situaţiile. Faptul că acordă atenţie, cu adevărat omului, contrar lozincardei atitudini “totul pentru om”(dar pentru care om?) se observă din prezentarea inclusiv a slăbiciunilor unor caractere privite cu simpatie. Astfel, deşi violată de Nae, Drăguţa îi simte, mai tzârziu, lipsa . Curtezanul, fost coleg de şcoală primară, devenit ins cu profesionala şi armata făcută, purtător de bască, uitând să-şi ţină limba în gură când vorbeşte, Sande, este, în fond, privit cu condescendenţă, ca o fiinţă rudimentară, dornică de a ocupa un loc în lume după precepte cu pretenţii minimale.El nu poate conduce nimic şi pe nimeni, dacă nu poate să se controleze pe sine.Contrar lozincilor devenite literă de lege .

Şi câteva titluri de capitole ilustrează înclinaţia spre umor a autorului: “Banalize”, “Tachinarâde”, “De of şi ofuri”, “Amanţii de suflet””Moromeaţa”, “Rebelion”, “Rică Activişteanul sau O noapte fluturinoasă”, “Dezbătuta”, “Linişte băltită”.

Cei blestemaţi, explică Drăguţa spre sfârşitul cărţii, au fost activiştii, când nu era căldură, lumină, libertatea cuvântului.

Blestemul comunismului, crede autorul, va dispărea după o jumătate de secol, odată cu dispariţia celor care “au crescut odată cu ţara” şi vor respinge pretinsa egalitate între cetăţeni, comunişti şi securişti (p.311).

Datat 1976, romanul a fost, desigur, revăzut sau revizuit de autor, care se întreabă, retoric: “Numărul TICĂLOŞILOR de atunci este mai mare ca al celor de acum?”şi ce va înlocui vorbăria de partid. Răspunsul este dat de modelul ţărilor lumii libere, care nu au suferit sincopa şi umilinţele( resimţite în special de “cei ce muncesc” şi, neapărat, gândesc).

Este un roman al disperării celor mulţi şi neînsemnaţi, umiliţi de un regim drapat în falduri roşii, dar sub nori negri , sub care nu se întrezărea nicio schimbare.Firul epic este bine susţinut, iar personajele sunt foarte bine creionate, pentru credibilitatea unor timpuri necunoscute pentru generaţia tânără, dar de neuitat pentru cei care le-au suportat şi care, prin neuitare, nu doresc să se mai întoarcă vreodată.

CORNELIU VASILE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s