În viziunea lui Radu Cange – din Paznicul muzeului, editura MUZEUL LITERATURII ROMÂNE – istoria lumii este o iapă nebună pe care omul a scăpat-o din frâu şi care-l trage pe bietul om când la stânga, când la dreapta. El are o privire holistă asupra istoriei, prin care ne va convinge că problema înţelegerii integrale, deşi tardivă, e paradoxal necesară. Dacă în ansamblu centrul de greutate al diferitelor ideologii presează direct proporţional pe comunitate, în plan simbolic, istoria se confruntă cu individul.

Cu el începe şi cu el (se) sfârşeşte, ca într-un triumf al detaliului, indiferent de consensul istoricilor. Prin urmare, diversitatea istoriei reale exprimată la nivelurile individuale este esenţială pentru capitatul de imagine al artistului din spatele operei şi devine, în simultaneitate, miza cărţii.

Eroul microromanului este un ins la cheremul regimului, încăpător cât o arhivă, printre fişierele căreia şi-a îngropat/ascuns/pierdut propria vârstă. El este paznic de vocaţie, cu o pasiune, ca o adoraţie de copilărie reiterată în vârstele adulte, pentru Panait Istrati, prozator genial, căruia îi dedică această carte. Dar, eroul mai are o pasiune pentru Mişcarea roşie, care nu durează prea mult pentru că e atras de Mişcarea verde. Cum ceva nu se potrivea, eroul îşi propune o mişcare de distincţie individuală, personalizată: mişcarea mea, de la muzeu la muzeu! Până şi ultima certitudine a omenirii acesteia, Dumnezeu, e disputat meschin: între verzişori şi roşcaţi, Dumnezeu, e ori invocat, ori condamnat. Aici, în acest haos ideologic acaparator şi tensionant, anonimatul ar fi trebuit să fie confortabil, crede Calistrat Taxidis, dar istoria mare se scrie la scară mică, iar câteodată detaliul concentrează în sine mesajul unui tablou întreg: după atâtea cutremure şi inundaţii care se ţineau lanţ, alunecări de teren, demolări, cât şi din cauza miasmei provenite de la cadavrele tinerelor femei moarte prin spitale din cauza avorturilor, a cozilor interminabile, suspiciunii, turnătoriilor abjecte şi a celor doi monştrii care cutreierau ţara ţinând adunări unde nu puţini erau aceia care se mai scărpinau şi în c.., a poliţiştilor sau a miliţienilor ori ce naiba erau, a jandarmilor şi organelor de Securitate şi a altor vicisitudini, lumea se îmbolnăvise şi ea de nervi, devenise letargică, cu mintea înceţoşată, îngheţată de frigul care bântuia prin ghetouri, frig care se cuibărise în pijamale şi în treninguri, în căciuliţele cu care se culca de teama de a nu se mai trezi niciodată – şi poate ar fi fost cu mult mai bine. Sârma ghimpată de la graniţă făcea noi şi noi victime. Lumea aceasta avea nevoie de consemnări înmagazinate în interioritatea fiinţei umane, latente, reprimate, în speranţa că această memorie va ieşi într-o zi ca înecatul la suprafaţă.

Radu Cange scrie astăzi un bun roman al individului agresat de ideologia vremii sale, hăituit de precauţiile exacerbate ale regimului degenerat în care nu-ţi mai găseai liniştea firească. Un roman al supravieţuirii, al dizidenţei prin observare şi conservare a fiinţei care nu doarme, ca în tabloul lui Touluse Loutrec, şi căreia nu-i mai rămăsese decât contemplarea sceptică şi/sau fuga. Frica de a nu-şi pune gândirea în jug şi de a nu-şi înregimenta simţurile în caruselul cantitativ al ideologiilor devastatoare. O literatură restitutivă pentru toate câte au fost, irepetabile, în jocul cu viciul şi cu timpul, cum spune autorul însuşi: utopii, fantezii, visuri, peste care a deversat, exaltat, doar monologul ideologic fără vocaţia logicii, ca într-o predestinare. Prozatorul apelează la strategia literară pe care mizează psihologic, pentru a-l determina pe cititor să facă o cale întoarsă, plină de învăţătură în istoria recentă. (Re)parcurgerea căilor diavolului roşu e încă o dată înspăimântătoare; frica de momeală e încă o dată omniprezentă; aura rezistenţei la integrarea instinctuală sau (pretins) raţională în structurile sociale învolburate, ca apele pierzaniei, ale regimului, e încă o dată luminoasă. Explorând semnificaţia titlului, deducem intenţia de relativizare a experienţei concrete, individuale, devenită prin extensie experienţa tuturor acelora care îşi căutau o cale de rezistenţă la epocă.

Romanul degajă o atmosferă stranie, cu inserţii suprarealiste şi, pe alocuri, cu redundanţe ale absurdului reflectate remarcabil în oglinda psihologică şi comportamentală a eroului. Calea biografiei sociale şi a biografiei morale a personajului reprezintă o derulare elocventă în observarea stărilor de conştiinţă.

Radu Cange optează pentru o biografie simbolică, o existenţă (pasageră) a martorului, a observatorului statornic în hotărârea sa, implicat simultan în travaliul existenţei. Gândirea lui, memoria muzeelor, devine proiecţia unui alter ego în căutare asiduă de protecţie fiinţială şi sens. Aparent neutru în postul său minor, Calistrat Taxidis e un spectator permanent al evenimentelor: căderi de guverne, revoluţii, lovituri de stat, insurecţii, dispariţii misterioase de miniştrii sau ceva pe la graniţele noastre, prin vecini. Simultan, el îngrijeşte şi mută din când în când tablouri, oglinzi, sculpturi – pe scurt, are o meserie care se învaţă abia la o doua viaţă. Paznicul de artă împrumută în timp ceva din esenţa ei şi, poate, de aceea se află adesea în ipostaze contradictorii, supus farmecului confuz al îndoielilor; glisează permanent între trecut şi viitor sau între împăcare şi remuşcare. Faţetele timpului, înainte şi după, alcătuiesc o frânghie aspră şi sinuoasă pe care eroul trebuie să se sprijine. El suprapune un timp celuilalt, rememorează fapte ce ar trebui relatate în viitor, pentru că mintea sa o ia înainte amestecând trecutul cu anticiparea într-un vizionarism propriu, interdependent. În ciuda apartenenţei precare şi a destinului său aparent supus, Calistrat Taxidis urmăreşte orice mişcare a lumii şi, în secret, propriile sale mişcări de care uneori se miră, eminescian, ca de purtări străine. El e compatibil cu renunţarea, dar şi cu dispreţul şi compasiunea; e un erou curios, convins de ambivalenţa definitivă a întâmplărilor. Ezitant, hamletianul unui destin edulcorat, Calistrat Taxidis percepe continua schimbare a lucrurilor, a lumii şi vrea s-o însoţească, îngrijorat şi totodată convins de degenerarea ei progresivă. E un personaj care surprinde prin vioiciunea simplităţii şi prin acurateţea observaţiilor. Plasat (de fapt) într-un muzeu al realităţilor, el ştie că acestea se pot întoarce oricând împotriva sa. Absurdul poate irumpe oricând, oriunde şi oricum, de aceea poartă la gât cheia-armă-talisman-panaceul uşilor. Setea lui de cunoaştere, pe cât de simbolică, pe atât de dramatică, îl face să coboare până în crematoriul jalnicelor glorii efemere, unde ard lucrările de artă ale lumii, negate (vremelnic) pe orbita istoriei. Toate drumurile cărţii duc aleatoriu spre vizuina dramaticului inevitabil. Treaba e încurcată ca iţele dracului, Calistrat Taxidis e atent, nu vrea să se expună răului, vrea doar să-şi păstreze meseria; nici locul unsorii, pe care o dă pe balamalele porţii, nu vrea s-o dea în vileag. Extragerea sa din colectivitate e necesară şi voluntară, ciclică aproape (ca şi istoria) şi ia forme neconvenţionale, de frondă presupus patologică. Se retrage şi dănţuie în crematoriu, se bucură în ascuns, pe seama unor deduceri subiective, nemărturisite nimănui. Alteori, din locul său care îi este casă-masă-meserie eroul evadează şi tot aici se întoarce de fiecare dată, fiind vânat vigilent de echipa regimului, înspăimântată de lucrările anti care ar putea ieşi la suprafaţă şi de balamucul pe care ar putea să-l producă. Circumspect, eroul decide că în orice situaţie îndoielile nu strică, detaşarea aduce soluţii, iar cele mai explicite lucruri nu sunt întotdeauna ce ar trebui să fie. Este benefică pentru autor ironia ce implică o memorabilă putere a imaginarului: bătrânul paznic cu vârsta scăpată de sub controlul rigorii anilor, căruia îi apar paradoxal dinţi noi, devine simbol al încolţirii îndoielii şi cunoaşterii, dar şi al nesupunerii la ordinea convenţională a sfârşitului. Ambele direcţii, dihotomia real şi fictiv, pornesc şi se întorc în aceeaşi memorie, răspunzând uşor comenzilor auctoriale.

Din punct de vedere al tehnicii epice, decuparea din arhiva biografică a personajului are o savuroasă coerenţă, provoacă interes pentru traseul acestuia şi determină uşurinţă în lecturarea romanului. Epica este structurată pe nivele, la suprafaţă comportamentul lui Calistrat Taxidis e inconsecvent, într-o paradoxală constantă a interiorului. Desele rătăciri ale conştiinţei de sine a personajului, evadarea din cercul strâmt al constrângerilor, exercitarea meseriei de paznic – ca pretext al însoţirii permanentului spectacol al mistificărilor colective – reprezintă strategiile prozastice ale lui Radu Cange.

Simbolică la un moment dat este demolarea unei biserici, care prin extrapolare condamnă alterarea credinţei unui popor şi zdruncinarea rezistenţei lui spirituale. Se află în subsidiar şi speranţa, eternizarea virtuală a cetăţii după reguli fireşti, prin secretul ridicării mânăstireşti şi al refacerii ordinii, ascuns într-o bucată de marmură cărată după demolare, prin urmare, salvată. E, probabil, acel drept la lumina zilei la care se gândeşte autorul împotrivindu-se diavolului roşu. Simpla imagine denotativă a acelui timp zugrăveşte un fenomen ocult, din perspectiva libertăţii. Efectul dramatic survine şi din viaţa sterilă a celorlalte personaje, din depersonalizarea evidenţiată de finalitatea destinului fiecăruia.

Decalajul între personajul principal şi personajele secundare e un procedeu de precizie pentru construcţia romanului în care ochiul memoriei focalizează compromisul şi destrămarea umană, pe fondul cromaticii sărăcăcioase a epocii (roşu şi verdele), precum şi supravieţuirea biologică. Ficţiunea, în ansamblu, nu e decât un postament pentru memoria underground a epocii comuniste, metamorfozată în materie epică.

Radu Cange creează un personaj veridic, cu un traseu existenţial credibil, captiv al unei istorii în degringoladă, în care până şi tablourile mint.

MAGDA GRIGORE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s