Amanandu-si – aproape inexplicabil – debutul editorial, Gabriela Mocanasu (deopotriva poeta, prozatoare, semnatara a unor texte critice de cert rafinament analitic, risipite prin felurite publicatii) ne rezerva surpriza acestui volum. Un volum ciudat, inclasabil, refuzand orice eticheta. Sub un titlu splendid, slovenind (cu o dulce vorba sadoveniana) intru amintirea unei prietene prea grabita sa plece, savarsindu-si existenta terestra, autoarea invoca „partea din nerostire” ( la care incearca a ne face partasi ). Adica acea „mana de ani”, retraita – rezumativ – in clipa din urma, cand dezintruparea pecetluieste timpul marginit, cand incepe calatoria sufletului despovarat in vesnicie. Un indreptar, am putea zice, izvodit din credinciosie. Rasfoind „cartea vietii”, acea „graba trecatoare a lutului”, amagindu-ne ca timpul ne prisoseste. Si ravnind a dobandi pacea duhovniceasca dupa dreapta randuiala. O lectura de mare folos, cutezam a crede, in aste vremuri tulburi, o carte – stilistic seducatoare -, necesara, adanc trebuitoare. Pricina pentru care, banuim, autoarea include (in partea a doua) si comentariul unui „episcop ascet” asupra vedeniilor care-l stapaneau pe Nifon, cel „robit de pacat”, cautand pocainta, infricosat de Judecata care va sa vina. Scufundarea in cer era o datorie de suflet pe care, iata, Gabriela Mocanasu a implinit-o cu devotiune si har.
ADRIAN DINU RACHIERU
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s